Se numește POINT și este dedicat, așa cum am specificat, iubitorilor de cultură, care vor putea să-și dea întâlnire ( pe Strada Eremia Grigorescu, nr 10, București) începând din 29 ianuarie, la evenimentul de deschidere.
POINT își deschide porțile în cadrul unui eveniment inedit – o instalație creată de Cristiana Cott Negoescu care va invada întreaga clădire și-i va face pe vizitatori să descopere activ spațiul.
Cristiana Cott Negoescu este conceptograf, plăsmuitoare oculto-vizuală, performer și scriitoare. Experimentează amalgamarea multiversului potențial prin platforme multimedia și le propune celor care vor participa la această instalație un nou orizont pe care-l vor putea înțelege și experimenta, explorând dimensiuni ale aceluiași punct. Lămpile folosite au fost create special pentru acest eveniment cu ajutorul Luminish.