Dragă Oana,
Cred că ţi-ai dat seama din titlu, pişicheră cum eşti, despre ce e vorba în acest post. Da, am terminat de citit cartea-ţi. Adicătelea (şi aici intră reclama) Războiul reginelor, editura Tritonic.
Cu ce să încep? Cu alea bune sau cu alea rele? Hai să încep cu alea rele, că altfel îmi stric brandul.
Alea rele sunt de fapt una, care este, de fapt, unul. Adică io. Io, chinezu, cel prea repede şi prea profund obişnuit să citesc doar cărţi mult prea serioase pentru cât sunt eu de neserios. De aceea, când iau o carte ca şi a ta în mână, mă apucă ruşinea. Pentru că (continuarea mai jos)…
Ale bune. Maximă relaxare. Asta e ce simţi, sau io, mă rog, când citeşti Războiul reginelor. Lucru cu care, în lecturile pe care le execut, nu prea sunt obişnuit. Pentru că am uitat cum e… De aici şi doza minimă de ruşinică.
Bun, e drept, trebuie să fii setat, cum estem io, pe faze cu elfi, arkadieni, troli şi alte fantazisme de astea ca să îţi placă. Altfel, dă-i pace. Am parcurs cartea aşa cum aş citi o poveste şi aşa m-am şi simţit. Recomand exerciţiul tuturor.
Evident că nu tu, cititorule, trebuie să citeşti Războiul reginelor. Ci copilul din tine. Iar dacă nu îl mai ai, îţi deplâng soarta…
Ioi da’ ce fain ai zâs. Aşa am simţit, dar nu am ştiut spune aşa de fain. Asta încerc să spun lumii (că tot îs PR-ul ei) că Oana m-a reînvăţat să citesc de plăcere :)
Ai scăpat uşor, eu trebuie să recitesc primul volum…
Da, Oana chiar ştie să spună poveşti. E un dar.
Ioi, ce frica mi-a fost de tine :D