23.10.2007
Îmi tare place Sport 1. Îmi place să mă uit la el, dar nu îmi place despre el. Adică are rugby, fotbal englezesc, fotbal american, deci e foarte mişto ca programe şi de aia îmi place să mă uit. Dar nu îmi place de nici o culoare despre el pentru că (şi mă adresez aici celor care au încruntat deja sprânceana când am scris din start Sport 1 şi cărora le spun că e un canal de sport) e ca şi cum nu ar fi. Adică nu au şi ei un site, sunt prinşi în clasicele programe tipărite NU, abia ce mai găseşti pe net un picuţ de program acolo să nu te ia prin surprindere câte o transmisiune beton.
De exemplu, ieri seară au transmis în premieră meciul de rugby din prima ligă engleză dintre London Irish şi Gloucester. Un meci brici, dar pe care l-am prins abia din minutul 67. Nu ştiu dacă cei de la Sport 1 şi-au făcut un ţel din viaţă de a-i pune pe telespectatori să stea cu ochii pe canalul ăsta ca pe butelie, dar io chiar nu o să belesc ochii din juma în juma de oră să văd ce difuzează.
Deci, dragilor de la Sport 1, faceţi-vă un site şi mai daţi şi voi o Eugenie, un pişcot, ceva acolo, celor cu programele tv să vă bage acolo. Zău dacă nu mă ofer să vă fac io siteul numai să aveţi ceva. Ca să nu mai pierdem minute preţioase din meciurile beton pe care le daţi.
0 thoughts on “Sport 1 – între beton şi chinuială”
Perfect de acord cu tine. Sport 1 este de departe cel mai tare canal de sport din Romania. Bate la fundul gol sport.ro, telesport sau alte caricaturi din astea. Oferta lor este vasta chiar daca uneori este prea mult fotbal, care nu ma intereseaza, dar au NFL, NHL, rugby, mondialul de handbal in aceste zile. Stiu ca dadeau si Golden League la atletism, sper sa il dea si anul asta. Au si comentatori foarte buni dar din pacate nu se promoveaza deloc. Eu imi iau mereu programul de pe http://www.port.ro care este, de obicei, foarte corect. Treziti-va mai baieti, cine o fi director acolo si faceti-va un site ca altfel ati bagat banii de pomana in drepturi. Oricum va multumesc pentru tot ce transmiteti.