03.12.2016

S-a deschis Casa Experimentelor în București. E pentru copii. De la 4 la 104 ani :D

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ieri am fost la inaugurarea isprăvii Casa Experimentelor (Calea Vitan nr. 242, în diagonală de Târgul Auto Vitan, intrarea de pe Splai). Și am avut norocul să aud o elevă, în timp ce dădea un interviu pentru o televiziune, cum sintetizează perfect despre ce este vorba acolo: ”așa vedem și noi altfel formulele alea de pe tablă, le înțelegem altfel”. Frumos spus. Nu aș fi putut să o spun mai bine, indiferent cât m-aș fi forțat, parol :D

Oricum, orice aș spune, nu are cum să compenseze – vorba lui Arghezi – faza cu pusul mâinii pe problemă, cum ar veni. Adică degeaba v-aș spune eu despre experimentele pe care le faceți acolo și degeaba v-aș arăta poze și filme de la locul faptei (ceea ce fac, firește, colea mai jos), căci nu pot înlocui experiența în sine, de a merge acolo și de a vă juca.

Partea cu jocul trebuie subliniată. Pentru că toată Casa Experimentelor este, practic, un câmp de joacă. O joacă serioasă, dacă vreți, unde, în funcție de vârstă, ori înțelegi formulele alea, vorba elevei, ori îți aduci aminte de când erai tu în școală și te chinuiai să vizualizezi ce îți zice proful despre câmpuri magnetice și unde sonore și lasere sau ceva :D Acolo vezi, auzi, pipăi. Adică experimentezi.

Pentru cei care sunteți sau ați fost olimpici, ca să zic așa, printre lucrurile pe care le puteți vedea și experimenta acolo se numără spectaculoasa invenție a lui Nikola Tesla, bobina care îi poartă numele, Teorema lui Pitagora care descrie o relație între suprafețe, jocuri de inteligență pentru ingenioși și răbdători, iluziile optice ale profesorului Akiyoshi Kitaoka și multe altele.

Important: Accesul pentru vizitarea Casei Experimentelor se realizează gratuit în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2016, pe bază de programări online care se efectuează pe siteul proiectului. Până la acest moment sunt înscrise peste 170 grupuri și peste 7000 de vizitatori, așa că puneți mâna pe tastatură și faceți-vă o rezervare.

Posted by Cristian China Birta on Monday, 25 January 2016

Proiectul Casa Experimentelor este un răspuns la problemele stringente din sistemul de învățământ, care se confruntă cu declinul interesului elevilor faţă de ştiinţă și tehnologie. La şcoală, materii precum matematică, fizică, chimie sau biologie, sunt tratate într-un mod abstract, lipsind conexiunea dintre teorie şi aspectele practice. Astfel, pasiunea pentru învățare și descoperirea fenomenelor științifice este într-o continuă scădere.

Cunoaşterea elementelor fundamentale ale ştiinţei şi tehnologiei reprezintă un set necesar de cunoştinţe pentru progresul personal și profesional. Din nevoia și dorința de a stimula și dezvolta talentul tinerei generații, a luat ființă Casa Experimentelor, primul centru științific care pune la dispoziția tinerilor 100 de experimente variate pentru înțelegerea facilă, distractivă și interactivă a fenomenelor științifice, într-un mediu sigur și prietenos.

Proiectul are ca scop principal creșterea nivelului de educație prin stimularea interesului pentru știință la copii și tineri, promovând conceptul: „Pune mȃna și testează!”. Având susţinerea Elveţiei, prin Programul de cooperare Elvetiano – Român, se urmăreşte implementarea în România a metodelor de învăţare deja testate şi apreciate şi totodată diminuarea diferenţelor educaţionale, economice și culturale între oraşe şi zonele periferice din ţara noastră.

Susţinerea comunităţii prin sistemul de donaţii este esenţială atât în acest stadiu incipient cât şi pentru dezvoltarea centrului științific în viitor.

În primul an de funcţionare a Casei Experimentelor se dorește atragerea a peste 30 000 de elevi (clasele 0-12), 1000 de profesori şi 9 000 de familii (27 000 de persoane) din Bucureşti şi Judeţul Ilfov. Pentru anul viitor este în plan achiziționarea a două autocare, care să faciliteze accesul copiilor din afara Bucureştiului. În aproximativ cinci ani se ia în calcul extinderea proiectului la etajele superioare și realizarea unor exponate de exterior care vor fi amplasate de-a lungul cheiului Dâmboviței.

De asemenea, se dorește dezvoltarea unor parteneriate stabile între autorităţile locale, instituţiile publice şi ONG-urile implicate în educaţie. Până în acest moment din sistemul educaţional se află alături de noi: Școala nr. 79, Colegiul Naţional Emil Racoviţa, Liceul Teoretic Dante Alighieri, Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân şi ADOR Copiii, Asociaţia familiilor adoptive.

Proiectul Casa Experimentelor este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă și are ca partener elvețian Technorama Swiss Science Center.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dystopia, ultimul album Megadeth, este o mare bucurie: bucuria că nu i-am tras pe linie moartă…

Dacă aveți copii între 3 şi 6 ani, poate îi duceți la „Ora de povești”. În biblioteca din cartier

10 comentarii

  1. Florina Stan
    marți, 26 ianuarie 2016, 20:57

    Pai ar cam trebui sa fie activitate obligatorie, prin programa scolara!
    Sau macar inclusa ca „must” in programul „scoala altfel”.
    Noroc ca e fara limita de varsta in privinta participantilor … ah, ce n-as fi dat sa am asa ceva cand eram eleva :)

    Thumb up 6 Thumb down 0

    Răspunde
  2. miercuri, 27 ianuarie 2016, 17:48

    Pe afara cam orice muzeu de stinta in care am intrat avea si asa ceva. Bineinteles, zona plina de copii si eu la coada cu ei. Ar fi fain sa apara in fiecare oras cate o asemenea casa si in perioada scoalara cand e saptamana altfel (sau ceva de genul) sa fie vizitata de catre toate liceele.

    In japonia in Osaka, tineau chiar si lectii la un muzeu, dar din pacate nu prea avea rost sa asist ca nu intelegeam nimic.

    Thumb up 4 Thumb down 0

    Răspunde
  3. RFW
    joi, 28 ianuarie 2016, 21:34

    de ce e faianta pe jos…..arata totul asa de rau :( as fi putut sa va zic ca e o constructie din Romania…..beton si ciment si gresie si faianta…intr-un muzeu!!! nu a fost nimeni sa vada cum e in strainatate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • Sarah Key
      marți, 16 februarie 2016, 13:47

      Dintr-un morman de oameni bucurosi ca avem asa ceva, iata, se ivi si cel care vede jumatatea goala a paharului! :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  4. Olariu Eacterina
    joi, 28 ianuarie 2016, 23:31

    Normal…pentru generatiile actuale,care vor sa inteleaga- la ce foloseste atata informatie…fara practica?!
    Faceti- l gen”Caravana”,sa ajunga in fiecare scoala!

    Cu stima si pretuire,pentru toti cei implicati in acest Proiect!

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
  5. irina
    sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 08:44

    Felicitari! E minunat! Ar fi util pentru elevii (si nu numai) de pretutindeni.
    Postati si pe youtube!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. marți, 23 februarie 2016, 12:57

    Ce tare ! Când ajung în București, dau o tură !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. bogdan
    joi, 14 aprilie 2016, 19:56

    Stiti ce nu inteleg … am fost de 4 ori pana acum de fiecare data am platit intrarea …
    Ultima oara au fost copii cu scoala – si la sfarsit li s-a spus ca trebuie sa plateasca taxa de donatie …
    ce taxa de donatie domne – ori e donatie si e benevola – ori e o taxa de 20 lei de copil … si atunci nu-i zice donatie.
    Asa tara … asa oameni … hai sa facem un business din orice.
    Le apreciez eforturile – le apreciez ideea … dar nu le apreciez in schimb sistemul asta de lucru cu donatie obligatorie.

    tot eu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • bogdan
      joi, 14 aprilie 2016, 20:13

      „Când suntem disponibili pentru tine?
      Din 06 ianuarie 2016, în fiecare zi a săptămânii conform Programului. Intrarea este gratuită până în 30 iunie 2016, iar dacă îți place ceea ce facem noi, poți să ne susții activitatea cu o donație. Poţi dona şi la Recepţie în cutia special amenajată. Donaţia recomandată este de 20 lei / persoană.”
      Daca faci socoteala pe grupuri …
      – la o investitie personala de 80.000 euro – asa cum au scris pe site … printre altele …
      – 170 grupuri de copii … aprox. 60 copii / grup x 20 lei / copil – pana la 30 iunie 2016 cand se presupune ca ar fi fost gratis – ei ar trebui sa aibe deja … „donatii” de aproximativ 50.000 euro ?

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
    • vineri, 15 aprilie 2016, 05:19

      Hmmm, nu stiu ce sa zic… Eu am fost chiar la inaugurare, iar atunci astea erau conditiile. Ce s-a intamplat intre timp nu stiu sa iti spun…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *