Azi dimineaţă m-am trezit cu ştirea de la TVR 1 despre întâlnirea dintre Putin şi şeful Gazprom pe tema crizeeeeeeeei gaaaaazului. Şi m-am înveselit pe loc. Că aşa, ciudat şi pe căi ascunse, funcţionează neuronul lu’ chinezu.

Păi cum să nu mă râd (a pagubă, of course, că altfel nici nu am avea cum) când l-am văzut pe Putin mimând o seriozitate acut îngrijorată întrebându-l pe acest Nicolaiciuc al Gazpromului că cum şi că care e faza cu criza (de parcă nu s-a întâmplat totul la ordinul lui judoka Putin). Şi zicea Putin că l-au sunat nu ştiu câţi şefi de stat (şi Băsescu, da, băăă), care, la rândul lor, sunt îngrijoraţi, precum Putin, desigur. Iar omu’ de la gaz îi raporta că Ucraina e de vină, că Gazprom, în dăruirea sa neţărmurită pentru binele european, face tot ce îi stă în putinţă pentru propăşirea gazului european bla bla bla bla.

Păi cum să nu mă râd când, din această ştire venită pe calea undelor via o televiziune moscovită, putem înţelege fix următoarele:

1. Putin nu e deloc prost şi ştie că o făcătura ca asta o să enerveze teribil pe cei care ştiu cât e ceasul cât de cât. Tocmai de aia a şi făcut-o.

2. Şi prin acest filmuleţ de un filon propagandistic mirific ruşii ne arată că se pişă cu maximă presiune pe europenismul nostru mândru şi băţos.

3. Aşa vedem şi noi încă o dată cât suntem (asumat) de mici şi cum există, totuşi, mai mulţi licurici cu prohabul larg desfăcut întru satisfacerea reciproc avantajoasă a poftelor tagmei europene…