24.07.2016

Hai să învățăm 2.0 împreună: cum să te faultezi singur

Se dau următoarele:
Haotik este unul din cei care în ultima perioadă a făcut pași energici spre a fi recunoscut ca unul din cei mai activi bloggeri din Prahova și nu numai. A participat la evenimente, s-a implicat în campanii și a gestionat câteva, scrie constant, adică a făcut tot ce a crezut el că e bine ca să fie în joc și în joacă și să se promoveze. Sigur că are stilul lui, care uneori îi enervează pe alții sau, după caz, îi face să râdă. Și mai are multă hâcuri și dâcuri, cum avem toți, de altfel, care l-au adus în fața atenției opiniei publice 2.0, în special când vine vorba de întortochierea limbii române. Dar, trăgând linie, a muncit mult să ajungă la nivelul la care a ajuns. Până astăzi.

Una din reușitele lui Haotik a fost să fie desemnat ambasador Samsung Mobilers. Care calitate înseamnă că îți asumi acest statut și că știi că din acel moment înainte tot ce faci și ce spui se asociază, într-o măsură mai mare sau mai mică, depinde de context, cu Samsung. Căci dacă nu a înțeles asta, atunci nu ar fi trebuit să accepte o asemenea calitate. Care, repet, obligă și, tradus, înseamnă că atunci când te exprimi trebuie să te gândești că ai (e o metaforă, mă înțelegeți) sigla cu Samsung mare pe tricou.

Zilele trecute, însă, Haotik s-a angajat într-un dialog penibil (țin la acest cuvânt, îl folosesc în litera și spiritul lui și mi-l asum) cu unii care l-au înjurat (Ellunes și ZDZero spun că nu l-a înjurat nimeni și merg pe mâna lor de data asta…) sau nu știu ce i-au făcut de ceva vreme încoace. A intrat într-o bătălie publică fără nici o miză, din punctul meu de vedere. Iar limbajul pe care Haotik l-a folosit a fost mizerabil. Și vă spune asta unul care nu e ușă de biserică (înjur și eu cu mult nesaț, dar nu oricând și nu oriunde). Ceea ce, după cum ziceam mai sus, nu trebuia să facă. Drept pentru care, Samsung i-a retras calitatea de ambasador. Pe bună dreptate.

M-a întristat teribil atitudinea lui Haotik. Pentru că sunt unul din cei care l-au sprijinit în ceea ce a făcut. Și o să îl sprijin în continuare. Atunci când va face lucruri care să merite asta. După cum îl voi critica și mă voi întrista daca va mai face încă o ispravă tristă ca cea despre care am vorbit mai sus. Căci doar o dată mai ai dreptul să dai atât de tare cu bățul în baltă. A treia oară se numește că ți-o cauți. Și se schimbă problema. Și o să îl sprijin pentru că prefer oricând pe unul care face ceva și vrea să facă, indiferent dacă greșește sau nu, decât unul care nu face nimic, dar îi critică pe cei ce fac. Mai clar de atât nu cred că o pot spune.

Se cere:
– să ziceți și voi cum vi se pare toată faza asta întristătoare, ce să vă cer altceva?

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Când lumea pare că te-a pus pe hold…

Tatonez, caut, mă întristez, mă bucur și… scriu

117 comentarii

  1. luni, 23 aprilie 2012, 12:39

    E discutabilă. Sunt persoane care s-au aflat în situaţii asemănătoare şi nu au fost atât de arătate cu degetul. De ce? Pentru că iei ieste mari şi tari. Şi mai cunoscuţi în 2.0 ca dom’ Haotik.

    Pace în lume! Salvaţi pinguinii!

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 12:44

      @Serban
      Ce persoane s-au aflat in situatii asemanatoare? Adica au fost ambasadori ai unui brand si s-au comportat in halul asta? Sau cum? Ca daca o lasi asa la general si fara sa dai detalii degeaba vrei sa salvezi pinguinii.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. ZeceDeZero
    luni, 23 aprilie 2012, 12:40

    In ultimul paragraf ai folosit un argument din seria „tu nu faci ce face el, n-ai voie sa ai o parere despre asta” sau mi se pare mie?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 12:41

      @ZeceDeZero
      Daca tu asta ai inteles, io ce pot sa zic? Eventual doar sa iti spun ca nu, nu asta am vrut sa zic, ci exact ce scrie acolo.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  3. luni, 23 aprilie 2012, 12:40

    d-asta e bine sa te gandesti de 2 ori inainte de-a scoate ceva pe gura.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 23 aprilie 2012, 12:43

    Au fost foarte multe scandaluri publice cu Haotik de pe vremea cand avea fabricadebani.com in razboi direct si online si vizibil cu Banipenet. A luptat mereu puternic dar asta nu inseamna ca multi nu stiu activitatile de pe atunci. Credibilitatea lui este afectata de atunci, nu neaparat de acum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 12:45

      @Cruce Adrian
      Eu nu stiu de scandalurile despre care vorbesti. Am scris doar din ce stiam eu despre Haotik. Cu care m-am intalnit de mai multe ori si chiar am colaborat. Si nu era deloc genul de om care sa vorbeasca in halul ala.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  5. luni, 23 aprilie 2012, 12:44

    @Serban: Da si tu un exemplu de cineva care a injurat in stanga si dreapta de mame si morti, nu vorbi in vant. Chiar sunt curios.

    @chinezu: Nu l-a injurat nimeni, doar l-au luat la misto.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. ZeceDeZero
    luni, 23 aprilie 2012, 12:45

    @Chinezu: „o să îl sprijin pentru că prefer oricând pe unul care face ceva și vrea să facă, indiferent dacă greșește sau nu, decât unul care nu face nimic, dar îi critică pe cei ce fac.” dar asta-i doar un detaliu subiectiv pana la urma. Dar textu-i scris obiectiv, niciun repros aici, stai calm.
    Haotik si-a facut-o cu mana lui. Prea le exagerase in ultimul timp. Munca lui, deciziile lui, problema lui.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 23 aprilie 2012, 12:47

    Exprimarea „unul care face ceva și vrea să facă, indiferent dacă greșește sau nu” este destul de ambiguă. Mai ales când nu știi ce face, de ce vrea să facă ceva-urile alea și mai ales câte greșeli face, făcând.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. ZeceDeZero
    luni, 23 aprilie 2012, 12:47

    A da. De injurat a injurat doar Haotik. A amenintat si cu bataia. Twiturile inca sunt acolo.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. luni, 23 aprilie 2012, 12:49

    alaturarea blogger generalist-reprezentant samsung/philips/whatever firma este un anus foarte contra naturii. din clipa in care ai facut asta, practic te-ai legat de membre si ai devenit corporatist. oamenii, bloggerii, trebuie sa inteleaga ca, daca vrei blog personal, ai nevoie de libertate. libertatea de a vorbi, libertatea de a nu-ti alege cuvintele, libertatea de a nu te cocosa in fata banilor diverselor companii. mie personal nu imi place haotik ca blogger, are lacune gramaticale grave, dar ii accept pozitia de a nu pleca umil capul. foarte bine ca a facut asta. pentru ca raul sa triumfe, nu trebuie decat ca oamenii buni sa nu faca nimic. cat despre faza cu samsung, noi sa fim sanatosi, sunt o gramada de tipi care scriu in limbaj de lemn, gata sa preia stafeta si sa scrie despre marile realizari la hectar ale cutarei firme.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 12:54

      @Arhi
      Una este sa nu crezi in faza cu brand ambasador si alta este ca atunci cand, totusi, ai acceptat, sa te comporti cum a facut Haotik. Caci atunci cand zici ”da”, iti asumi niste responsabilitati. Sau, cel putin, asa gandesc io. Oricum imi este forte, foarte greu sa echivalez injuraturile si limbajul mizerabil cu a nu fi umil. Poti sa fi demn si darz si cum vrei tu si fara sa injuri. Ba chiar iti iese mai frumos fara injuraturi.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  10. luni, 23 aprilie 2012, 12:49

    Orice om se enerveaza, orice om injura, orice om ameninta. Din nefericire, nu poti face asta in anumite momente. E o lectie buna pentru toata lumea.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. luni, 23 aprilie 2012, 12:49

    1. @chinezu : daca urmaresti twiturile o sa vezi ca nu l-a injurat nimeni :)
    2. @aiurea: pai sa ma corectezi daca gresesc dar visurat avea tot blogul branduit cu Petrom cand s-a luat de cei care facusera o campanie umanitara pentru un copil (adica i-a injurat si toate cele) plus ca tot in perioada aia a scris pe blog cu dedicatie pentru Horia Brenciu :))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. luni, 23 aprilie 2012, 12:54

    Sint fooooarte „mic” ,pur si simplu nu exist in 2.0 :).Nu stiu decit ca bunul simt este depasit de foarte multe ori atunci cind discuti din spatele…tastaturii.Mie imi place@Haotik dar imi plac si altii care au un alt stil.Vezi CHINEZU :)
    Ma intreb insa:stim noi ce l-a dus la exasperare pe Haotik?Din pacate unii si-au facut un tel in viata din a vina greseli de gramatica sau de punctuatie.Asta o spune unul care incearca sa faca si sa zica ceva din postura omului care nu activeaza in on-line din postura teribilismului sau intereselor direct-financiare ci mai mult bin „ambitz” si din pasiune:EU.
    De multe ori rautacismele de „putzoi” sau cele de „concurenta” duc la lucruri pe care de fapt ulterior le regretam cu totii !!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 12:59

      @MALIN
      Nu are nici o legatura marimea in 2.0 ca sa iti spui parerea. Si ideea este ca asa invatam toti, daca discutam pe tema asta. Chiar nu ma intereseaza cine si de ce l-a adus la disperare, cum zici tu, pe Haotik. Caci surse de astea de stres si de nervi sunt cacalau si ne lovim toti de ele. Naspa este ca el a cedat. Ceea ce spune multe despre el…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  13. luni, 23 aprilie 2012, 13:00

    eu cred ca Haotik stia ce se va intampla, dar a facut alegerea corecta, pentru el si din punctul sau de vedere.
    totusi, UN FOARTE MARE TOTUSI, cand a fost facut brand ambasador, a facut un contract? in contract se specifica faptul ca nu are voie sa injure? pentru ca daca doar i s-a spus vezi ca de maine esti brand ambasador si, intre timp, s-a trezit cineva sa inventeze niste reguli, undeva e un abuz.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. luni, 23 aprilie 2012, 13:04

    bă, da un link, o poză, să citesc şi eu cuvintele oribile pe care le-a zis omul ăsta… egzistă?

    nu-mi pot închipui ce mama dracului înjurători a inventat … de a fost aşa „aspru pedepsit”. :)

    deci eu am pierdut toată faza. ştiu doar că era ambasador şi nu mai e. pic or it didn’t happen. unde aflu mai multe?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. luni, 23 aprilie 2012, 13:07

    @Ariel take a look here http://i.imgur.com/wYUlW.jpg

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. luni, 23 aprilie 2012, 13:08
  17. luni, 23 aprilie 2012, 13:09

    @Arhi ai dreptate cu contractul daca exista. In schimb, cu siguranta este precizat acolo cel putin un rand carele-ar permite sa renunte la colaborare dupa bunul lor plac. Ar fi culmea ca sa nu fi facut asta Samsung chiar semnand un contract.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. luni, 23 aprilie 2012, 13:11

    @Ariel , vezi ca este pe colegii.cc , un articol despre asta

    Cat despre Haotik, mi se pare ca si-o merita. Sincer. Este faultat de cateva luni pentru greseli gramaticale, dar nu e singurul. Este faultat nu mai mult ca Arhi sau Vasile de catre „grupul de hateri” , dar lumea se enerveaza si arata cu degetul, arunca cuvinte grele. Suntem oameni, este normal sa reactionam, dar mi s-a parut prea mult. Cred ca a fost singura iesire pe care a vazut-o ca sa scape de ei. Mi se pare trist din partea lui ca alege sa injure in loc sa isi repare greselile.

    Si cat despre un alt ambasador al unui brand care face boacane, Bel Vita nu a reactionat la injuraturile lui Ciubotaru atunci cand a fost #bateciubotaru , pacat.

    Dar sper ca „haterii” sa nu se lase, pentru ca incep sa le vad utilitatea

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. luni, 23 aprilie 2012, 13:16

    ce e chestia asta cu ambasadori samsung? .. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. luni, 23 aprilie 2012, 13:17

    parca imi aminteste de Apple acum vreo 20 de ani.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. luni, 23 aprilie 2012, 13:17

    Mulţam de link-uri. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. luni, 23 aprilie 2012, 13:19

    Cum am fost la baza multor scandaluri în online, e puţin ciudat să mă apuc să judec. Stilul individului seamănă puţin cu al meu, numai că înjurăturile mele erau ceva mai inspirate şi, mai ales, scrise în limba română.
    Un singur lucru am de spus, însă: după ce am rămas fără tată, lucrurile au început să se schimbe în mine. Iar să înjuri de morţi (apropos, poate citeşte domnul, referirile acelea constituie infracţiunea de „profanare de morminte”, care se sancţionează conform Codului Penal) depăşeşte orice închipuire. Poţi face orice, absolut orice. Însă la morţi, şi nu neapărat pentru că trebuie vorbiţi de bine, te opreşti. Ceea ce el nu a făcut. Din punctul acesta de vedere, este…nu ştiu, alege tu un termen care să descrie josnicia. Un om care are familie şi apelează la astfel de lucruri nu merită să aibă nimic.
    PS – Haotik, în caz că apari pe aici, să fim bine înţeleşi: să nu te gândeşti nici măcar două clipe să îndrăzneşti. Nu te respect, un individ care nu ştie să scrie în limba maternă nu este altceva decât o târâtoare pe seva celorlalţi, nu am ce să învăţ de la tine şi mă simt de căcat folosind un telefon Samsung, pentru că sunt asimilat cu incultura, agramatismul, analfabetismul şi mizeria morală. Îţi spun lucrurile acestea în cuvinte pe care să le poţi citi, pentru că sper să înveţi ceva din ele. Dar nici să nu te gândeşti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 13:25

      @BogDan
      Un asemenea limbaj nu trebuie sa existe la nivl public indiferent cum o dai. Mai ales daca, asa cum zici tu (si cum am vazut si eu acum…), se face referire la niste lucruri de ti se opreste respiratia de durere si de aducere aminte…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  23. luni, 23 aprilie 2012, 13:20
  24. luni, 23 aprilie 2012, 13:22

    @Malin, aproximez in cazul tau o adevarata cariera. Intr’o directie care nu’s insa atat de sigur ca ti’ar placea.
    @ Ariel, sunt, Injuraturi de mama, morti si cosciuge. Daca vrei sa le vezi sunt mai mult decat vizibile
    @Arhi, si la hartie igienica pe jumate folosita daca esti ambasador nu folosesti asemenea limbaj. Samsung daca a avut o conventie fara sa se documenteze intr’un fel sau altul… Are lacune, dar de alta natura

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. luni, 23 aprilie 2012, 13:23

    Pfff, dragilor, puteţi sări toţi în apărarea lui Dragoş sau îl puteţi blama toţi. Fucks given = zero.
    Îl cunosc personal. Faţă în faţă e un om acceptabil. Nu e cine ştie ce inteligent, e dependent de tehnologie, DAR e acceptabil.

    În online însă nu îl suport: spam-uri, înjurături, atitudini de-astea de superioritate acolo unde nu e cazul.
    Ceea ce a făcut e nu trebuie trecut cu vederea. Twitter-ul, la fel ca şi alte reţele, e spaţiu PUBLIC. (Scriu cu caps lock ca să înţeleagă toată lumea). Sunt o serie de norme sociale, nu contractuale, că pe-alea oricum nu le respectă nimeni.

    Normele sociale spun că ar fi bine să ţii cont şi de ceilalţi din jurul tău. Fă-ţi de cap în casa ta, în spaţiul tău personal, pe blogul tău etc. Dar pe twitter sunt sute de oameni care te urmăresc. Adică eu, dacă te urmăresc, trebuie chiar să-ţi suport toate ieşirile incontrolabile şi toate injuriile? Mă deranjează vizual, în primul rând.

    Aşa cum tuturor ne displac ţigănelile din mijloacele de transport în comun sau taximetristul care-ţi bagă manea sau o muzică la radio de-ţi vine să decartezi, aşa şi mie îmi displac ţigănelile astea de pe Twitter.

    Şi da, sunt dezamăgită de comportamentul lui Dragoş de zilele trecute. Şi mă deranjează fiecare ieşire de-asta a vreunui blogger, nu doar a lui. Pentru că n-am înţeles, eşti mai „coolean” că înjuri şi te comporţi precum un maimuţoi adus în civilizaţie?

    Sincer vorbind, dacă vreau să văd maimuţoi aduşi în civilizaţie, dau o fugă pe la găştile de „cartier” pline de bad-asses şi ţigănei. Sau mă duc în Bamboo ca să văd aceleaşi gorile şi maimuţoi şi Cite, doar în context diferit.

    Părere de cetăţean şi blogger, nu neapărat de femeie. ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. zecedezero
    luni, 23 aprilie 2012, 13:26

    @arhi: ma intreb care ar fi fost parerea ta daca erai implicat intr-o campanie samsung

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. luni, 23 aprilie 2012, 13:28

    Ok. Acum că m-am lămurit: it’s funny cuz’ he can’t even spell right!

    În rest… mi se pare incredibil de imatură reacţia. Merita treaba cu Samsung. Zic eu. Aş fi făcut la fel.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. luni, 23 aprilie 2012, 13:31

    @zecedezero. Atunci era samsung rulz=))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. luni, 23 aprilie 2012, 13:31

    bun postu, de acord cu tine

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. luni, 23 aprilie 2012, 13:35

    Frozenideas,nu inteleg? :) „”@Malin, aproximez in cazul tau o adevarata cariera. Intr’o directie care nu’s insa atat de sigur ca ti’ar placea.””
    Am o cariera si chiar una „umana” si-mi da foarte mari satisfactii: unii ma recunosc pe strada si „chiar imi multumesc”,macar ca nu-i cazul.
    Faptul ca-mi „place”sa-l citesc SI pe Haotik nu inseamna ca sint de acord cu limbajul trivial sau cu „contactul fizic” !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. luni, 23 aprilie 2012, 13:37

    Putting the social in social media, nu? Poate sunt doar eu si intelegerea mea simplista si superficiala a fenomenului asta de social media, dar mi se pare ca esenta ar trebui sa fie individul cu personaltiatea lui, cu libertatea lui de exprimare, cu atitudinea lui.

    Din moment ce deja devii endorser al unei companii si incepi sa-ti modelezi limbajul si ideile ca sa te conformezi cu imaginea companiei, nu mi se pare tocmai ok. Care mai este diferenta dintre media traditionala si media sociala?

    Inteleg ca unii vor sa faca bani si e firesc acest lucru dar din punctul meu de vedere exista o limita intre a fi blogger si a fi agent afiliat pentru companii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 13:41

      @Vlad
      Oare sa iti scape diferenta masiva, dupa capul meu, dintre ”sa-ti modelezi limbajul si ideile ca sa te conformezi cu imaginea companiei” si a injura ca birjarul? Caci despre asta e vorba in ce am scris eu, nu sa devii un calugar al ordinului Samsung.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  32. luni, 23 aprilie 2012, 13:38

    @ Malin, la altceva ma refeream :)), in fine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  33. luni, 23 aprilie 2012, 13:52

    Tovarase Chinezu, ti’a scris haotik ultima replica?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 13:53

      @Frozenideas
      Baga cu punct si virgula ce vrei sa zici, ca nu m-am prins, sunt mai chinezu, ce vrei de la viata mea…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  34. luni, 23 aprilie 2012, 13:56

    Nici nu stiu ce sa zic, nici eu nu prea ma descurc. Nu atat de evident da n’as zice ca’s v’un priceput :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  35. luni, 23 aprilie 2012, 13:59

    ah, am ratat o virgula=))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  36. luni, 23 aprilie 2012, 14:05

    […] îmi place să fiu oaie și începe să-mi pară rău că am monitor Samsung. Cam haotică această campanie. Părerea […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  37. luni, 23 aprilie 2012, 14:05

    Haideti sa va povestesc eu cum a inceput totul. Nu este nici un secret ca Haotik este unul dintre clientii nostri preferati. Aceasta datorita gravelor lui carente in ceea ce priveste limba romana. Vineri seara, in timpul emisiunii „Romanii au talent”, am dat o serie de tweet-uri de genul ” Numai @CristianGog l-ar putea face pe @haotik sa scrie corect in limba romana”. Au mai dat si altii tweet-uri asemanatoare. Sambata dupa-amiaza, dupa ce probabil a vazut mention-urile, s-a trezit Haotik sa spuna ca in weekend el se ocupa de hateri si a inceput sa dea tweet-urile in care folosea limbajul blamat de toata lumea (sau aproape toata lumea). Mentionez ca nici unul dintre cei injurati de catre Haotik nu i-a raspuns decat folosind un limbaj decent. Unii dintre noi am dat RT la injuraturile lui pentru a arata lumii ce fel de om este. Repet inca o data: eu, @ZdZero, @emi_ba, @Ellunes, @suspaharu (ca sa mentionez doar o parte dintre cei injurati), NU L-AM INJURAT DELOC pe Haotik. Doar am glumit pe seama greselilor de gramatica ale lui Haotik de pe twitter sau pe blogul personal.
    Sanatate si virtute! Si bere! Adevarata, nu 2.0! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 23 aprilie 2012, 14:07

      @RFboris
      Multumesc mult pentru comentariu. Era exact ce lipsea ca sa se inteleaga mai bine cum a fost. Si zic, din nou, ca tot nu inteleg de ce a reactionat asa Haotik…

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  38. luni, 23 aprilie 2012, 14:10

    Pai mai omule, daca tu simti sa injuri ca birjarul ca asa simti tu, e natura ta, e in sangele tau, ca asa reactionezi tu cand te supara cineva, asta e caracterul tau… ma rog, intelegi ideea. Daca asta e cazul, blogul tau sau prezenta ta in social media n-ar trebui sa reflecte asta?

    Eu unul vedeam social media pe langa media traditionala ca muzica hip-hop de cartier pe langa muzica mainstream. Acum sa vii la Parazitii ca nu esti de acord cu limbajul lor, e cam meh… Pentru mine unul asta inseamna partea sociala, ca omul poate sa se exprime cum vrea si cum simte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  39. luni, 23 aprilie 2012, 14:11

    […] sa ajung bine de la serviciu ca imediat si primesc intrebarea urmatoare. Dupa ce-am vazut primul, al doilea si al treilea articol mi-am amintit de momentul cand am dat peste o zicala de mare valoare, care […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  40. luni, 23 aprilie 2012, 14:11

    @chinezu Eu poate ca intelegeam daca injura o singura data si gata (ziceam ca s-a enervat omu’ si si-a varsat naduful). Dar… el a continuat si a doua zi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  41. luni, 23 aprilie 2012, 14:11

    Noi romanii suntem buni a critica, uitam ce e bun in urma. Eh si ne place mult sa barfim; oricum daca e bun o sa isi recapete titlul inapoi. Si ca sa inchei cu un proverb cum nu se poate mai potrivit: „Toata pasarea pe limba ei piere”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  42. zecedezero
    luni, 23 aprilie 2012, 14:19

    @vlad: nimeni nu ii alege pe cei de la parazitii pt a le reprezenta produsele. asa si cei de la samsung nu vor sa fie asociati cu baiatul care injura in stanga si in dreapta. e imaginea lor in joc pana la urma

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  43. luni, 23 aprilie 2012, 14:41

    eu am doua modalitati de a raspunde ”hater”-ilor:

    daca ma iei la bascalie (dar cu simtul umorului) iti raspund si eu prieteneste, eventual ironic si glumet

    daca ma injuri nu mai avem ce discuta, block & ignore scrie pe tine

    cred ca si Haotik trebuie sa invete pe viitor sa foloseasca una din aceste doua metode, din pacate limbajul infect si injuraturile nu ajuta cu nimic

    daca nu il cunosteam personal si nu stiam ca este intr-adevar un om muncitor si de treaba poate nu as fi inteles faza cu ”o să îl sprijin pentru că prefer oricând pe unul care face ceva și vrea să facă, indiferent dacă greșește sau nu, decât unul care nu face nimic, dar îi critică pe cei ce fac”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  44. luni, 23 aprilie 2012, 14:54

    10 de zero, eu sunt in orice moment implicat intr-o campanie. nimeni nu are dreptul sa ma cenzureze, indiferent daca e campanie sau nu. cand adevertiserul a venit la mine stia unde vine. ce e drept, eu nu ma manifest in felul acesta, pentru mine butonul block/ignore este mult mai eficient. cand stiu ca parerea unor loseri ma lasa rece, ei automat nu exista pentru mine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  45. luni, 23 aprilie 2012, 15:12

    Arhi: „10 de zero, eu sunt in orice moment implicat intr-o campanie. nimeni nu are dreptul sa ma cenzureze (…) ce e drept, eu nu ma manifest in felul acesta…”.

    LOL! Cam scurtă memoria în Alfa-listă…

    Vezi AICI cum Arhi (nu) se manifestă aşa: http://is.gd/05lxpA

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  46. luni, 23 aprilie 2012, 15:26

    „Unul care nu face nimic, dar îi critică pe cei ce fac”- ei, uite ca un articol din ala critic, de pe bara, a avut efect. Eu as zice ca e o lectie buna. Dar vad ca bloggerii sunt iertatori nevoie-mare, si mi-e teama ca repede o sa uite de povestea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  47. luni, 23 aprilie 2012, 16:05

    deci ce sărbătorim aici? victoria unor jeguri care tot muşcă de cur, zi de zi şi pe orice temă, cărora li s-a răspuns aşa cum merită? un jeg din spania care face pe interesantul cu ochelari pe cal? un jeg care fură în timp ce urlă că alţii fură? o jegoasă care scrie mizerii jegoase cu bună ştiinţă? un jeg care e speriat de numele şi de faţa lui, dar porcăie pe toată lumea de la adăpostul anonimatului?

    da, hai să ne batem pe burtă. bună victorie. luaţi-o şi pe a mea intre buze, dacă tot sunteţi la asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  48. Ioana
    luni, 23 aprilie 2012, 16:07

    @Arhi, mobilerii au semnat toti la inceputul campaniei un contract in care scrie inclusiv ca daca genereaza scandaluri sau controverese, pot fi exclusi din echipa, in momentul in care acestea sunt publice. Acesta este defapt singurul motiv pentru care Dragos nu mai este in echipa, si nu faptul ca Samsung a vrut sau nu sa dea dreptate in acele „discutii” cuiva. Altfel, alegerea a fost, exact cum spui, a lui si a facut-o asumandu-si acest risc (mi-a si spus despre asta, defapt).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  49. luni, 23 aprilie 2012, 16:10

    Ou’te, zoso om direct. o are atat de mare de numa cu ea’n gura sade . Ah, intre buze, deci e mica.. Ce uameni:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  50. luni, 23 aprilie 2012, 16:12

    iarasi acest subiect?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  51. luni, 23 aprilie 2012, 16:19

    Hai ca unii dintre voi o dati in balarii. Ati uitat subiectul acestui articol

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  52. luni, 23 aprilie 2012, 16:34

