08.12.2016

Părerea mea despre "Masca şi teatrul de stradă"de Mihai Mălaimare

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Preuspun că ştiţi deja că mă leagă o relaţie specială de cei de la Teatrul Masca. Nu pentru că reuşesc să ajung prea des pe la spectacolele lor, dă-i pace, ba chiar sunt restanţier rău la asta, dar ce să fac, timpul e atâta cât este… Ci pentru că prezenţa lor în social media este una care poate fi dată ca exemplu oricărei instituţii culturale de pe la noi. Zic asta ca să înţelegeţi de ce am citit cărţi precum „Şansa„, ”Commedia dell’Arte – clipa astrală a teatrului universal” sau cea despre care vă vorbesc mai jos, toate scrise de Mihai Mălaimare.

Masca şi teatrul de stradă” (editura Tracus Art2, 2010) este o carte la limita dintre „ghid de întrebuinţare” şi „memorialistică aplicată”, ca să zic aşa. Pentru că Mălaimare intră şi în ceea ce înseamnă teoria despre teatrul de stradă, dar numai pentru a reveni cu exemple legate de ce s-a întâmplat, pe parcursul anilor, la Teatrul Masca. Aflăm, spre exemplu, că artele străzii „propun un complexde arte care participă fiecare cu mijloacele sale la definirea unui posibil nou teritoriu al artei în sine… că presupune o democratizare crescută a actului cultural printr-o relaţie cu totul specială cu publicul„. Sau că „un spectacol scos în stradă nu este altceva decât o încercare de refacere a spaţiului spectacular în condiţiile dispariţiei celui de-al patrulea perete, a capacităţii de a realiza iluzia şi a imposibilităţii de a comunica în acelaşi stil şi chiar cu aceleaşi mijloace„.

Exemplele concrete despre ce a făcut Teatrul Masca – la unele din aceste isprăvi chiar am fost martor – vin să aducă acea porţie de realitate, aşa cum îmi place mie, aplicat, nu teoretic. Mai ales că aşa am putut înţelege mai bine riscul cu care se confruntă teatrul de stradă, acela ca trecătorul transformat în spectator să se transforme la loc în trecător dacă nu îi place ce vede, un examen pe care puţini artişti sunt pregătiţi să îl treacă.

Din loc în loc autorul răbufneşte împotriva politicului, dar nu o să stric feng shuiul acestei postări cu referiri la lumea asta care, oricum, ne enervează by default :))

O lectură interesantă, care, recunosc, mi-a plăcut mai tare decât mă aşteptam având în vedere că am citit carte mai mult de „obrazul” Ancăi Florea, să nu spună că mi-a dat-o degeaba :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Lincoln – un film necesar foarte bine făcut

Pink Cream 69 – Ceremonial (2013)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *