Dap, mă puteţi invidia: am fost în sală la premiera „Fantoma de la Operă”. Şi, ca să vă mai dau un motiv, o să fiu în sală şi marţi. Da, ştiu, sunt un nesuferit :)) Doar că, vedeţi voi, am aşteptat de atâţia ani să mă bucur, ca român, de asemenea evenimente la mine acasă, încât parcă simt că vreau, pe stil arghezian get beget, să pun mâna pe un asemenea spectacol şi să spun „există!” :D Asta pe lângă faptul că la muzicaluri m-aş putea duce în fiecare seară, no problemos, la cât de tare îmi plac.

Cum a fost la premieră? Vă spun mai jos. Pe puncte. Care sunt 10 motive pentru care cred eu că trebuie să mergeţi să vedeţi acest spectacol.

1. Noul sediu al Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, de pe pe Bulevardul Octavian Goga nr. 1. O sală modernă de 550 locuri, a treia ca mărire din Bucureşti (şi, of, ce mare nevoie avem de săli ca lumea în acest oraş…) cu – foarte important, desigur! – o acustică foarte bună. Dar nu numai sala în sine este splendidă, ci întreaga clădire. Cu menţiunea că (mno, ce vreţi, am şi io alte slăbiciuni, în afara celor muzicale :D) barul este semnalizat într-un mare fel, pe stil retro, cu becuri de alea clasice, o frumuseţe, ce să mai :D

Ţin să adaug ceva: îi felicit pe cei de la Opera Naţională (căci în subordinea acestei instituţii se află Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian”) pentru că au reuşit, pentru prima oară în 30 de ani, să construiască un nou teatru în Bucureşti. Fără să ştiu multe dedesubturi, cred că a fost o întreagă epopee ducerea la bun sfârşit a acestei aventuri, care a durat aproape 3 ani, într-o Românie în care cultura a fost mereu la capitolul „diverse”. Respect, deci!

Şi mai zic ceva: bucuria mea, ca mare fan de muzicaluri, că avem un teatru dedicat acestui gen splendid este de nedescris. Dar această instituţie are, din acest moment, o mare responsabilitate: să onoreze „Musical” din titulatura sa cu spectacole, care să ne lovească direct în coraconul feng shuiului :)

2. Scenografia. Impresionantă. Nu am cum să folosesc un cuvânt mai modest, dacă îmi permiteţi expresia. Chiar dacă aş fi pus pe mute sunetul (ceea ce ar fi fost un sacrilegiu, fireşte, dar înţelegeţi, trag nădejde, de ce spun asta), şi tot aş fi rămasc cu gura căscată doar uitându-mă la nebuniile care se întâmplă pe scenă. O scenă care, din punct de vedere tehnic, este de mare, mare angajament, cu o versatilitate tehnică pe care nu prea am văzut-o până acum la noi în România. De menţionat că autoarea decorurilor şi costumelor originale este o româncă, Maria Prodan Bjørnson (mulţumesc Cotidianul pentru info), iar „reţeta” ei este respectată de aproape 30 de ani. Later edit: pentru că mi s-a atras atenţia că mă fac vinovat de oareşce confuzie (şi pe bună dreptate), fac cuvenita precizare că autorul decorurilor şi al costumelor pentru reprezentaţia de la Bucureşti este Andrew Riley. Eu ziceam de Maria că este autoarea celor „originale”, dar e bine să precizez ce tocmai am făcut mai sus :)

3. Vocile. Irina Baianţ (Christine Daaé) este formidabilă. Din punctul meu de vedere, ea este categoric regina de necontestat a spectacolului. A fost pentru mine o surpriză teribilă să o aud performând atât de bine, mai ales că – şi aici mă fac singur de telecomandă… – am plecat de la premiza că e greu să „uite” ce a învăţat până acum şi să intre în „feelingul” de muzical. Din fericire, m-am înşelat profund. Iar Irina m-a năucit cu adevărat. Drept pentru care mă declar, cel puţin până la proba contrarie :D, fanul ei.

Adrian Nour (Fantoma) a fost şi el foarte bun, doar că l-aş fi vrut mai puţin reţinut. Adică aş fi aşteptat de la ei mai puţină interiorizare (mă bat cu voi până în pânzele albe că aşa a fost!) şi mai multă „destrăbălare” :) Deşi, din punct de vedere al jocului de scenă, Adrian a fost cel mai bun (se vede experienţa sa de actor). Dar pe partea de voce aş fi aşteptat mai multă bubuială, ca să folosesc un termen de la peluza, unde îmi place să stau.

Florin Ristei (Raoul, Viconte de Chagny) nu m-a convins. Dar nici nu mi-a displăcut. A fost ok, dar nu mai mult. Şi – pentru că, nu-i aşa, sunt liber să fac astfel de recomandări :) – poate îl scoate la o bere pe Adrian, ca să înveţe mai mult ceea ce înseamnă jocul de scenă. Căci muzicalul înseamnă şi voce, dar şi actorie. Simt, însă, că la spectacolul de marţi (al treilea din această stagiune), va fi mult mai bun. Aşa cum, de altfel, simt că va fi tot spectacolul. Ceea ce, desigur, abia aştept!

4. Pentru că aşa arătăm că mai vrem. Am văzut că multă lume s-a arătat surprinsă că toate reprezentanţiile puse în vânzare până acum au avut un succes extraordinar, biletele fiind vândute în câteva ore. Pentru mine nu a fost nici o surpriză, ci doar o confirmare a faptului că avem public pentru muzicaluri. Sigur că mulţi au vrut să vadă acest spectacol grandios din curiozitate şi nu sunt neapărat fani de muzical. Dar sunt sigur că mulţi dintre ei vor mai mult şi mai mult, pentru că este imposibil să nu îţi intre acest gen la suflet. Cu cât suntem mai mulţi care mergem la astfel de spectacole (cu bătaia pe bilete inclusă!) cu atât transmitem un mesaj esenţial: mai vrem, mai daţi-ne, mulţumim!

5. Să vă faceţi un punct de reper când vine vorba despre muzicaluri. Se leagă de ce ziceam mai sus. Pentru că puţină lume de la noi are cultura muzicalului. Foarte puţină. Din raţiuni evidente: nu am avut unde şi când să ne bucurăm de acest gen. Acum putem. Şi trebuie să intrăm, deci, în „cantonament”. Şi să începe să ne facem nişte repere, în funcţie de care să putem analiza şi alte spectacole. Căci, make no mistake, „Fantoma de la Operă” este un punct de reper. Istoric, aş putea spune.

Încă ceva la acest punct: aş vrea tare mult să încercăm să ieşim din paradigma de fani de muzical de pe internet. Pentru că aici se ascunde un pericol teribil. Pentru că ce ne-am obişnuit să vedem pe internet diferă din îngrozitor de multe perspective faţă de ceea ce se întâmplă live. Nu spun mai mult aici, o să revin pe larg asupra subiectului în perioada următoare.

6. Ca să vedeţi dacă vă place. Da, ca să vedeţi dacă vă place. Puteţi să vedeţi „Fantoma de la Operă” ca un test. În special pentru cei care nu prea au fost expuşi la virusul superb al muzicalurilor. Pentru că, dacă o să vă placă, atunci, dragilor, vă urez cu mult drag „bine aţi venit” :)

7. Muzica lui Andrew Lloyd Webber. Orice altceva spun la acest punct este de prisos. Omul este un monstru, un geniu, un excepţional. Atât.

8. Traducerea în română. Realizată de Ernest Fazekas. Poate că o să vi se pară surprinzător că spun asta, că pun aşa ceva la motive de a vedea acest splendid muzical, dar nu este delo puţin lucru să mergi să vezi un spectacol în limba română, după ce l-ai auzit de 877 în engleză. Pentru că, în momentul în care auzi prima dată o secvenţă clasică, ce ţi s-a lipit pe coracon în engleză (ştiţi voi, pe stilul „astea aşa trebuie să fie„), cântată în română, te simţi un pic bulversat. Iar provocarea traducătorului aceasta este: să te facă să treci peste momentul de bulversare şi să pună bazele, ca să zic aşa, acomodării tale cu varianta în limba română. Iar „Fantoma de la Operă” a reuşit, din punctul meu de vedere, să treacă acest hop. Deşi, între noi fie vorba, după ce am ieşit de la spectacol, tot „The Phantom of the Opera is here”cântam :)) Dar give it time, give it time…

9. Să vedeţi un spectacol pus în scenă de Stephen Barlow. Căci aşa ceva trebuie văzut măcar o dată în viaţă. Nu că aş avea ceva împotriva regizorilor români pe partea de muzical, dar suntem în acea copilărie a genului când trebuie să ne uităm la maeştri, să furăm de la ei tot ce se poate, să înţelegem că diferenţa dintre a vrea şi a putea este, în anumite momente, de foioioioi :)

10. Ca să ştiu că o să am cititori pentru noua secţiunea specială pentru muzicaluri de aici de pe blog (în lucru, o anunţ cât de repede). Mi-am pus în cap de vreo doi ani să fac o astfel de secţiune. Dar, după ce am stat şi am cugetat un pic, mi-am dat seama că pur şi simplu nu am material de lucru. Adică ce aş fi putut eu scrie? Că „uite ce premieră mişto are loc în Varşovia şi la noi nu„? Să vă dau de pe youtube înregistrări cu muzicaluri de pe dincolo. Ce mare şmecherie aş fi realizat cu asta? Nimic, desigur. Dar acum, pentru că vreau din tot sufletul să cred că cei de la Teatrul de Operetă şi Musical sunt puşi pe treabă, ehe, acum am un motiv serios să fac această secţiune şi – simt intens pe alocuri :D – voi avea în această instituţie un partener de nădejde al secţiunii.

Cam asta a fost, stimabililor. Staţi pe aproape. În timp ce mergeţi la „Fantoma de la Operă”, desigur :))

Au mai scris despre spectacol: Andra, Claudia, Ionuţ, Valentina, Vlad Enăchescu, Alin (listă în curs de actualizare).