    @Vali: sarbatorim ca un brand a ales sa nu isi mai asocieze imaginea cu un cocalar agramat si agresiv. Maine poate nu si-o mai asociaza sa spunem cu site-urile care fac spam. Nu e o mica victorie?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  53. luni, 23 aprilie 2012, 16:41

    ipo, dacă eu te iau pe tine la pulă până când tu nu mai rezişti şi îmi răspunzi in consecinţă şi apoi eu mă duc cu dovada că m-ai injurat la şeful tău şi el te dă afară, ţi se pare corect?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  54. luni, 23 aprilie 2012, 16:44

    @Vali Ia’l tata la ce vrei tu, cat vrei tu, pana ti se toceste cratima prin care faci pipilic, da ce’are cu familionu? Cu mortii si cosciugele? Ce are cu muma’sa? Pai ala a injurat’o pe muma’sa?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  55. luni, 23 aprilie 2012, 17:07

    @Vali
    1. N-am urmarit toata povestea, dar de Haotik m-am lamurit cam ce hram poarta.
    2. N-am vazut pe nimeni sa-l injure pe om, sau sa-l porcaiasca. A fost doar luat la misto.
    1+2= concluzia: reactia individului e exagerata si trebuie taxata. Daca e mare scula pe bascula prin blogosfera si face bani din campanii, sa munceasca. Si in unele locuri sa muncesti inseamna si pui mana pe gramatica sau taci si sa inghiti mistoruile. Chiar daca te simti strans de pula.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  56. luni, 23 aprilie 2012, 17:14

    cum ii explic şi pe twitter unui căpos, miştourile sunt ok dacă râdem amândoi şi dacă ne oprim totuşi într-o zi. dacă non stop ii spui unui om că e analfabet şi prost nu e ok să pari pudic când îţi răspunde cu aceeaşi monedă sau mai rău.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  57. luni, 23 aprilie 2012, 17:16

    sa fii analfabet e una, sa’ti bagi ce’ai tu mai mic in mama, pentru simplu motiv ca de altceva nu esti in stare… mare diferenta, nu mai pune palma aiurea unde nu e cazu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  58. luni, 23 aprilie 2012, 17:35

    @Vali: am urmarit si discutia de pe Twitter. Raman de parere ca una e sa faci misto si alta e sa injuri cu morti si tot tacamul. Dar sa nu ne indepartam de subiect. Rezultatul este per total pozitiv. Cocalarii agresivi nu au ce sa caute in asociere cu un brand, cum ar fi Samsung. Prin cocalari agresivi inteleg inclusiv tipi de genul Mircea Badea. Nu e relevant in discutie cine l-a provocat.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  59. zecedezero
    luni, 23 aprilie 2012, 17:40

    @vali: sa nu uitam ca haotik s-a distrat si el pe seama haterilor prosti pe care tot timpul ii joaca pe degete (aproximativ cuvintele lui). ba chiar a facut si bani.
    si am mai zis-o: sa-mi arate cineva continutul original sau interesant sau util de pe blogul lui. si nu vreau un articol, vreau sa vad munca depusa in mod constant.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  60. luni, 23 aprilie 2012, 17:45

    nu-mi dau seama, dar pare că îi iau apărarea? again, eu disput metoda: ne batem pula de el, după ce ne răspunde cum merităm ne ducem la tovarăşa educatoare şi face pe pudicii. nu, onlineul nu se curăţă aşa.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  61. zecedezero
    luni, 23 aprilie 2012, 17:53

    haotik a incercat si el sa-si bata pula uneori dar nu prea i-a iesit. si pana la urma putea sa isi arate simpatia pt morti prin dm-uri, oricum nu rezolvi nimic injurand pe twitter.
    dar hei, el e o victima! sa moara dusmanii!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  62. luni, 23 aprilie 2012, 17:58

    el e vinovat, nu sunt dubii. nu mă prind insă de ce e un succes.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  63. luni, 23 aprilie 2012, 18:41

    Mie mi se pare un succes ca o companie incepe sa deschida ochii si sa fie atenta cu cine se asociaza. Metoda nu e atat de importanta, atat vreme cat nu s-au facut decat mistouri, poate prea multe. Poate vrei sa iei apararea limbajului colorat, stiu ca esti adeptul lui, nici eu nu sunt usa de biserica. Dar nu vreau sa moara rudele nimanui. Cum spunea un om intelept, ai grija ce prostii faci pe internet.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  64. luni, 23 aprilie 2012, 18:50

    alunita capsunel, eu pe prostuta numita pana o cunosc personal si am impartit putin mai multe chestii. in rest, adu-mi aminte cand ti-am luat mormantul mamei in pula, as haotik does. problema ar fi ca daca as face asta, ai fi important pentru mine, asa cum e dealtfel mika pana. dar tu nu existi, ar fi o pierdere substantiala de timp. nu te obosi sa imi demonstrezi importanta ta, dealtfel e ultimul comentariu. da stiu, sigur ma voi intoarce, asa cum ma intorc si citesc zilnic aia cu colegii sau cum ii zice:))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  65. luni, 23 aprilie 2012, 18:56

    ipo, vezi discuţia de la hoinaru. băieţii o ţin pe a lor, noi i-am zis să sară de la etajul 10, dar el nu trebuia sa sară. sigur.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  66. luni, 23 aprilie 2012, 18:57

    @Vali
    Nu te prinzi, pentru că eşti redus. Redus rău. Nu te-am jignit, am argumentat.
    Eşti redus în comentariile astea de la un capăt până la altul.
    Plus că în viaţa ta n-ai argumentat în ceea ce ne priveşte. Pentru că nu poţi. Pentru că eşti redus. Redus rău. Nu te duce mintea mai mult de-atât. Nu eşti prost, ci te-nvârţi undeva pe la submediocritate. Nici miştouri nu eşti în stare să faci. Când a fost vorba despre „hateri”, discurs mai impotent decât al tău nu am întâlnit la nimeni altcineva din online-ul ăsta.
    Dar stai liniştit: evident că n-avem nicio aşteptare în ceea ce te priveşte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  67. luni, 23 aprilie 2012, 19:01

    ai argumentat-o pe mama dvs. marş.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  68. luni, 23 aprilie 2012, 19:07

    @Vali
    Este cazul să caut tweet-ul pe care l-ai dat triumfător înainte să-mi refuzi comentariul pe blogul lui Huidu?
    Sau pe cele în care înjurai nişte persoane de care habar n-aveai că nu sunt eu?
    Sau să-ţi fac un desen că ăla este un blog personal, nu un talcioc de „campanii” cum sunt mizeriile voastre de site-uri?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  69. luni, 23 aprilie 2012, 19:19

    Pacat ca se intampla chestii de genul asta… Sper macar sa invatam ceva din toata povestea asta.

