10.12.2016

Vizită de lucru în grădina experimentală Republica Bio

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cu ceva vreme în urmă am primit la biroul Kooperativa 2.0 un colet mai măricel, care avea un abțibild pe el: Republica Bio. Aia cred că a fost prima dată când am fost izbit de acest brand… Deschid coletul și ridic sprânceana: în cutia aia erau vreo 5 kilogram de roșii. Nimic special, ați putea spune. Dar ce ați zice dacă v-aș raporta că erau mai multe tipuri de roșii, de diverse mărimi, soiuri și culori, ca un fel de curcubeu pătlăginos, vă jur :)) Mi-a plăcut atât de tare imaginea asta încât mi-a rămas brandul în minte. De prisos să vă spun că roșiile alea au fost absolut mortale! De bune, desigur.

După aia primesc un mail de la musiu Răzvan Mottok. Cum că el face parte din echipa Republica Bio și că se bucură că mi-a plăcut coletul pătlăginos, de astea, de networking. Atunci l-am întrebat dacă pot să mă duc să văd locul în care sunt cultivate roșiile alea. După ce – cred că :)) – a trecut peste surpriza unei astfel de propuneri, am început să pregătim vizita. Și, după două tentative nereușite din cauza vremii mizerabile, săptămâna trecută am ajuns la fața locului. Împreună cu stimabila colegă de Kooperativa 2.0, Diana Mihăilă.

republica bio 1Pe drum, am avut o semi-surpriză. Pentru că Răvan mi-a mulțumit că am scris despre cartea lui. Și brusc mi-am dat seama de unde știam numele ăsta :)) Mă rog, în apărarea mea, știți și voi, îmi era chiar greu să fac legătura între Republica Bio și o carte (foarte faină, de altfel) despre Crăciun. Dar ce bine s-a nimerit, zic… :)

Ajungem undeva în Corbeanca. Lângă o curte mai mare îngrădită. Căci fix așa arată grădina experimentală a celor de la Republica Bio. Acuma zău dacă știu dacă așa îi zice oficial, adică grădina experimentală, sau așa mi s-a năzărit mie că ar fi fain să i se zică :)) Dar mergem înainte cu denumirea asta, îmi place, call me chinezu!

Ne deschide Costel, un domn cu mâinile bătătorite și cu pământ pe ele. Urma să aflăm că este omul care se pricepe la toate pe acolo și fără de care treaba nu ar merge (știți genul, mare lucru să ai câte un ”Costel” în ce faci…). Care a dus atât de departe dragostea față de plante, ca să zic așa, încât a recuperat de la groapa de gunoi niște mușcate, le-a salvat și le cultivă undeva lângă straturile de roșii experimentale. El zice că e ”pentru insecte”, că le alungă sau că le adună (nu am înțeles exact, sunt bătrân, ce vreți?!), dar eu cred că doar i-a plăcut ideea să salveze niște flori :)

20160513_101853208_iOSDe undeva dintre straturi apare un tip cam stylish, vorba lui Emanuel Iuhas, când a văzut liveul cu filmul de mai jos :) Facem cunoștință. Io chinezu, el Ciprian Stancu. Și începem discuția. Turul, de fapt. Și ne povestește despre fiecare cultură de acolo, despre solarii, despre răsaduri, ”uite ce frumos este mărarul ăsta!”, ne arată o roșie sălbatică, ”afinele astea sunt o mare bucurie că au prins”.

Ne-a povestit că ce se întâmplă în grădină este un experiment. Pentru că acolo se testează, ca să zic așa, vreo 80 de soiuri de roșii, vreo 60 de soiuri de ardei și alte soiuri de legume și plante. Totul pe sistem bio, desigur. Așa, ca idee, ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă asta, pentru că era o invazie de coropișnițe, soluția lor a fost să ”planteze” câte un tub în care să crească rădăcina plantelor, nu să dea cu nuș ce insecticide, lucru total interzis când cultivi bio, firește.

Eu tăceam. Pentru că am simțit că aș rupe cumva flowul de emoție bucuroasă, dacă vreți, cu care Ciprian ne povestea despre această grădină. Care emoție pentru mine a fost cel mai frumos lucru din acea vizită. Pentru că îmi place atât de mult când văd oameni care nu pot doar suflet în ceea ce fac, ci o parte din viața lor… Și mi-a devenit simpatic președintele Republicii Bio. Căci eu așa i-am zis :) Și pentru că Ciprian este fondatorul acestui business dar și pentru că am votat eu, așa, în sinele meu, perfect democratic și unilateral că el este președintele! :))

Despre povestea lui Ciprian – una de-a dreptul aspirațională, ca să folosesc un termen deja mult prea uzat :D – puteți citi aici. Pe scurt, vă spun doar că el a făcut pasul la care enorm de mulți dintre voi vă gândiți, dar pe care enorm de puțini dintre voi îl faceți, adică să renunțați la un job bun, cu venit corespunzător și constant și să vă aruncați într-un proiect antreprenorial, cu toate bunele și relele sale (cum este cam tot ce faci în viață, de altfel).

Mi-a plăcut mult feelingul din grădina experimentală. Dar și mai mult mi-a plăcut ce mi-a spus Ciprian la capitolul planuri de viitor. Care, dacă îi ies, o să fie ceva excepțional! Dar toate la vremea lor, zic. Eu o să stau cu ochii pe ei. Din motive ce țin, în principal, de febg shuiul meu, care îmi cere imperios să salut astfel de nebuni frumoși și să le urez tot succesul din lume.

Până atunci vă las cu niște fotografii de la locul faptei (o combinație între ale mele și ale Dianei), precum și cu facebook liveul pe care l-am executat de acolo, să vă bucurați corespunzător de el :D

Dacă vă interesează subiectul, poate vă faceți vreme să îl vedeți pe Ciprian în emisiunea lui Dorin.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Medalion Gheorghe Vlase – singurul maestru emerit al oinei în viață

David

4 comentarii

  1. miercuri, 18 mai 2016, 10:05

    Ca tot omu’ responsabil, cu doi minori in dotare, cand auzi de chestii naturale… vrei sa cumperi. :)
    Insa am intrat pe site si n-am gasit rosiile primite de tine. :) De ce nu au legume proaspete? Sau inca nu s-au facut pentru vanzare?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 18 mai 2016, 10:19

      Încă sunt la stadiu experimental, de aia nu sunt de vânzare :) Dar, vorba aia, și când o să înceapă, o să vezi, conceptul e beton de beton! :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. miercuri, 18 mai 2016, 13:06

    Asteptam cu drag. Pozele voastre sunt tare faine. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 29 iulie 2016, 09:03

    […] de la Republica Bio angajează. Despre grădina lor experimentală v-am spus pe blog, este chiar faină chestiunea […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *