Vă recomand să vă uitaţi peste Topul celor mai performante agenţii de PR, realizat de Revista Biz. Pentru că, aşa cum face îndeobşte orice top (indiferent de criticile legate de, hai să îi spunem aşa, metodologia fiecăruia), ne ajută să punem un pic lucrurile în perspectivă. Dacă ne interesează subiectul, fireşte. Şi dacă vrem să înţelegem mai multe, desigur.

La evenimentul PR and The Web, unde a fost lansat topul, cel mai cu ardei, ca să îi zic aşa, speech a fost cel al Ancăi Nuţă, şefa de comunicare de la Unicredit Ţiriac Bank. Ea a spus pe şleau că din 2012 nu mai lucrează cu nici o agenţie de PR, că îi merge bine merci aşa şi a dat şi argumentele pentru care a luat această decizie. Şi care au fost, unele, uluitoare. În sensul negativ, desigur. Reacţiile nu au întârzit din partea agenţiilor şi s-au stârnit nişte discuţii. Binevenite, dacă mă întrebaţi pe mine.

Cumva am plecat de acolo cu întrebarea asta în minte: mai este nevoie de PR? Cu nuanţarea: Dar de agenţii de PR? În contextul ăsta al lumii ciudate 2.0 în care ne învârtim, desigur. Răspunsul, din punctul meu de vedere, este unul singur: evident că este nevoie de PR. Şi de agenţii de PR. Doar că PR ar trebui să devină – pardon my French şi că folosesc oroarea asta de cuvânt, dar îl folosesc pentru că vreau să fiu explicit nevoie mare – sPRocial.

A nu se înţelege că, brusc, tot PR ar trebui să folosească doar social media ca să presteze. Departe de mine acest gând. Desigur, orice PR trebuie să folosească ŞI social media. Dar nu numai. „Social”-ul din sPRocial înseamnă, însă, că PR-ul ar trebui să împrumute de la social media caracteristicile care fac din această revoluţie a comunicării (make no mistake, asta este) ceea ce face din social media să fie o revoluţie.

Adică, bref, acea caracteristică de a ieşi în evidenţă pe timelineul existenţei noastre (între ŞOC ŞI GROAZĂ, meciul României cu Ungaria, ratele la bancă şi poza cu pisica tristă), acel potenţial de likelabilitate şi de sharebilitate, acea forţă de a ţine omul mai mult de 4 secunde pe informaţia pe care o transmite PR-ul. Căci orice PR care nu este sPRocial este din ce în ce mai mult muncă doar ca să ne arătăm că ştim scrie comunicate pe care nu le citeşte nimeni pentru că nimeni nu le vrea.

A oferi acel „social” din sPRocial este ceea ce facem la Kooperativa 2.0. Tocmai de aceea lucrăm foarte bine cu multe agenţii de PR. Tocmai de aceea mă duc şi discut (inclusiv fac trainiguri de social media în agenţii) cu multe, multe agenţii, care – din diverse motive – încă nu şi-au turat motoarele în 2.0. Pentru că, repet, este teribil de important ca PR-ul să devină cât mai social.

Din fericire, există multe agenţii sPRocial. Din nefericire, există încă multe agenţii de PR. Petrecerea continuă…