Everybody knows Andrei Rosca… Mi se pare corect. Pentru ca, cel putin in ceea ce ma priveste, Andrei e un tip muuuult mai ok decat permite el sa se vada si decat banuie multi. Am executat un chinezarview cu el pentru ca, hai, fiti sinceri, si voi asteptati sa se intample asa ceva :)

chinezu: Stimate domnule Andrei Rosca, va multumesc din inima ca ati acceptat sa va rupeti o frantura din timpul dumneavoastra de mogul al onlineului romanesc sa ne raspundeti la cateva intrebari? Cum comentati?
Andrei Rosca: Fiecare moment in care pot discuta direct cu dvs, fara intermediari, este o onoare.

Acestea fiind zise, ia spune, bai Andrei, frumos este sa renunti la displayul de pe bookblog.ro acuma cand 80% din piata zice ca displayul rullz?
Este emotionant de frumos. Faptul ca 80% din piata spune ceva ma duce cu gandul la Pareto. Fix la Pareto. Noi nu credem in display ca panaceu, asta-i tot. In mod cert poate fi solutia pentru cateva probleme, insa pentru foarte putine. La noi, „bannere” e raspunsul la orice problema. Generalizez putin, sunt si exceptii, dar prea putine. Si cand spun „la noi”, ma refer la industria .ro.

Apropo de faza asta ca te pui de-a curmezisul, cat spirit de fronda exista in proiectul bookblog (by the way unul din proiectele mele preferate din .ro) si cat conventionalism (comercial, de facut bani, de castigat notorietate etc.)?
bookblog.ro nu e despre bani, desi implica din ce in ce mai multi. Noi avem niste directii, vrem sa schimbam niste lucruri si da, e si un soi de „miscare” prin care incercam sa demonstram ceva. Din pacate, in societatea asta, pentru a face lucruri si a fi bagat in seama, ai nevoie si de bani. Si daca e nevoie, ii facem.

Cum ai facut milionul de euro cand ai vandut recent 15% din bookblog lui Daniel Enache? Sau e vorba doar de vreo 800.000? :)
Buna incercare :). Suma pe care am vandut cei 15% e confidentiala si va ramane asa (vreo 50 de ani). Ne-am gandit ca avem nevoie de investitie, am batut la o usa care ne placea, usa s-a deschis.

Absolut firesc. Da’ daca tot vorbim de investitii, ce parere ai despre initiativele astea de finantare pentru proiecte in .ro? Si de ce nu se intampla mare lucru? Proiecte proaste sau finantatori pretentiosi?
Stii, eu am mai zis-o. Atunci cand ma gandesc la un business, in special pe online, niciodata nu mi se pare ca problema sunt banii. Chiar nu sunt. Oamenii au impresia ca asta ii tine pe loc. De fapt, nu e vorba de bani. E vorba de asumare, de cat de tare crezi in proiect, de curaj daca vrei. Mie mi-ar placea ca oamenii sa incerce sa obtina finantari daca tin neaparat, iar daca nu reusesc, sa mearga inainte cu proiectul. Daca il abandoneaza doar fiindca nu au luat banii, probabil ca decizia investitorului a fost corecta. Nu ii meritau. Cu totul altfel stau lucrurile cand vine vorba de un proiect cat de cat matur.

Ce sanse de succes dai „haiducilor” astia cum esti tu si, cu permisiunea ta, cum sunt eu si atatia altii? Adica cei care cred de-a dreptul prosteste (adica io) in proiectul lor si se duc singuri inainte?
Era un baiat care zicea la un moment dat ca cei care sunt suficient de nebuni incat sa creada ca vor schimba lumea, o vor schimba. Eu cred foarte tare in asta. Si mai cred ca in business, daca toata lumea merge intr-o directie, tu trebuie sa o iei in sens opus. Intr-o forma sau alta, asta iti va asigura succesul.

Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Sa zicem ca io vin la tine si zic: bai Andrei, ia uite de aici 500.000 de euro cash, vreau 51% din bookblog. Pornind de la exemplul asta aiuritor, in ce conditii ai renunta la controlul afacerii si daca te uiti, cum ar veni, si la fatza investitorului potential?
Nu as renunta la controlul bookblog decat daca nu as mai crede in faptul ca poate schimba ceva. Si atunci chiar nu conteaza foarte tare cui l-as da si pe cati bani. Oricum, sper ca 500.000 euro e o gluma :) A contat foarte mult, de exemplu, „fatza investitorului” Daniel Enache fiindca trebuia sa facem echipa, urma sa fie parte din bookblog. Dar daca nu as mai avea controlul, probabil ca nu m-ar mai interesa foarte tare asta. Si aici nu e vorba de a fi „control freak”, ci de a putea directiona bookblog catre lucrurile alea care chiar conteaza, nu neaparat doar in directia comerciala.

Am uitat un zero din suma aia :)) Da’ chiar, dincolo de „fatza” lui Daniel, ce a mai contat? Adica, altfel spus, de ce el si nu altii? Lumineaza-ne daca te lasa bateriile :)
El si nu altii fiindca, pe de-o parte, am lucrat putin impreuna si am incredere in viziunea lui si in faptul ca intelege foarte bine, de la un alt nivel, directia in care se misca lucrurile. Pe de alta parte, e un investitor care a inteles ca bookblog nu trebuie restrictionat din ratiuni comerciale si, desi e vorba si despre bani aici, noi mai avem si alte lucruri de facut.

Acuma despre piata asta de cultura de pe la noi. Mi se pare ca exista un elitism de asta papagalicesc de nu se poate. Adica daca unul scrie o carte in 500 de exemplare si isi pune scriitor pe cartea de vizita, simte ca are dreptul sa spuna despre orice alta initiativa din domeniu ca e de cacat daca nu face parte din ea. Aberez, dar cred ca ai inteles ideea…
Da, am inteles. Din pacate, ai dreptate. Eu vin cumva din afara acestei lumi; inainte de bookblog, singura mea legatura cu lumea asta era faptul ca citeam. Si cand am ajuns aici am avut un mic soc, recunosc. Fiindca veneam dintr-o zona comerciala in care lucrasem cu IMM-uri care insemnau de multe ori „patroni” si firme tip butic si m-am gandit ca n-ar putea fi mai rau de atat. Well… Din fericire, sunt si multi oameni okay, insa da, exista prea multe orgolii pentru prea putin.

Ce ti-a placut cel mai mult si ce te-a scarbit cel mai tare din perioada asta a ta de antreprenoriat online? Ca presupun ca ai patit masiv din ambele categorii…
„Masiv” e un cuvant bun. Mi-a placut enorm faptul ca am crescut, am evoluat. Mie mi se pare ca despre asta e vorba in antreprenoriat. Despre a intelege ca ai enorm de invatat si a face eforturi sa devii mai bun in fiecare zi.
De scarbit nu m-a scarbit nimic, sa stii. Sigur ca au fost lucruri care m-au deranjat si astea tin de calitatea umana discutabila pe care am gasit-o pe ici pe colo. Din fericire, daca ar fi sa compar, si aici as iesi pe plus. Am intalnit oameni exceptionali, in special cei cu care lucrez. Sunt oameni de la care invat zi de zi ceva. Fiecare m-a invatat lucruri, desi poate unii dintre ei nu stiu. Fiecare m-a ajutat sa evoluez si, foarte interesant pentru mine, mi se par din ce in ce mai tari.

Si acum, pentru ca nu ma pot abtine, intrebarea pe care o asteapta cu sufletul la gura toata lumea: ce planuri de viitor ai?
Eu? O sa schimb lumea. Nu singur, insa o voi schimba. In bine. Daca vrei, iti pot spune si obiective d’astea intermediare de genul: o sa facem X bani, o sa facem Y trafic sau o sa fim pe locul Z in Zelist. Dar astea sunt detalii. Intotdeauna au fost. Detalii si o urmare a faptului ca suntem modesti si exceptional de buni.

Si pentru ca incepem sa terminam, vorba englezului, mai am doar 2 intrebari pentru tine. 1. Ce carte citesti in momentul asta? 2. Ce carte o sa citesti dupa ce o termini pe aia de la punctul 1?
Recitesc Time: A user’s guide de Stefan Klein. Iar dupa asta… habar n-am. Am o stiva de carti pe masa. Probabil ca voi citi niste psihologie. Poate Howard Gardner.

Si fix pe final, pentru a iesi din cliseele in care am aruncat toate intrebarile de pana acuma si pentru a salva cat de cat interviul, te rog sa transmiti un mesaj celor 3 cititori a lu’ chinezu.eu :)
Trebuie sa fiti uniti! Daca sunteti putini nu inseamna ca nu puteti prelua controlul. Lucrati in echipa, folositi sinergia, detronati-l. Save the cheerleader, save the world.

(si pentru ca de aici rolurile se inverseaza, pun clar numele sa intelegeti si voi ceva :))
Andrei Roca: Pot sa te intreb si eu ceva?

chinezu: Poti. Da’ vezi ca la mine e editul si poate uit sa pun partea asta finala :)
Andrei Rosca: Ce fel de pastile trebuie sa iei dimineata ca sa crezi atat de tare ca Romania poate sa se schimbe? Fiindca, nu stiu daca iti dai seama sau nu, tu crezi asta.
chinezu: Acestea fiind spuse, stimati telespectatori, incheiem aici editia din aceasta seara…  :)) Pastila pe care o iau in fiecare dimineata se numeste „daca tu nu crezi, nu te astepta ca altii sa creada”. Si o inghit zi de zi, zi de zi cu ceea ce imi place sa numesc incapatanarea optimistului ca pesimismul este pentru oricine altcineva, nu pentru mine.

chinezu: Gata, imi dai voie sa termin interviul meu cu tine?
Andrei Rosca: Multumesc pentru interviu. In curand, pe bookblog.ro

chinezu: Adica un fel de I’ll be bookblog.ro :)) Merci si io si succese maxime!