04.12.2016

Pe cine urmăresc de azi înainte pe twitter. Și de ce

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Știți că sunt fan de onlineul adus în offline. Și că bag cărbuni pe faza asta cât pot. Așa că, fac un pas mai departe. Poate unul prostesc (căci știu că o să vă enerveze pe unii), dar îl fac. Pentru că așa mă mai oblig și io singur să cunosc cu adevărat mai multă lume, nu numai din RT și DM și alte de astea :)

De azi înainte urmăresc pe twitter doar pe cele/cei pe care le-am/i-am cunoscut personal. Dar nu doar dacă ne-am spus bună ziua și apoi ne-am văzut de drum. Ci să fi vorbit și noi ceva cât de cât acolo, cu subiect și predicat :))

În continuare nu am a mă justifica de ce aleg să urmăresc sau nu pe cineva pe twitter. Asta e fix treaba mea. Că doar și de aia e fain twitterul :) Vă spun doar că am luat decizia asta pentru că așa mi se pare fair, să vă spun.

În timp ce aseară efectuam operațiunea de unfollow dată celor pe care nu i-am cunoscut personal, mi s-a rupt inima în unele cazuri. Dar m-a și cam pus pe gânduri… Pentru că mi-am dat seama că am legat niște relații foarte strânse cu niște oameni despre care nici măcar nu știu cum arată. Ba mai mult, cu niște oameni pe care nici măcar nu știu cum îi cheamă în realitatea. Ceea ce e cam fistichiu, ca să mă exprim așa :)) Numai că, prins în lumea asta, nu mi-am dat seama până acum. Nu e normal să pățim de astea, măi oameni buni, nu e normal… Sau, mă rog, într-o logică 2.0 e perfect normal. Dar io m-am cam săturat de logica asta 2.0, de silogismele ei de o falsitate din ce în ce mai asurzitoare…

Nu zic că metoda mea de a viețui pe twitter e infailibilă. Poate e chiar cretină. Dar e un mod prin care eu înțeleg să mă însănătoșesc un pic :)) Adică să ies din alienarea asta pe care ți-o dă paradoxul de a fi atât de aproape 2.0 de anumiți oameni pe care, de fapt, nu îi cunoști :) Vedem dacă funcționează. Dacă nu, o să fiu primul care o să recunosc eșecul metodologic al unei astfel de abordări :D

Dacă, din greșeala sau pur și simplu pentru că am creierul mai mic decât îmi place să recunosc, în special în compartimentul memorie :D,v-am dat unfollow deși chiar am povestit în anumite împrejurări, vă rog să mă abordați fără milă și să îmi spuneți ”fraiere care ești” :)) Zău că mă simt :))

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Astăzi am de împărțit trei saluturi

S-a stricat laptopul lui Moș Crăciun. Avem ceva ITiști pe aici?

39 comentarii

  1. vineri, 3 decembrie 2010, 08:18

    si daca din acelasi motiv, mai sus expus, nu ai dat niciodata follow, atunci ce sa facem? lasam un mesaj fara nici o noima, cu distinsu’ cuvant cheie ” follow” ?
    sau ? :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 3 decembrie 2010, 08:34

    Atunci te așteptăm la #WinterTweetMeet să mai cunoști niște oameni din online :p
    Cât despre logica 2.0, poate are nevoie de un update. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 3 decembrie 2010, 08:35

    Noh, mai @chinezu ce pot spune. Fiecare are un mod propriu de a gandi si caracterele se formeaza in urmar unui lung sir de decizii.
    Asa cum spuneam, pentru multi onlineri esti acel chinez virtual care ca o adevarata locomotiva cu zulufi i-ai tractat continuu in vdupa ce le-ai pus pasarica twitterului in mana.

    Cu tot respectul, nu stiu cati din cei care te urmareau sau urmaresc, tin musai sa te cunoasca personal, sa vorbeasca cu Cristi Birta in carne si os ci pun pariu ca sunt perfect multumiti de varianta cibernetica a lui pentru ca pe twitter unii isi indeplinesc sarcini de serviciu online altii pur si simplu ard gazul dar putini cauta prieteni fizici ca sa zic asa.

    Sunt sigur ca acest unfollow a avut conotatii diferite, pe unii lasandu-i mai rece decat capacul de buda dimineata iar pe altii i-a afectat in anumita masura.

    Pentru mine de exemplu, unfollow-ul a insemnat dezamagire, dar nu in sensul tristetii ci in ideea ca un partener de discutii s-a ridicat de la masa si nu vrea sa mai auda ce zic. Si da, pot spune ca ai un sentiment ciudat. Pot sa il aseman cu sentimentul pe care l-ar avea un cosmonaut in spatiu pierzand comunicatiile cu „turnul de control”

    In rest, stai linistit nu e cazul sa justifici nimic si toti cei cu unfollow vor supravietui si isi vor continua vietile de onlineri chiar si fara un standard care ii orienta in bezna 2.0-ului. Sa nu te intristezi cand probabil unii te vor intreba de ce te-ai hotarat sa faci pasul tocmai acum cand si datorita unui mic ajutor din partea lor ai reusit sa te faci auzit mai tare.

    Iti doresc succes in continuare in munca pe care o depui si ca sa iti arat ca nu-ti port pica si inca te consider un model de urmat, apas si eu fatidicul buton unfollow.

    Chapeau!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 3 decembrie 2010, 08:44

    de curiozitate: vei aplica acelasi principiu si pentru Facebook? ;)

    „De azi înainte urmăresc pe twitter doar pe cele/cei pe care le-am/i-am cunoscut personal.”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. vineri, 3 decembrie 2010, 08:59

    @Dan Ciulea
    iar iti bagi antena in ontologicul meu? :))
    ai si tu dreptate, ce sa mai zic… :D

    @DrCriss
    din pacate nu am cum sa ajung, desi tare mi-ar fi placut…

    @Lucian
    excelent punct de vedere. multumesc mult pentru asta :)
    numai ca de data asta nu e vorba doar de cum ma vad altii pe mine, ci cum ma vad eu pe mine
    si nu prea mi-a placut ce am vazut, alienarea asta de care vorbeam
    si am luat decizia asta
    pentru ca am io teoria asta ca daca nu te gandesti in primul rand la tine degeaba te gandesti la altii :)
    deci, pe cand bem si noi o bere? :)

    @Stefan Murgeanu
    bai, pentru o astfel de intrebare nu mai vorbesc cu tine la urmatoarea sedinta DreamTeamRO :)))))))))))))
    pe facebook nu
    pentru ca nu ma intereseaza prea tare comparativ cu twitter :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 3 decembrie 2010, 09:29

    Chineezzuuleee, te rugaaaam, nu ne daaa anfolouuu!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. vineri, 3 decembrie 2010, 09:30

    Buna alegere, asta inseamna ca o sa dai si follow pe acelasi principiu? :)))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. vineri, 3 decembrie 2010, 09:32

    nu-i rea ideea, dar totusi taie destul de mult din spiritul twitter de socializare si cunoasterea oamenilor interesanti pe care n-ai avut placerea sa ii cunosti
    ps: spunea bine @DrCriss, dar daca nu se poate nu se poate

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  9. vineri, 3 decembrie 2010, 10:24

    Băi, mi-ai dat unfollow, nu eşti normal!!! :))))))))))))))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  10. vineri, 3 decembrie 2010, 10:32

    stau si ma gandesc ca nu ne-am fi cunoscut si nu ar fi existat DreamTeamRO daca ai fi aplicat acest principiu de la inceput… :)

    poate ca totusi aceasta decizie nu este tocmai in spiritul SM 2.0 ;)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  11. Filip
    vineri, 3 decembrie 2010, 11:00

    recomand tuturor celor care nu-l cunosc personal pe chinezu sa dea unfollow. ca sa prevenim… stiti voi, alienarea aia…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  12. vineri, 3 decembrie 2010, 11:23

    mno, ramane de vazut daca e o idee buna, dar lumea trebuie sa inteleaga, zic io, ca matale incepi sa aduci ceva in plus in online – anume „provocarea”…
    provocarea de a iesi un pic din tipare, da a inova eventual, de a ne invata sa renuntam a gandi dupa clisee, dupa statisticile furnizate de ZeList si sa ne axa pe un brading personal… ma simt nevoit sa amintesc un alt caz din online, pe care il apreciez prin ce aduce nou : Mircea Popescu…
    pornind de la anuntul facut ca te vei retrage din ZeList daca ajungi pe locul 1, apoi chestia cu bannerul la poza de profil pe Twitter si mai vechea ta idee cu promovarea blogosferei locale (basca proiectele SportLocal si PoliticaLocala), putem spune ca nu te-ai schimbat atat de mult.
    Abia dupa VranceaBlogMeet din 27 februarie 2010 de la Focsani cand ne-am cunoscut la o bere intr-un pub, am inteles mai multe despre proiectul „Chinezu”, despre faptul ca esti un tip generos intinzand o mana bloggerilor locali crezand in potentialul acestora.
    nu vad, ce-i opreste pe alti colegi bloggeri din Romania, sa se organizeze pe plan local si sa-ti propuna un BlogMeet… in loc sa se planga cat de nedrept este un UnFollow dat pe Twitter care trebuie vazut dincolo de un gest adresat individual !
    daca unii dintre noi inca mai traim si judecam lucrurile din perspectiva unor pustani frustrati care nu sunt bagati in seama, in loc sa ne preocupe calitatea si nu cantitatea celor cu care interactionam, nu cred ca e un drum prea bun… oricand, putem gandi ceva care sa ne scoata din anonimat sau care sa il convinga pe Chinezu ca poate s-a inselat intr-o anumita privinta ! io zic, cei care considerati ca va merge mintea precum elicopterul, gasiti o ideea mai sugubeatza, trantiti-o pe masa „fratelui nostru galen” si … provocati-l la randul vostru cu ceva mai tare :D
    si asta v-o spune unul care nu s-a preocupat daca mi-a dat Follow Chinezu pe Twiter, desi tinem acolo legatura de aproape un an, asisderea aici pe blog !

