10.12.2016

Minionii e primul film de animație care se poate vedea în 4DX. Cine merge?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cred că am mai scris aici despre cât de mult îmi plac desenele animate și, implicit, filmele de animație. Și-o să mai scriu despre asta de câte ori voi avea ocazia că nu mă satur de subiect nicicum. O să râdeți, dar pe mine un film animat mă impresionează mai mult decât orice gen creat vreodată de cinematografie. S-a întâmplat chiar să plâng la Wall-E, UP, Treasure Planet și să învăț foarte multe din The Book of Life, A Bug’s Life și Ernest et Célestine, iar lista e luuungă.  Bineînțeles, nu se aplică la toate, că în 17 (nu pun la socoteală primii 4 ani din viața, deși mă tentează:D) ani de obsesie pentru așa ceva, am devenit destul de selectivă. :))

Chiar în clipa asta, sunt extrem de entuziasmată să vă anunț de altă animație foarte reușită: Minionii, care, din data de 24 iulie, vă așteaptă în format 4DX. La Cinema City Mega Mall, desigur.

Minionii, aceste personaje de un galben radios, dolofane, vorbărețe și cu un simț al umorului invers proporțional cu mărimea lor,  sunt de-a dreptul irezistibile. Când Bob sare de bucurie și chicotește în jurul patului său, scaunele din sală vibrează, iar spectatorii vor simți întocmai bucuria lui Bob. Iar când minionii se ciocnesc unul de altul, audiența va avea aceeași senzație ca și micuții eroi din film.

Cu scopul de a duce distracția la alt nivel, efectele speciale sunt super personalizate pentru super eroina ticăloasă pe care o slujesc minionii, Scarlet Overkill. De exemplu, când ea apare în fața minionilor cu rochia roșie, audiența va simți mișcările verticale puternice generate de mișcarea faldurilor rochiei în sus și în jos, în față și în spate. Spre deosebire de minioni, a căror prezență este însoțită de un legănat timid al scaunelor, când frumoasa Scarlet Overkill apare pe ecran, acestea se mișcă puternic.

Pregătește-te să te amuzi cu gura până la urechi, în aventura jucăușilor minioni, primul film pe care copiii din România îl pot vedea în 4DX!

Filmul poate fi vizionat cu subtitrare, programul fiind de  vineri până miercuri la ora 13.45, iar joi de la ora 13.50. De asemenea, filmul poate fi vizionat și dublat în limba română, programul fiind de vineri până joi la ora 11.50.

Preţurile biletelor pentru acest interval orar în sala 4DX sunt de luni până joi de 36 de lei (preț întreg) și 31 de lei (preț redus) pentru elevi, copii și pensionari. De vineri până duminică costul este de 43,5 lei. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, complet digitalizată, și online.

Pe mine nu are sens să mă întrebați dacă merg că siiigur o să vreau să-i văd pe simpaticii minioni în 4DX, mai ales că Despicable Me face parte din topul preferințelor mele. Întrebarea este: Voi mergeți?

P. S. Vă rog să răspundeți după ce vedeți privirile din afișul de mai jos:

unnamed (14)

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Astăzi este ultima zi de înscrieri la Rockstart Answers Bucharest

Știați că mâine puteți comanda gratuit înghețată Magnum prin #UberIceCream?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *