Ce după masă vioaie am avut io ieri… Şi cum m-am plimbat de colo până dincolo de am ajuns la 3 evenimente mişto…
Am început pe la în jur de orele 16.00 fix la lansarea candidaturii lui Sorin Oprescu pentru, hai cu şablonul, cea mai înaltă funcţie în stat. Puhoi de lume acolo. E drept că nici sala de la Hotel Caro nu a fost un fel de Sala Palatului. Dar oricum, lume multă. Io nu m-am intromisionat în buluceala aia sa ascult discursul, căci în incintă era o caldură năucitoare şi nu m-am simţit în stare de a fi capabil să o suport. Aşa că am stat pe afară şi am povestit cu unii alţii. Discursul o să îl citesc pe îndelete un pic mai târziu. Ca să ştiu de ce am fost unde am fost, nu de alta :)
Apoi am dat o fugă pe la Turul Gillette în Parcul Herestrău, căci era ultima etapă a acestei foarte mişto iniţiativă. M-am întâlnit cu minunaţii de la Millennium Communication, Laura, Nicoleta şi Bogdan şi mărturisesc spăşit că m-am simţit atât de bine să stau pe o bancă pe o vreme superbă şi să mă uit la ei cum lucrează :D. Nu am putut sta până la capăt, căci a trebuit să ajung în altă parte, unde nu aveam cum să nu fiu, din pricini pe care o să vi le spun mai încolo.
Aşa că am tras o fugă până la recitiri.ro. Dar despre asta în episodul următor…
1 thought on “Marele tur de şforţă chinezăresc”
hai, domnule, lasa-ne cu oprescu, povesteste de la recitiri…