    P.S. Unii bloggeri prea se cred zei… ca le stiu pe toate si doar ei au dreptate in orice – generally speaking! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  70. luni, 23 aprilie 2012, 19:20

    Tuturor celor care comentează aici vă scapă ceva… Eu nu m-am luat de Haotik pentru că e analfabet, toți (mai ales zoso și arhi) încercați să lăsați ura personală față de noi și țineți cont că eu l-am luat pe Haotik la mișto pentru că amenința pe twitter cu bătaia pe un puști de 17 ani.
    Și da, voi bloggărilor care vă credeți formatori de opinie și cereți bani pentru opiniile voastre (foarte puțin avizate – fie vorba între noi) TREBUIE să aveți un comportament în niște limite decente…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  71. luni, 23 aprilie 2012, 19:21

    Arhi – Slab comentariu. Mă aşteptam la unul mai cu „greutate”, dacă mă urmăreşti. Eşti din nou spiritual ca soldatul la balul ofiţerilor. Nu am zis nicăieri că m-ai fi înjurat pe mine, fiu al Răsăritului. Ci spuneam că e comparabil limbajul. E atât de greu (iar, obsesiv apare cuvântul ăsta, jur că neintenţionat) să înţelegi asta? Sufăr, sincer, că nu exist eu pentru tine. Scopul meu în viaţă era să conştientizezi tu existenţa mea. Altul n-am. Mă lasă rece că nu te întorci sau că nu te întorci pe colegii.cc. Nu e ca şi cum ai fi îngroşat (ptiu, iar!) foarte mult rândurile cititorilor de acolo, spre adânca satisfacţie a agenţiilor care ne plătesc pentru traficul gras (să mor de înţeleg!).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  72. luni, 23 aprilie 2012, 19:35

    […] și niște așa ziși Alisteri, care s-au băgat în seamă, fiecare în stilul caracteristic, @chinezu în stilul lui părintesco-împăciuitor și zoso. Acesta din urmă a amușinat mizeria și a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  73. luni, 23 aprilie 2012, 19:40

    nu e niciun succes. e un derapaj de neinchipuit din partea unei companii. SAMSUNG nu avea niciun drept sa posteze acel mesaj indiferent de ce a semnat Haotik. expulzarea cu anunt public e o dovada de lasitate din partea companiei.

    SAMSUNG nu a fost niciodata obiectul discutiilor in care haotik a injurat. haotik s-a enervat si a injurat. rau de tot si nasol. dar nu a injurat intr-o discutie legata de SAMSUNG, din ce am vazut. iar SAMSUNG nu avea niciun drept sa se bage in discutie.

    corect ar fi fost sa ii trimita o notificare oficiala si sa ii retraga cu ocazia asta titlul de ambasador. ok, nu imi place ca vorbesti urat, e mai bine sa mergem pe drumuri separate.

    din pacate, SAMSUNG a gestionat prost o situatie care nici macar nu exista, iar acum – din ce vad – lumea e dezamagita si de brand, nu doar de injuraturile lui haotik.

    am vorbit cu haotik astazi si mi-a zis ca ii pare rau. asta daca mai conteaza pentru cineva. probabil a invatat o lectie grea. dar hai sa nu il linsam pentru ca a injurat. cine nu a injurat vreodata sa ia o piatra in mana acum.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  74. luni, 23 aprilie 2012, 19:49

    Prietene Manafu, când ești ambasador de brand (sau ce dracu era ăla) trebuie să ai o anumită atitudine. Ți se pare un abuz ce a făcut Samsung pentru că Haotik este prietenul vostru… Dar, există exemple când anumite companii care avea drept imagine (ambasador sau orice altceva) o persoană publică (fie că e sportiv sau orice altceva) și-au retras sprijinul la orice derapaj de atitudine a acestuia și a fost ok.
    Decizia Samsung este abuzivă doar în realitatea voastră distorsionată…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  75. luni, 23 aprilie 2012, 19:50

    @furtdecurent tweetul l-am dat după.

    plus, ai să afli că atunci când eşti gazdă, poţi stabili nişte reguli. de exemplu, eu nu permit comentariile jegurilor pe blogul meu, chiar dacă nu m-au injurat pe blogul meu, ci in altă parte.

    nu l-am injurat pe băietul ăla, doar am făcut mişto (© ellunes) pe seama faptului că eşti speriat de numele şi faţa ta. după care ai răspuns ca un jeg ce eşti, dându-ţi adevărata măsură.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  76. luni, 23 aprilie 2012, 19:50

    „companii care aveau” – jur că nu mai scriu comentarii în grabă :)))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  77. luni, 23 aprilie 2012, 19:59

    Eu ma gandesc la altceva. Dupa atata muie si laba, cum o fi pleata tovarasului Chinez? Asta fie nu vede, fie inchide blajin ochii :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  78. luni, 23 aprilie 2012, 20:10

    Cât de prost poate să fie Valerică Petcu!!! http://i.imgur.com/mq0JI.jpg

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  79. luni, 23 aprilie 2012, 20:10

    @cm: nu e un succes pentru voi, poate e unul pentru cititori si consumatori. Samsung a facut exact ce era normal, a zis „am gresit, noi nu avem ambasadori de brand care isi baga pula in mormintele altora, e dat afara, a fost o greseala”. Nu incerca sa arunci pisica moarta la client, ca a comunicat cum trebuie intr-o situatie de criza.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  80. luni, 23 aprilie 2012, 20:16

    @furtdecurent, incearcă să urmăreşti firul. „după” se referea la:

    „Este cazul să caut tweet-ul pe care l-ai dat triumfător înainte să-mi refuzi comentariul pe blogul lui Huidu?”

    tweetul l-am dat după ce am şters comentariul, nu după ce ai publicat tu mizeria aia. deci eşti prost grămadă. mai zi-ne cum îţi e frica de numele şi faţa ta. avocat serios.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  81. luni, 23 aprilie 2012, 20:20

    emi, cred ca ati luat prea in serios conceptul de ambasador sau SAMSUNG a ales prost o titulatura. nu imi amintesc sa il fi vazut pe haotik intr-o reclama sau sa fi fost asociat puternic cu SAMSUNG. cei la care te gandesti tu erau persoane publice, cu campanii de advertising… in cazul de fata, daca nu era tweet-ul unei fete, grupul vostru vesel nu facea legatura.

    din pacate, SAMSUNG a iesit foarte prost in povestea asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  82. zecedezero
    luni, 23 aprilie 2012, 20:40

    nu inteleg asta cu iesitul prost al celor de la samsung. daca spune cineva „nu imi cumpar nimic de la samsung pt ca si-au dat afara ambasadorul pt ca s-a certat pe net” e putin idiot

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  83. luni, 23 aprilie 2012, 20:45

    @CM Sunt sigur că o să coaceți voi, unii/alții, repede-repejor o campanie de spălare a imaginii Samsung. Nu de alta da’ au băieții ăia bani de aruncat și-n câini cu ei. Au mai derapat și la faza aia cu BNR (chestia aia pe la care nu treceți voi mai deloc). Și să intru și eu la braț cu furt de curent: „nu un talcioc de «campanii» cum sunt mizeriile voastre de site-uri?“. A=P=L=A=U=Z=E! Așa ca să mi se afle afilierea pe față.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  84. luni, 23 aprilie 2012, 20:51

    @Manafu, eu cred că Samsung iese mai degrabă prost asociindu-se cu anumite personaje dubioase din online. Vă urez tuturor celor autoproclamați Alisteri să deschideți odată ochii și să vedeți că pentru cei de pe stradă ceea ce facem noi aici este egal cu 0.
    Deci cine, cum a pierdut?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  85. luni, 23 aprilie 2012, 20:54

    dacă samsung iese prost, adevărul cum iese angajând nişte mizerabili ca tine?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  86. luni, 23 aprilie 2012, 20:54

    @Manafu, sau @CM Când s-a dat tweetul „unei fete” (apropo, o cheamă Claudia Rus) textul era deja scris, aşteptând să fie publicat. Deh, durează mai mult la blogurile colective. Faptul că a sesizat şi Claudia, la fel ca şi mulţi alţii mizeriile, nu înseamnă decât că ele erau ATÂT de flagrante. Sunteţi incredibili. Şi tu, şi Chinezu, cu scuzele pe care i le tot găsiţi. Dacă vin şi-ţi dau în cap şi după aia o sun pe mama să-i spun că-mi pare rău, e ok? Nu ţie îţi spun, ci mamei. Sau altcuiva, nu contează… Pricepi driftul?

    Du-l şi pe Haotik la Amsterdam, unde ai mai dus şi alte exemplare similare. Samsung nu a greşit, oricât de greu vă pică vouă faptul că s-a creat precedentul. Inclusiv faptul că şi tu şi Arhi şi Zoso aţi ieşit din Olimpul vostru ca să vă lăsaţi emfaza între muritori arată că nu vă convine că încep şi în ţara nimănui, România, să fie sancţionate derapajele, aşa cum e normal oriunde dincolo de vama Borş.

    Dacă tu crezi că o companie nu are de pierdut când unul pe care l-a ales să o reprezinte, ca ambasador, în online, ori faci pe niznaiul intenţionat ori taxezi oamenii şi firmele degeaba la conferinţele tale. Pe bune, tu chiar iei bani pentru sfaturi de-astea?

    Nu îmi răspunde, te rog. 1. Pentru că nu mă interesează. 2. Nu mă interesează.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  87. luni, 23 aprilie 2012, 21:00

    @vali nu mă consider mizerabil pentru că 1. Îmi fac treaba bine și 2. verifică-ne ultimele commenturi și vezi cine are limbajul mai dur.
    Și cu asta gata, nu îți mai răspund… Pa

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  88. luni, 23 aprilie 2012, 21:08

    emi, dacă ai lucra intr-o companie onorabilă şi nu într-un ziar condus de ţepari şi cu salarii de căcat şi jurnalism asemenea, probabil şefilor tăi le-ar păsa de comportamentul tău online şi te-ar invăţa să te comporţi civilizat şi să reprezinţi fima cu onoare şi respect. asta vizazi de bătutul cu pumnul in piept că l-aţi scos pe haotik dintr-o campanie.

    dar amândoi ştim că nu e cazul şi că la uşă aşteaptă încă 10, că doar nu cumpără cineva ziarul pentru a citi cronicile lui miştodie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  89. luni, 23 aprilie 2012, 21:15

    @vali Mi-ai zis-o. Hai pa! Pierd timp prețios cu tine…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  90. luni, 23 aprilie 2012, 23:11

    @Ellunes, lasa-l ca nu stie ce e ala blog colectiv si cum functioneaza de fapt. e grele cu chestiile astea. ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  91. luni, 23 aprilie 2012, 23:15

    :(
    Acum am refenit cu picioarele pe pamant si am observat ceea ce se intampla cu adevarat aici, pe net, sau pe online cum ii ziceti voi.
    Mi-a luat ceva timp s ava citesc comentariile la toti si binenteles ca ma abtin de la orice comentariu, dar ma minunez de ceea ce suntem in stare majoritatea dintre noi, oamenii.
    Daca vrei sa faci lumina ii un lucru bun, sa vada toata lumea, dar pb vine cand auzi cuvinte de genul „nu te baga in cacat ca te manaca…porcii”, „spune-mi cu cine esti prieten sa-ti spun cine esti”
    Ma mananca limba sa spun ceva dar … sunt scrise prea multe.
    Sper sa ma documentez candva despre cele cateva cuvinte: hateri, spam, troller …
    Sanatate tuturor, chiar si celor care nu m-au (ma ) suportat pe coltul lor de … hartie.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  92. marți, 24 aprilie 2012, 00:09

    Si iata cum se produce vizibil ruperea falsitatii blogosferei romanesti :)
    Republica Chineza se alege cu content gratuit, trafic si restul se dau in spectacol.
    Partea trista cu adevarat este ca acesti grei de mai sus citeaza bloggeri straini, comparandu-se cu ei din unele puncte de vedere si totusi comentariile de mai sus spun cam tot.
    Injuraturile digitale sunt foarte interesante. As fi curios sa vad fata in fata daca mai injura careva si care da primul pumn. De la astfel de oameni ar trebui sa invete bloggerii incepatori care au poate o mica pasiune pentru asta?
    Asta ca sa nu mai spun ca trei sferturi din comentarii nu au treaba cu articolul. Din nou, asta spune multe! E ca si cum te-ai duce la opera si in stanga ta sunt 3 manelisti care sparg seminte.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  93. marți, 24 aprilie 2012, 06:38

    Va rog io mult sa imi respectati blogul. Si sa nu mai injurati pe aici si sa va faceti in toate felurile . Considerati asta un avertisment. Dupa care trec direct la marcat ca spam. Ca nu are rost sa ne delicatesim cu editari de comentarii si moderari si de alea. Hai sa apelam, un pic mai mult decat de obicei, fireste, la farama aia de bun simt care stiu sigur ca exista in toti cei care ati comentat ca din birja.
    Va multumesc pentru intelegere.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  94. marți, 24 aprilie 2012, 07:53

    […] Hoinaru zice cam ce am zis […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  95. marți, 24 aprilie 2012, 17:03

    Pe mine ma distreaza enorm ipocrizia de care dau dovada laşii din gasca „colegii”, cum se victimizeaza ca pitipoancele si cred ca merita aceasta afirmatie si o dovada. Ellunes se da neprihanit pe blogul lui Hoinaru, lasand comentariul acesta, dar uita de hashtag-ul de pe 7 aprilie cand, intr-adevar, nu mi-a luat mama la pula, doar nevasta (da, eu consider asta o jignire, nici macar gluma de autobaza nu este). Dar m-a distrat cumva chestia asta, mai ales pentru ca am vazut cat de penibili sunt cu aceste afirmatii. In caz ca nu-si dau seama de ce sunt penibili, le spun pe aceasta cale: Bai, colegilor, de ce n-ati spus ca veniti la roblogfest sa ma mirositi? Mergeam si noi intr-un loc mai ferit, imi dadeam jos pantalonii si va lasam sa ma mirositi pana nu mai puteati. ;)

    Eu ignor in scris imbecilitatile astea, mai ales pentru ca ma bucura faptul ca-s atat de important pentru unii incat acestia imi acorda toata atentia lor, chiar daca nu le-o cer. In viata reala insa, daca soarta va face in asa fel sa ne si intalnim, vor incepe hashtag-uri de genul #deceplangedoamnama-saluiEllunes, #undesuntdintiiluimihaita1, #deceeinghipsfurtdecurent si, nu in ultimul rand, #catevanataiareEmi_ba.

    Asta-i tot ce-am avut de spus despre jegurile ipocrite din gasca colegii. Ii rog sa nu se oboseasca sa raspunda acestui comentariu, consider ca am spus tot, nu mai am altceva de adaugat si nici nu ma intereseaza parerea lor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  96. marți, 24 aprilie 2012, 20:31

    […] fondul evenimentelor de ieri și a discuțiilor care au ținut o întreagă blogosferă cu sufletul la gură, redacția The Frowned Upon Area s-a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  97. miercuri, 25 aprilie 2012, 09:04

    nu stiu cine e haotic si nu ma intereseaza nici el nici detractorii lui. asta spune ceva totusi despre haotik.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  98. zecedezero
    miercuri, 25 aprilie 2012, 11:32

    Ce uita vis urat e ca atacurile la adresa lui au aparut in urma unor articole scrise de el, niciodata din nimic. Nu a zis nimeni ‘”n-am ce face azi, hai sa ma iau de vis urat!”
    Eu recunosc ca il citeam uneori si aveam o atitudine neutra. In urma unui articol scris de el prin ianuarie (nu mai stiu care) mi-am facut o parere proasta despre el. Ma scuzati nenea, dar pareati de treaba.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  99. miercuri, 25 aprilie 2012, 22:30

    […] zilele trecute la Chinezu‘ pe blog despre un adevărat scandal întâmplat în blogosferă. Pe scurt: un blogăr s-a […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  100. joi, 26 aprilie 2012, 00:12

    […] fost stresat de ceilalți, că e greu să fii blogger, că e viața lui personală, că, că, că. Chiar și Chinezu a anticipat lipsa asta de coloană vertebrală în cititori și a fost foarte mode…. Știți de unde vine moderația asta, și găsitul de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  101. joi, 26 aprilie 2012, 00:29

    S-au mai calmat spiritele așa că pot să zic ce am de zis.
    @Chinezu: mi se pare mie sau susținerea asta a ta pentru un tip cu exprimări îndoielnice e o dovadă a lipsei unei coloane vertebrale? Nu zic că e specifică ție – dar o practici și tu. De ce nu te ridici să spui clar și răspicat: „tată, nu ai ce căuta în blogging dacă te bagi în astfel de mizerii”. Blogging = scris – omul ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru mizeriile pe care le scrie pe oriunde ar face-o. Prin faptul că tu îl susții în articol nu faci decît să susții falimentul moral al blogosferei românești – că deh, e important cîți citesc lături, nu faptul că sunt lături chestiile pe care le scriu oamenii. Cînd susții troaca de porci nu ai cum să transformi blogosfera într-o floare.
    Îți spun ție asta pentru că tu vorbești foarte mult de blogosferă și oamenii țin în general cont de opinia ta. Și dacă e cineva care să ia atitudine contra limbajului vulgar din blogosferă, cred că tu ai fi unul din cei mai potriviți.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • joi, 26 aprilie 2012, 07:42

      @Dorin
      Am spus ce aveam de spus in postare. Imi pare rau ca faci o confuzie intre a avea o parere contrara cu a ta si lipsa de verticalitate. Dar e treaba ta, desigur. Si mergem fiecare pe drumul lui. Si vedem ce iese.

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  102. joi, 26 aprilie 2012, 07:47

    @Chinezu: prea dramatic.
    Normal că o să spun că nu ai coloană vertebrală, pentru că susții un om care a învățat manierele la autobază. Dar nu uita că ești totuși un factor mare de influență pentru blogosferă, și că tocmai ai încurajat zece derbedei și ai descurajat zece oameni care scriu bine, politicos și atent.
    Dar vorba ta, fiecare merge pe calea lui și vedem ce iese. Oh, wait. Tu mergi pe calea asta de ceva timp și nici nu te mai miri cînd lumea spune că blogosfera românească se împute.
    Vrei să faci ceva memorabil? Fă o campanie anti-vulgaritate, în care să-i bagi pe toți ‘luzerii’ care nu știu să înjure. Nu te mai asocia cu oameni care înjură ca la ușa cortului. Dar stai, tocmai ai spus că nu o să faci asta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  103. Gaspar
    joi, 26 aprilie 2012, 10:45

    nene visurât (neinspirată poreclă, dar potrivită) eu, în locul tău, m-aș abtine de la orice comentarii și aș pleca frumos capul, după mârșăvia pe care ai făcut-o – din ignorantă sau rea-voință – cu acea campanie umanitară (poate-ti mai amintesti de http://www.catavencii.ro/Cand-bloggerii-se-joaca-de-a-jurnalistii-si-de-a-dumnezeu_0_2177.html). ești ultimul care să vorbească despre ipocrizie și judecăti de valoare. prostia e una, iar răutatea, alta. faptul că singurul tău argument în toată discutia este „te bat dacă ne vedem” nu face decât să-ti demonstreze nivelul și să confirme părerea „haterilor” (adica aceia care mai gandesc si cu propria minte,) despre tine.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  104. Andrei
    vineri, 27 aprilie 2012, 00:57

    Uau… da se pare ca nu a fost anosta aceasta saptamana…
    Sa inteleg si eu: haotic a fost ales ambasador pentru samsung, impreuna cu altii, a fost singurul care a calcat stramb, asta e in viata mai si gresesti
    Eu cred ca atunci cand semnezi un contract esti obligat sa iti respecti angajamentul nu conteaza daca este sa nu corporatie comunista, daca principiile tale sunt mai presus de asta nu te amesteci.
    Dar pentru un articol simplu si la obiect comentariile sunt bestiale… va multumesc pentru distractie
    nota 10 chinezu

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  105. luni, 30 aprilie 2012, 17:03

    […] Lui Dragoș i s-a retras calitatea de ambasador Samsung. Detalii aici, aici, aici, și […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  106. miercuri, 6 februarie 2013, 09:33

    […] vremea respectiva, gestul a fost dezbatut pe toate partile, unii sustinand ca Samsung n-ar trebui sa aiba nicio treaba cu ce face Haotik pe retelele sociale, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  107. joi, 10 octombrie 2013, 12:19

    Sunt siderat de abordarea si mizeriile scrise de Haotik. Cuvinte grele si urate. Nu, nu merita sa fie nici macar ambasador pentru hastagu’ #pebuda. Tin minte ca am avut ceva probleme cand am luat domeniul #prinromania, dar niciodata nu am spus asemenea cuvinte de toata mizeria. Aceste expresii dezonoreaza in totalitate persoana care le foloseste.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *