28.09.2016

Ah, ce o sa vă plictisesc acum cu Roșia Montana…

V-am spus de câteva ori că în chestiunea Roșia Montana eu sunt de un 50%-50% care, recunosc, mă enerva teribil și pe mine. Pentru că nu sunt omul căruia să îi placă să stea cu curul în două luntre. Ba dimpotrivă, sunt dintre cei care moare cu dreptatea (atunci când crede că o are) în dinți. Numai că în chestiunea cu pricina fix așa simțeam, că sunt între.

Asta până ce m-am dus la două evenimente. Primul a fost întâlnirea șefului de la Roșia Montana Gold Corporation, Dragoș Tănase, cu câțiva bloggeri (unde l-am întâlnit, într-un final, și pe Cătălin Hossu), de unde am plecat înțelegând mult mai mult despre ce înseamnă construcția unei mine în zonă, dar fără să îmi schimbe nici un milimetru poziția. A doua a fost o proiecție de film organizată de un grup de tineri care luptă pentru Roșia Montana, în care am văzut lupta unor oameni din Turcia împotriva unei corporații de genul RMGC, de unde, la fel, am plecat dând din umeri, căci nici alea nu erau argumente în stare să mă basculeze înspre partea lor.

Venind spre casă de la filmul cu pricina, mi-am dat seama, brusc și (sper eu iremediabil), că m-am plasat ca prostu în zona cea mai cretin posibilă, adică fix la intersecția dintre ăia buni și ăia răi, căci la asta se reduce, practic, chestiunea, în funcție de care parte a puștii ești. Și am realizat că, de fapt, eu nu numai că nu trebuie să aleg între cele două, dar nici măcar nu asta e miza disputei. În ceea ce mă privește, miza disputei este, oricât de penibil și de comun ar suna, respectarea legii. Drept pentru care mă scuzați că o să vă plictisesc în continuare, căci, firește, nu am nimic spectaculos a vă spune.

Este RMGC corporația urâtă, mizerabilă, care vrea să ne omoare cu cianură și să ne distrugă istoria și natura? Mă îndoiesc profund. Este o companie care vrea să facă bani gârlă și pentru asta să forțeze cât de mult poate și o lasă legile anumite lucruri ca să își atingă obiectivul? Da, asta da. Dacă legea le permite celor de la RMGC să găurească patru munți și să folosească cianuri ca să obțină aurul, atunci să-i dea drumul înainte. Pentru că, repet asta și o să o repet de fiecare dată când o să mă întrebe ceva, dacă legea le permite, atunci pot să o facă.

Unii spun că ONG-urile care se luptă cu RMGC sunt formate din niște copii bezmetici, care se luptă cu corporația pentru că nu au altceva mai bun de făcut în viață și că oricum nu știu cât e ceasul, ei sunt trendy flendy ecologiști. Așa și? Din partea mea pot să fie niște imbecili notorii și niște cretini impresionanți, că nu contează. Atâta vreme cât legea le permite să protesteze, să se organizeze, să facă ce vor și ce simt ei, pentru mine e ok. Pentru că, repet asta și o să o repet de fiecare dată când o să mă întrebe ceva, dacă legea le permite, atunci pot să o facă.

Veți spune, unii dintre voi pentru care viața e doar o succesiune de alb-negru-alb-negru și pentru care culoarea gri e doar pentru cei care nu știu ce vor în viață, că tot un rahat am făcut, că tot indecis sunt. Cu regret vă spun că, dacă gândiți asta, sunteți niște limitați care nu înțeleg ce am zis eu aici. Căci, odată ce am luat această decizie, care nu e deloc spectaculoasă, evident (”ia uite, frate, încă unul care o molfăie pe asta cu respectarea legii”), o să merg cu ea înainte. Și indiferent de care din cele două părți o să o ia pe arătură, adică pe lângă lege, voi reacționa. Așa cum cred eu de cuviință.

Pe această logică, chiar nu îmi pasă cum se va termina disputa. Atâta vreme cât se termină cu respectarea legii, pentru mine e ok. Căci doar legea, așa tâmpită cum o fi ea, poate să spună că ăla sau că ălalat are dreptate. Restul este doar părerologie, pasiune umorală, care chiar nu mă coafează și de care, merci fain, tocmai ce v-am spus că am scăpat.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Decret: Timișoreana se bea cu timișoreni în Timișoara!

Da, v-ați prins, mă pricep și la fotbal american :D

35 comentarii

  1. vineri, 8 aprilie 2011, 09:35

    Cat timp si unii si altii au de lucru se numeste ca au ce face, doua industrii care functioneaza: industria lobby-ului si a publicitatii. Fiecare face lobby pentru cauza lui.

    Rosia va fi exploatata cand se va ajunge la un consens intre cele doua parti, practic cand cererea si oferta vor cadea pe pret.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 8 aprilie 2011, 09:38

    respectarea legii???? eu ma aflu’ in intersectia „schimba legea daca nu’i buna” … plm, eu sunt pe drumu’ ajuta oamenii … comunitatea locala… eu sunt pentru comunitatea din Rosia, nu tin cu ONG’urile, nu tin cu RMGC, eu sunt pentru rosieni, si momentan, doar dintr’o parte vine solutii viabile pentru ei … :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 8 aprilie 2011, 09:41

    @Dan Ciulea
    pana sa schimbi legea, o respecti pe cea care functioneaza acuma, altfel nu se poate
    toti trebe sa o respectam, ca ne place, ca nu ne place
    dar, din nou, devin plictisitor, fireste :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 8 aprilie 2011, 09:45

    @chinezu
    fireste…
    :-))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. Bremus
    vineri, 8 aprilie 2011, 09:52

    legea trebuie respectata buna rea cum e…ce fel de dreptate acorda o lege tampita? daca e asa, romanii care au participat la revolutie sunt toti „neleguiti”? (exemplu cam infantil dar la indemana). despre proiect sunt neinformat asa ca nu ma pronunt, dar cred in continuare ca unde e in joc destinul unei comunitati, e loc si de o lege morala.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 8 aprilie 2011, 09:57

    @Chinezu,
    Imi place punctul asta de pornire cu 50-50%, intr-o asemenea situatie eu as considera ca sunt indiferent si nu as scrie pe tema respectiva, dar fiecare cum vrea si cum simte.
    Legat de respectarea legii, imi aduc aminte de zicala, 2 juristi, 3 pareri. Noi avem un istoric al problemelor/incalcarii unor norme de protectia mediului, situatii care au fost generate de lacune in legislatie, deci respectarea legii e doar o parte a solutiei.
    Evident mai exista si o alta fata a problemei care suna cam asa: ai o legisaltie permisiva pentru agenti economici pe domeniul asta al exploatarii industriale a minereului si ai o legislatie cu lacune pentru protectia mediului. In spatiul acesta normativ cu goluri si contradictii trebuie venit cu solutii ad-hoc, politice, pe scurt, politicul va decide viitorul proiectului, nu locuitorii, nu compania nu legislatia. Cum se spune, in politica este posibil orice.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. Mihaela
    vineri, 8 aprilie 2011, 10:04

    Mi se pare foarte normala pozitia ta. Acest subiect va fi intotdeauna controversat, va fi intotdeauna marcat de emotii, deci toate luarile de pozitie vor fi subiective. Singura varianta obiectiva este, asa cum spui tu, raportarea la acest proiect din perspectiva respectarii legii. Felicitari!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 8 aprilie 2011, 11:14

    Referitor la lege, motivul pentru care Gold Corporation nu a inceput exploatarea este ca au primit avize ilegale, ce au fost anulate in instanta. Daca erau legale, o faceau demult.

    Referitor la documentarul „Alethea – Amintiri din viitorul Rosiei Montane”, compania Newmont a fost actionar in Turcia si este actionar in Romania prin intermediul Gabriel Resources.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 8 aprilie 2011, 12:21

    Poate ar fi bine sa auzi si parerea lui Ovidiu Bojor. Nu imi fac probleme ca nu stii cine este si ca nu crezi ce spune.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. vineri, 8 aprilie 2011, 12:24
  11. vineri, 8 aprilie 2011, 15:25

    Profitul nu este întotdeauna singura valoare de urmărit!

    Iar profitul care ar rezulta din Roșia Montana NU ar rămâne aici.

    Legal și corect nu înseamnă același lucru.

    Era legal, în timpul lui Hitler, să ucizi evrei, cât de mulți. Pe timpul Inchiziției era legal să arzi pe rug femei sau copii.

    Legea poate fi făcută „să fie bine la băieții dăștepți”, dacă vrei să vorbim așa.

    Un exemplu – OUG-urile cu valabilitate de 24 de ore având ca obiect de reglementare anumite mărfuri, care taman atunci se găseau în vămi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 8 aprilie 2011, 15:27

    În America, mai demult, era perfect legal să ucizi triburile locale și să te declari singurul proprietar.

    Legea îți dădea dreptul ăsta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. vineri, 8 aprilie 2011, 15:32

    „Atâta vreme cât se termină cu respectarea legii, pentru mine e ok.”

    Sunt curios ce părere au brazilienii a căror junglă devine mobilă de birou prin corporații, conform legii.

    Sau cei din Sierra Leone, al căror pământ e forat legal, iar diamantele sunt valorificate, legal, în folosul legal al altora.

    Legea permite ca un om beat care ucide o femeie gravidă pe trecerea de pietoni să primească 12 luni de închisoare cu suspendare, sau chiar să fie achitat…
    Legea spune multe, iar respectarea acesteia are foarte multe forme, dragă domnule Chinezu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. vineri, 8 aprilie 2011, 15:39

    @MIhai
    si ce propui, mai exact? ca asa sa ne dam cu parerea despre revolutia de la 1848 e usor
    sa nu respectam legile?
    ca daca vii cu chestii de astea, te-as ruga sa nu ma mai deranjezi, caci suntem pe planete complet diferite

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. alexnicolae
    vineri, 8 aprilie 2011, 15:44

    toti suntem egali in fata legii si nimeni nu e mai presus de lege sunt doua chestii extrem de diferite. in romania toata lumea stie de a doua, si e promovata de toata lumea. in speta a doua fraza zice ca daca eu sunt dictator si dau o lege cu forta, tu ca cetatean est obligat sa mori daca vreau eu! toti suntem egali in fata legii inseamna pe de alta parte ca legile sunt facute ca sa se adapteze la realitati, avand un singur lucru ca obiectiv -ca sa maximizeze bunastarea comunitatii, si pentru asta sau suntem toti de o parte sau nu e nici unul -daca un dictator poate sa omoare un cetatean si eu ca cetatean pot sa il omor pe dictator, asta duce la un echilibru pe termen lung, in favoarea bineului pentru majoritate! clar? bun! mergem mai departe! majoritatea ce castiga si ce pierde -castiga o suma fixa in 10 ani prin impozite si taxe. La pierderi .. trecem asa : distrugerea unor rersurse alternative de a face miliardele alea pe termen un pic mai lung, si cheltuieli cu mediu pe termen mediu si lung in suma de mutle ori mai mare decat castigul. Ar fi ca si cum cineva iti da foc la casa,in schimb iti da o locuinta dar pentru care trebuie sa platesti chirie ! cam asta e cu exploatarea – o suma mica de bani la inceput apoi o cheltuiala constanta pentru urmatorii zeci de ani ! Platiti de TOTI! Aia majoritatea de care ziceam inainte !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. vineri, 8 aprilie 2011, 16:35

    Nu cred că e atât de mare diferența dintre planetele noastre, dar dacă pe dumneata te deranjează comentariul meu, există o soluție simplă și la îndemână – comentariul se poate șterge.
    Cred sincer că profitul nu este singurul lucru care contează, mai ales în povești atât de complicate precum Roșia Montană.
    Suntem oameni maturi și vorba ceea, avem ochi să vedem și cap să gândim și singuri.
    Și da, cred că e ipocrit ca cineva să se ascundă sub formule de genul „mi s-a ordonat” sau „legea așa zice”.
    Scuze de deranj.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. vineri, 8 aprilie 2011, 16:46

    @Mihai
    tot nu am inteles ce propui…
    scrii mult si spui putin
    inclusiv aia cu stersul comentariului
    actiuni radicale, care, de fapt nu ajuta nimanui
    in fine, revin la faza cu planetele

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. vineri, 8 aprilie 2011, 17:39

    […] ne-exploatat.De citit pe bloguri, păreri pro și contra: 1) Arhi 2) Zoso 3) Piticu 4) Chinezu 5) Costin 6) Rosia Montana 7) RMGC Greenpeace 9) CRJ 10) Salvati Rosia MontanaStiri similare:- nu […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. vineri, 8 aprilie 2011, 17:45

    Hai ma, chinezule, te ascunzi dupa deget :P
    Stii prea bine ca argumentul „daca e legal e ok” e foarte slab. Contraexemple sunt destule: nazistii, inchizitia, chiar si ceausescu a daramat legal cartierul Uranus. Stii ca prea bine ca o problema asa de complexa ca Rosia Montana nu poate fi redusa la cateva legi, mai ales in climatul actual din Romania – apropos, nici nu ai definit ce inseamna „daca e legal”.
    Si sa stii ca m-ai castigat ca cititor fidel – sa dea dracu sa te aud ca te plangi de ceva ce este legal in romania (sa zicem, ridicarea masinilor. sa zicem defrisarile datorate proastei protectii legale a padurilor, si orice altceva). Fiindca, nu-i asa, legea proasta sau nu, zice cine are dreptate. Nu bunul-simt, nu faptele de pe teren, ci legea. Prea bine.

    @Mihai undeva, pe wiki, este definit conceptul de „little eichmann”. Pare aplicabil, n’est pas? :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. alexnicolae
    vineri, 8 aprilie 2011, 18:07

    si continuam cu interesul localnicilor si al statului: terenul e proprietatea localnicilor ? atunci ce drept are statul asupra terenului- si a subsolului cum adica il concesioneaza catre o terza ceva ce apartine localnicilor? petrol, aur, etc… aaa e de interes public ? exact asa de interes public e si posibila poluare a unor suprafete mari – de platit nu o sa plateasca localnicii ci o sa plateasca toti din Ro si o parte din UE. Asa ca nu e doar treaba localnicilor- in cazul in care ne intelegem ca anumite chestii privesc comunitatea larga – statul(care e format din toti oamenii). Si daca o luam ca localnicii trebuie sa decida – inseamna ca statul nu are drept asupra zacamantului, ci nenea ala care are curtea deasupra muntelui! clar?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. vineri, 8 aprilie 2011, 20:48

    @Chinezu
    Se zvoneste pe net ca si conducerea ASE-ului e impotriva proiectului de la Rosia Montana Tinichea aaa.. Gold Corporation.Nu m-as mira maine poimaine sa-si schimbe numele din Academia de Studii Economice in Academia de Studii Ecologice.Pan’ la urma suntem in RO , nu?

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. kali
    vineri, 8 aprilie 2011, 21:15

    Fiecare are un pret, iar culoarea banilor nu conteaza pentru cei mai multi. Numarul lor e mult mai tentant. Sa su fim ipocriti si sa vorbim de respectarea legii taman in Romania, unde justitia se face pres in fata banilor. E trist ca RMGC nu a invatat sa joace corect si continua sa cumpere constiinte, la bucata sau la bax.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. duminică, 10 aprilie 2011, 08:18

    @Geo Atreides
    deci tu zici ca legea e proasta, asa ca hai sa nu o respectam
    da-mi voie sa nu fiu nici cu tine pe aceeasi planeta
    si sa te intreb, si pe tine, ce propui, de fapt?
    caci si tu vorbesti mult, dar spui putin

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. luni, 11 aprilie 2011, 06:42

    Da, anumite legi sunt proaste. Si nu trebuie respectate. Rosa Parks stia asta. Tu, mare fan de destine, de ce nu stii?
    Ce propun eu? Propun sa nu se faca exploatare pe baza de cianuri si dinamita la Rosia Montana.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. luni, 11 aprilie 2011, 07:08

    @Geo Atreides
    prietene, iti multumesc ca existi, serios
    ca daca nu ai fi tu cu pretentiile tale caraghios revolutionare, nu as putea sa ma inteleg asa cum o fac cand ma uit la tine
    iar sa te compari, chiar si indirect, cu rosa parks mi se pare ca o dai intr-o lambada care ma face sa zambesc amar
    motiv pentru care pun punct acestui dialog caraghios intre noi si imi asum vinovatia imensa (dupa capul tau) de a milita (pot si io milita pentru ceva, da? chiar daca nu e revolutionar asa cum o faci tu) pentru respectarea legii
    faptul ca tu consideri ca oricine altcineva care nu gandeste ca tine este in gresire, ma face sa te consider fix la fel
    de prisos sa iti mai spun, asa pe final, ca ma voi retine din a mai comenta ce zici tu pe aici, caci am si io limitarile mele, fireste
    o viata faina iti doresc, desi, zau, la modul in care obiectivul tau principal este sa gasesti vinovati, mi-e greu sa cred ca o sa reusesti sa o ai
    parerea mea, desigur, de (deja ai dat sentinta), dobitoc ontologic

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. miercuri, 13 aprilie 2011, 20:09

    […] ţara, v-aţi asociat cu otrava, cu cianura, aţi pătat onoarea Stejarilor. Eu mă dau înspre ce zicea Chinezu: dacă e legal să fie într-un ceas bun ! Iară comentatorii indignaţi să protesteze mai bine la […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. joi, 14 aprilie 2011, 14:52

    Si inca una despre lege din partea unui specialist ce cunoaste Rosia Montana dinaintea venirii canadienilor:
    http://www.observatorulurban.ro/interviu-patrimoniu-rosia-montana-ara-3.html
    In problema patrimoniului vă pot da un răspuns mai ferm: respectarea legii protejării monumentelor istorice şi un proiect minier de acest tip sînt incompatibile. Proiectul de exploatare urmăreşte aceleaşi zăcăminte pe care le-a urmărit, generînd valoare culturală, mineritul tradiţional.
    Proiectul actual presupune însă măcinarea în întregime a masivelor, distrugerea de materie autentică, purtătoare a resursei culturale generate în etapele istorice anterioare. O direcţie de abordare a sitului – mineritul – implică distrugerea aceloraşi valori pe care cealaltă direcţie – protejarea patrimoniului – urmăreşte să le salveze.
    Comunitatea trăieşte sub spectrul înşelător al acestui proiect minier care este prezentat ca unică posibilitate de dezvoltare, dar care în realitate i-a blocat posibilităţile de a exista. Planul Urbanistic General interzice pînă şi locuirea în zonele vizate de acest potenţial proiect minier, care anterior întocmirii PUG-ului erau de locuire. Aici acum nu se mai pot autoriza decît construcţii pentru activităţi industriale.
    Cazul cel mai dur este cel al satului Corna (care în proiectul RMGC va fi acoperit în întregime de iazul de decantare) aflat în întregime în zona industrială.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. marți, 24 mai 2011, 23:11

    […] moment tind sa intru in tabara celor care sunt un pic mai pro RMGC decat eram pana acum. Cum zic si altii prin online, RMGC nu e o corporatie malefica care vrea sa ne fure aurul si sa plece cu el in […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. ionut
    miercuri, 25 mai 2011, 16:46
  30. miercuri, 20 iulie 2011, 11:59

    Ce se intampla zilele acestea la Rosia Montana sfideaza legea in cel mai crunt mod.
    Descarcarea (=anularea protectiei) Masivului Carnic din 2004 a fost anulata de justitie in mod definitiv si irevocabil. Definitiv si irevocabil!
    Ministrul Culturii Kelemen Hunor a aprobat o noua descarcare arheologica zilele acestea. Asta e felul in care se respecta legea in Romania.
    Canadienii si servitorii lor romani vor incepe sa dinamiteze Galeriile Romane pana cand instantele judecatoresti vor anula din nou descarcarea Masivului Carnic. Asta ne dorim?

    Si cate ceva despre Masivul Carnic
    http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/29/mineritul-la-rosia-montana/
    http://luptapentrurosiamontana.wordpress.com/2010/07/29/mineritul-la-rosia-montana-2/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. joi, 21 iulie 2011, 09:03

    Inca una cu legalitatea din acelasi judet Alba:
    În urmă cu un an, o companie germană a primit din partea Agenţiei de Protecţia Mediului Alba acordul de mediu pentru exploatarea la suprafaţă a granitului în comuna Ocoliş. Practic, agenţia a apreciat că dinamita, camioanele şi instalaţiile de marunţire a pietrei nu vor afecta flora, fauna, păşunile sau sursele de apă din zonă.

    Deci, ce fac ei este legal pentru ca au acordul autoritatilor sau ilegal pentru ca incalca legea?
    http://www.tvr.ro/articol.php?id=106856

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  32. miercuri, 27 iulie 2011, 07:51

    […] am scris ultima dată despre Roșia Montana, cred că a fost postarea la care a trebuit să șterg și să mark as spam cel mai vârtos, ca să […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  33. marți, 8 noiembrie 2011, 10:21

    […] zicea Chinezu la un moment dat, atâta timp cât sistemul nostru juridic permite LEGAL și de-o parte și de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *