Se dă stupizenia de proiect de lege inițiat de un deputat plătit pe banii noștri, care proiect prevede pedeapsa cu închisoare pentru educația sexuală predată în școli.
Că tovarășul deputat Ninel Peia are dreptul (și chiar obligația) să miște cu talent pe tarlaua scremutului legislativ, acesta este un lucru irefutabil. Că același tovarăș se screme fără finalizare, asta este la fel de irefutabil. Dar, desigur, ne-am obișnuit deja ca aleșii noștri (mai mult ai altora, firește) să dea legi mai mult pentru ei, nu ca să fie bine să nu fie rău.

Și, ca să nu ne enervăm mai tare decât ar trebui într-o sfântă zi de luni, vă propun spre discuție următoarea chestiune:
Cum ar fi dacă ne-am focusa pe ceea ce trebuie să facă școala cu adevărat pentru copiii noștri, adică să îi învețe ceea ce școala trebuie să îi învețe? Cum ar fi dacă tovarășul Ninel s-ar screme ca să ofere sistemului de învățământ românesc finanțarea necesară pentru ca acest sistem să nu mai fie spațiul de eșuare a unora care altceva nu au reușit să facă în viață (respect pentru acele cadre didactice care își asuma menirea, doar că sunt puține, foarte puține față de marea masă a inadecvaților în propria viață…)? Cum ar fi dacă ne-ar interesa ce învață copiii noștri la școală pe linie de materii de bază și astea să le facă brici, nu gen ”Augustus l-a învins pe Pompeius și a devenit împărat” (o aberație auzită de la un prof – mă rog, prof… – de istorie; deh, nu că istoria ar fi de bază)?
Cum ar veni, vai școlii care dă copii olimpici la versete și la pus de prezervative, dar care nu știu că Biblie se scrie cu B și că sex este format din litere radical din 9.