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  13. vineri, 3 decembrie 2010, 13:18

    Macar eu nu sunt afectat de restructurarile astea 2.0, pfiu :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  14. vineri, 3 decembrie 2010, 13:41

    Revin cu un comentariu legat de subiect. Azi dimineață n-am avut timp să-l scriu, dar l-am gândit în drum spre liceu.
    Twitter-ul e o rețea socială ONLINE, corect? Eu cred că a fost gândită pentru a lega conexiuni între persoane care nu se pot întâlni în offline. Dintre cei pe care i-ai întâlnit în offline, pe majoritatea îi mai poți întâlni când vrei, sau cel puțin puteți vorbi la telefon. Ori, dacă tu îi vei urmări doar pe aceștia, twitter-ul nu-și va mai avea rostul pentru tine. Pe mulți dintre cei pe care i-ai întâlnit offline, i-ai întâlnit mai întâi pe twitter, corect? Deci, dacă pe twitter nu îi vei urmări pe alții pe care încă nu i-ai întâlnit, e ca și cum i-ai ignora, sau nu ai mai vrea să cunoști lume nouă.
    Știu, mă „bâlbâi” , nu cred că am spus ceea ce vroiam să zic, dar ideea pe care încerc s-o exprim, e că vei folosi twitter-ul cam degeaba dacă îi vei urmări doar pe cei pe care i-ai cunoscut personal.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  15. vineri, 3 decembrie 2010, 13:53

    Pfoai, zdravana decizie. Eu ma gandeam sa fac invers si sa urmaresc vreo 8000 de utilizatori. Iar daca s-ar intoarce 75% cereri, as fi in top, zic., dorinta mea de mic, de pe vremea cand aveam HC 85. :-)

    http://refresh.ro/2009/07/tu-pe-cine-urmaresti-pe-twitter/

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  16. vineri, 3 decembrie 2010, 13:57

    Nici eu nu-i cunosc pe mulţi oameni personal, dar am relaţii profesionale foarte bune cu ei online. Am colaborat cu unii şi voi mai colabora. Plus că voi continua să-i urmăresc tocmai pentru a-i cunoaşte mai bine. Sunt două lumi diferite, uneori se întrepătrund, dar societatea de azi e atît de complexă încît nu o mai putem judeca după standardele învechite privind relaţiile sociale „tradiţionale”.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  17. Semanticus
    vineri, 3 decembrie 2010, 14:14

    DrCriss,
    Probabil ca microblogginngul are alt model de „face” si prezenta onlineul decat ceea ce vrea Chinezu. Punctul central in discutia asta este Chinezu, nu eticheta din online. Din cate citesc pe blogul lui si din ce face, el este acum in perioada aia cand trece de la o etapa la alta in prezenta online. Datorita proiectelor lansate , onlineul devine altceva pentru Chinezu, ca sa fiu mai concis: se trece de la „no man’s land” la altceva. Ce e asta „altceva” cam banui dar nu vreau sa spun. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  18. vineri, 3 decembrie 2010, 16:27

    D’asta se organizează beertweetmeet-ul, ca să ai motive de dat follow la loc? :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  19. vineri, 3 decembrie 2010, 16:29

    @Semanticus
    cum ma intelegi tu, bibicule… :)
    merci :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  20. vineri, 3 decembrie 2010, 16:38

    eu zic ca risti sa pierzi informatii bune si linkuri pe masura daca aplici principul asta, mai degraba (ca tot este ase mai cunoscut in online) fii atent la cei care te urmaresc pe tine si au ceva de spus si asa te alegi cu oameni pe care sa ii urmaresti buni, asta e un principiu mai bun, zic

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  21. Semanticus
    vineri, 3 decembrie 2010, 16:51

    @chinezu,
    cu placere, no problem. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  22. vineri, 3 decembrie 2010, 16:54

    Iti dai seama ca daca GOD isi face cont pe twitter si te urmareste, va trebui sa te rogi ca pe lumea cealalta sa ai acces la net, sa-l poti urmari si tu. Asta dupa ce, in prealabil, ati schimbat 2-3 vorbe la Judecata. :-)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  23. vineri, 3 decembrie 2010, 17:03

    Nu stiam de ce mi s-au injumatatit urmaritorii pe twitter.
    Glumesc, nici macar nu eram in lista ta. E o decizie ca oricare alta. Pana la urma, fiecare utilizeaza Twitter pentru folosul propriu si tu ai decis ca asta e in folosul tau. Eu vreau sa fiu la curent cu ce se intampla prin alte parti ale lumii asa ca in mod sigur procentajul celor pe care ii cunosc personal e foarte mic.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  24. vineri, 3 decembrie 2010, 17:36

    NU stiu ce sa zic ! Dar daca ar face toti asa cred ca ar da faliment Tuiterul :))))))))))))))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  25. vineri, 3 decembrie 2010, 20:27

    Poti sa-mi dai unfollow :) retelele de socializare nu m-au convins sa le onorez cu prezenta

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  26. vineri, 3 decembrie 2010, 20:49

    Atunci căutăm asasin tuiteritic. Să știm o treabă. :))))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  27. ocsike
    vineri, 3 decembrie 2010, 21:52

    Asta e un fel de criza online a varstei mijlocii.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  28. sâmbătă, 4 decembrie 2010, 18:16

    @ocsike
    ce zici tu e un fel de castravetele e un fruct dicotiledonat de culoare galbena verzui

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  29. ocsike
    sâmbătă, 4 decembrie 2010, 21:13

    Da. Dar macar are 99% apa. Un procent destul de mare zic eu.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  30. ocsike
    sâmbătă, 4 decembrie 2010, 21:18

    Acum serios. Daca followerii tai ar aplica acelasi principiu, nu ai avea aceeasi putere de promovare a anumitor campanii pe care le sustii. Nu ca ar fi rau pentru tine dar ar fi pacat pentru campaniile respective.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  31. duminică, 5 decembrie 2010, 11:08

    @ocsike
    followerii mei nu au aplicat acelasi princpiu
    ba chiar dimpotriva
    diferenta intre mine si tine este ca tu esti la nivel teoretic, iar eu la nivel, practic
    ghici care e mai castigat? :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  32. luni, 13 decembrie 2010, 08:31

    […] bagă de alea funny, mai bagă niște știri internaționale, de astea. Dar apoi am luat decizia de a îi urmări doar pe cei pe care îi cunosc personal. Am explicat de ce, nu mai insist. Cum pe el nu îl cunosc personal, i-am dat unfollow. Moment în […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  33. luni, 13 decembrie 2010, 09:23

    Cristi, eu zic ca fiecare poate sa foloseasca SM ca sa ii serveasca scopurile (oricare ar fi ele) cat mai bine, in functie de nevoile sale 2.0 si nu cred ca asta ar trebui sa supere pe nimeni. In plus, traiasca lipsa de pe Twitter a obligativitatii reciprocitatii in „urmarire”, astfel incat fiecare poate sa continue sa te urmareasca sau nu, dupa cum considera ca ii e mai bine! :)
    Pana ne revedem, spor in toate proiectele si momente memorabile alaturi de cei dragi! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  34. vineri, 21 ianuarie 2011, 09:05

    […] vedem la Iași, unde presimt că voi avea de dat la greu follow pe twitter, conform principiului chinezăresc enunțat și respectat cu sfințenie :D Tagged cristian china birta, revista biz, Social Media Summit Iași […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  35. vineri, 21 ianuarie 2011, 19:56

    Mi se pare foarte corect din partea ta.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  36. vineri, 21 ianuarie 2011, 20:10

    Asta înseamnă că dacă ajung la SMS Iași voi fi cu un pas mai aproape de lista de following a lui chinezu :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  37. vineri, 20 mai 2011, 03:13

    Multumesc ca ma urmaresti, desi n-am discutat „cu subiect si predicat”.. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  38. vineri, 20 mai 2011, 07:20

    @cc696 Nici eu n-am vorbit cu el cu ‘subiect și predicat’. Și asta din vina mea, nu a lui :))

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  39. joi, 25 august 2011, 08:06

    […] Sigur că nu trebuie să te justifici atunci când iei o decizie în ceea ce privește cu cine și de ce relaționezi în social media. E viața ta 2.0, e treaba ta. Dar până la urmă problema nu e ce faci tu, ci cum reacționează alții, desigur. Been there… […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *