03.01.2008
Bless me, dragilor, because I have sinned. Nu am mai scris pe blog de aproape 10 zile. Dacă aş fi lovit de nişte furnicături religioso-spirituale aşa ar trebui să încep prima postare din 2008. Ca un fel de penitenţă. Dar nu o fac…
Egzistă o explicaţie. Nu am mai scris pe blog de atâta vreme deoarece am decis ca, măcar pe perioada asta de maxim concediu naţional, să iau o pauză. Nu de alta dar am vrut să văd pe propria mea piele chinezească ce şi cum mă simt dacă mă opresc pentru câteva zile din minunata preocupare bloguistică. Şi sincer vă spun, tovarăşi, că nu mi-a fost uşor…
Primele 2,3 zile au fost chiar nasoale. Cu furnicături masive în buiricele degetelor, cu palma mustind de dor după mouseul pe care să îl ghidonez prin dashboard, cu gândul gândind la la new post, edit şi comments. Dar după primele zile de abstinenţă totul a fost mai uşor. Şi da, am înţeles pe propria chinezărie, că se poate şi fără blog. E greu, e naşpa, e nasol, dar se poate.
Să lămurim şi de ce m-am suspus acestui selftest. Pentru că în ultima perioadă de bloguială mi-am dat seama că faza cu blogul m-a prins prea tare. Excesiv de tare. Şi, la fel ca şi în cazul oricărui păcat aflat în stare avansată de păcătuială, m-am hotărât să îi dau un stop joc să văd cum e. Şi să îmi dovedesc mie însuşimi că nu blogul mă face pe mine, ci eu pe el. Un exerciţiu pe care vi-l recomand cu maximă căldură şi vouă şi care face bine şi la ten şi la… blog.
Mi-a zis un prieten, mare blogger de altfel, când m-a sunat să îmi ureze toate cele de sărbători „ce faci măi, de ce nu mai scrii pe blog?”. Îi explic cum devine situaţiunea. La care el, filosof, aşa de sfârşit de an, îmi zice: „băi, dacă ai început să te îndoieşti înseamnă că abia acum esşti blogger adevărat”…
Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au urat toate cele pe blog, chiar dacă eu am avut nesimţirea să nu le răspund. Dar sper că îmi vor ierta deviaţia chinezească de la doctrina bloguistică şi mă vor reprimi din nou în RSSul lor supraîncărcat.
Vă las acum. Că, sincer vă spun, dragi tovarăşi, că mai dor mi-a fost de ce aţi scris voi pe bloguri decât de ce aş putea scrie io. Aşa că mă apuc de rssuit. Şi ne auzim mai încolo.
0 thoughts on “Exerciţiu de neblog: noi facem blogul, nu blogul pe noi”
Am înţeles tot ce era de înţeles. Clar că nu mai trebuie să-şi faci testul ăla de circulă pe net. Eşti incurabil , dar frumos de incurabil … :)