04.12.2016

Three Idiots – filmul cu cel mai mare profit din istoria cinematografiei indiene

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

E drept că faza asta din titlu, cu profitul, am pus-o pentru că m-am mirat și eu când am auzit. Nu pentru că filmul Three Idiots nu e unul bun, căci, veți vedea mai jos, mie mi-a plăcut foarte tare, ci pentru că îmi pare destul de ciudat să aud că un film indian nou a bătut ”Vagabondul”, indiferent care ar fi criteriul după care l-a bătut :)

Bun, revenind la cei trei idioți. Numele filmului te induce din start în eroare. Pentru că te aștepți ca filmul să fie despre, firește, niște idioți. Numai că nu este așa. Căci în film vedem că cele 3 personaje principale sunt în multe feluri, dar numai idioți nu sunt. Ba chiar am putea spune că sunt oameni ca noi, care trec (e film, totuși :D) printr-o grămadă de situații excepționale, care mai de care mai ciudate și care alimentează un lanț de isprăvi care mai de care mai ciudate (iertați repetiția, dar nu am găsit alta :D).

Povestea, luată în mare, este simplă. Doi prieteni pornesc în căutare unui al treilea, de care s-au despărțit după terminarea facultății. În timpul căutării, filmul are masive părți de flash back, cu întâmplările din vremea studenției, foarte bine legate de ce se întâmplă în actualitate cu căutătorii. Nu e nu știu ce mare găselniță poveste în sine. Dar modul în care povestea a fost transpusă pe peliculă de către regizorul Rajkumar Hirani a fost o surpriză extrem de plăcută.

Zic surpriză pentru că m-am gândit, înainte de vizionare, că o să mă duc la un film indian, așa că nu trebuie să am așteptări prea mari. Și nu am avut. Dar și dacă le-aș fi avut, mi le-ar fi dat peste cap :)) Căci combinația de un umor cam ciudat (uneori fin, alteori de-a dreptul grobian), de telenovelă (căci partea în care plâng toți este extrem de lungă, asta fiind, de altfel, și cea mai siropoasă și mult prea lungită parte a filmului), de muzică indiană (unele bucăți sunt remarcabile) și de auto-ironie la adresa industriei cinematografice indiene se combină într-un mare fel și fac din ”Three Idiots” unul din cele mai reconfortante filme pe care le-am văzut în ultima vreme.

Mărturisesc faptul că încă mai fredonez ”All Izz Well”, piesa de mai jos :)) Deși pentru cei care nu au văzut filmul le lipsește cheia de interpretare, căci această expresie este foarte importantă în tot filmul, în mai multe contexte :)

Vă recomand să îl vedeți? DA, un mare DA. Căci veți fi, nu am nici o îndoială, la fel de plăcut surprinși cum am fost eu. Doar că vă atrag prietenește atenția că nu o să îl puteți vedea în cinema, ci doar pe Bollywood HD :) Mai precis, premiera pentru această televiziune din România va fi pe 3 august. Canalul va fi disponibil reţelelor de cablu şi DTH din Romania din 1 august 2012. În prezent, UPC, Dolce dar şi alte companii de cablu retransmit Bollywood TV, Bollywood Classic şi Bollyshow.

Despre lansarea acestui canal o să revin într-o postare separată, căci am a vă întreba ceva :D

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Telecomanda Teki

Business plan pentru blogul tău

Un comentariu

  1. vineri, 20 iulie 2012, 10:24

    […] zilele trecute a venit, ca o palmă în plină freză clișeistică, filmul Three Idiots. Care m-a lăsat cu gura căscată. Căci a dărâmat tot ce credeam eu că este film indian. Și […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *