Ivan Potzaichin sau Ivan Patzaichin? Sau cum să nu sari repede să scrii pe blog

Din când în când vă mai spun să nu vă apucaţi să scrieţi pe blog doar că v-a enervat ceva, aţi văzut ceva ce credeţi că o să rupă and shit şi că aplicaţi regula celor 10 secunde. Adică, dacă vă apucă amocul, să respiraţi adânc şi să număraţi până la 10. Timp în care vă mai limpeziţi un pic mintea şi, poate, reuşiţi să vedeţi lucrurile în perspectivă. Iar de acolo poate vă apucă nevoia să faceţi un minim research înainte de a da cu parul doar că aşa vi s-a părut vouă ce e de bon ton sau ceva. Pentru că, uneori, faptul că vă repeziţi ca taurul 2.0 duce la nişte faze gen făcut singuri de telecomandă, iar asta strică la tenul blogeristic, dacă înţelegeţi ce vreau să zic.

Căci, adevăr vă spun vouă, cuvintele voastre dor mult mai tare decât vă puteţi imagina şi decât vă spune lumea, mai ales când sunt neadevărate.

Hai să vă dau un exemplu. Şi mă dau pe mine de cobai. Văd un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, care anunţa – citez – „Ivan Potzaichin, numit preşedinte onorific al Clubului Sportiv Dinamo„. Prima mea reacţie, evident, a fost pe sistemul „băi, ăştia sunt cu capul, cum Potzaichin? Păi nu Patzaichin îl cheamă pe marele nostru campion„? Aş fi putut să scriu repede pe blog şi să îi fac cu ou şi cu oţet pe purtătorii de epolete şi de cuvânt ai Ministerului. Dar aş fi greşit. Cred…

Aşa am respirat adânc şi am făcut acel minim research despre care vă spuneam la început. Şi am văzut că în multe comunicări oficiale (inclusiv pe siteuri externe, care ţin de Jocurile Olimpice) numele lui Ivan apare cu „o”, nu cu „a”). Asta mă duce cu gândul la faptul că, oficial în acte, numele lui e cu „o”, iar cu „a” ne-am obişnuit noi să îi zicem. Nu ştiu care este adevărul, sincer. Căci nu am săpat mai mult din motive de mai avem şi alte treburi. Poate îmi spuneţi voi care este adevărul. Dacă îl ştiţi, fireşte.

Oricum, my point is că o puteam da de gard dacă luam la mişto Ministerul pe tema asta, iar ei ar fi reacţionat diplomatic că e aşa cum zic ei, dar citind printe rânduri ar fi rostit „bre, papagal mai eşti„. Şi ar fi avut perfectă dreptate.

Capisci?

Apropo, dacă tot vorbim despre Ivan, vă recomand emisiunea pe care am făcut-o cu el. Când mi-a dat seama, din nou, că este un mare, mare domn. Respect!

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

8 thoughts on “Ivan Potzaichin sau Ivan Patzaichin? Sau cum să nu sari repede să scrii pe blog”

  1. Iti dau un exemplu mai vechi. Marele antrenor Ienei era scris in presa Emerich Jenei. Pana cand, prin 96, a fost numit secretar de stat la Ministerul Sportului si s-a descoperit ca se scrie romaneste, Emeric Ienei. D-atunci toti ii zic asa si pe burtierele televiziunilor apare la fel.

    Nu am verificat, dar zic ca asa o fi si cu marele Ivan :)

  2. Mare dreptate ai cand zici mare domn. Prin clasa a X-a eram intr-o excursie la Cumpana, langa Barajul Vidraru. Si s-a nimerit sa fie acolo si lotul olimpic in cantonament. Nu prea-i vedeam noi, ca se trezeau de dimineata si trageau tare toata ziua, dar seara mancam in acelasi loc, la Cabana Cumpana.
    Nu stiu ce platisem noi pentru masa, dar seara meniul nostru era cam „subtire”, iar comparat cu cel al sportivilor… si mai subtire :) Bine, ca ei depuneau un efort mult mai mare, nu mai zic.
    Ideea este ca a doua seara am avut acelasi meniu ca al lor?!? Cand am intrebat la cabana, ne-au zis sa-i multumim domnului Patzaichin, ceea ce fac acum, dupa … 20 de ani si ceva. Spor(t)!

  3. Haideti sa lamuresc chiar eu misterul! Este ca-n bancul cu rabinul: si cei care-mi scriu numele cu ,,o” au dreptate, si cei care ma stiu de PAtzaichin (cu ,,a”) au dreptate. De fapt si de drept, pe bunicii si pe parintii mei il chemau PAtzaichin. Eu sunt nascut pe 26 noiembrie, de Sf. Ioan Gura de Aur, pe rit vechi, care este si hramul bisericii din satul meu natal, Mila 23. Asa ca, unii sarbatoreau, iar altii veneau pe lume :) Se pare ca, lumea a sarbatorit cum se cuvine, astfel incat, pe certificatul meu de nastere, ,,functionarul” matrafoxat a scris POtzaichin. Bref, desi sunt Patzaichin, in aproape toate actele oficiale, numele meu este scris cu ,,o”. O fi bine, o fi rau, nu stiu…Mi-am propus sa consult un numerolog, sa ma lumineze care dintre numele mele mi-au influentat destinul, dar, acum, nu mai are importanta. In alta ordine de idei, trebuie sa-ti spun ca m-am simtit excelent la emisiunea ta si ca admir umorul si opiniile de mare bun simt pe care le expui in emisiunile tv la care esti invitat. Sa auzim numai de bine!

    1. Stimabile, mulţumim pentru lămuriri. Deşi, ca să o zicem pe aia dreaptă, matale rămâi pentru noi acel IVAN imens şi îngrozitor de simpatic, indiferent de cum se scrie în buletin numele :D

  4. Pingback: Cum îşi promovează un politician firma din calitatea de senator - Cristian China Birta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.