07.12.2016

Care mai este visul românesc? Sau ne-am trezit de tot?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Primesc zeci de mailuri. Cu tot felul de propuneri. Ba că să scriu despre nu știu ce site sau blog, ba să testez nu știu ce produs, ba să mă înscriu în nu știu ce asociații sau organizații, tot felul. Răspund tuturor atâta vreme cât mi se adresează personal și nu sunt spamuri, mi se pare de bun simț să fac așa. Și, din când în când, mai scriu despre una, alta.

În ultimele zile am primit și mailuri în care eram anunțat de lucrurile despre care vă spun mai jos. Și mi-am dat seama că, într-un fel sau altul, toate se leagă, pe frecvențe diferite și în registre complementare, de visul românesc. Sau ce a mai rămas din el. Dacă acesta a existat vreodată…

Povestea domnului George nici măcar nu e cutremurătoare. Demnitatea niciodată nu este. Nu la noi. Nu e despre visul românesc, cum nu e nici despre coșmarul românesc. E mai degrabă despre neputința de a mai putea visa vreodată…

When I Grow Up. Un alt fel de încercare de a visa, una mai 2.0. Una pusă sub semnul lui ”pentru a le demonstra tuturor blogaroilor aia “mari” ca se poate face schimb de link-uri fara nici o problema …doar ca trebuie sa vrei si sa nu uiti de unde ai plecat …”. Important e și ce visezi, nu doar să o faci…

Facem Partidul Săracilor? Asta mă întreabă domnul Marian Dumitrescu, vicepreședinte al CNIPMMR, care îmi spune că în 1995 a strâns 10.000 de semnături pentru un astfel de partid. Dar că nu a mai înregistrat partidul din motive pe care, la o adică, mi le spune când ne întâlnim. Și că acum, crede domnia sa, a sosit momentul pentru un astfel de partid. Uneori visul înseamnă să încerci să îi convingi și pe alții să viseze împreună cu tine…

Aflu că Visul românesc ni se va dezvălui pe 1 decembrie. După care, firește, vom continua să dormim pe noi, pentru că, nu-i așa, visele nu sunt făcute să fie trăite, ci doar visate…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Acum recuperez la datul de linkuri :D

Chinezărismele de marți dimineața

7 comentarii

  1. luni, 22 noiembrie 2010, 09:14

    Visul (meu) romanesc e sa am din nou 16 ani si sa ma fac fotbalist.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. luni, 22 noiembrie 2010, 09:43

    @BTO
    lasa ca ne cresc copii si, zic io, trebe sa ii invatam pe ei sa viseze
    asa prea devreme treziti cum suntem noi :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. luni, 22 noiembrie 2010, 11:38

    Pai ne-am trezit din visul romanesc,acum traim cosmarul romanesc care este de fapt realitatea romaneasca. Cu cat o acceptam mai repede si ne comportam ca atare, putem sa incepem din nou sa mai visam :).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. luni, 22 noiembrie 2010, 15:19

    @Vlad : chiar traim cosmarul romanesc ….
    @chinezu : imi pare bine ca mai exsista si persoane/ ” blogaroi „,cunoscute/ti care au bun simt si citesc mailurile si eventual daca trebuie dau si un raspuns …

    P.S : Bafta in continuare si multumesc !!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. luni, 22 noiembrie 2010, 18:00

    Asta cu Partidul Saracilor e tare, sa stii ca daca ar fi, atunci ar fi intotdeauna la putere pentru ca ar avea o majoritate spulberatoare. :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. luni, 22 noiembrie 2010, 23:14

    Totusi , e geniala ideea cu Partidul Saracilor. Cred ca ar avea vreo 15 milioane de adepti.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 24 noiembrie 2010, 10:09

    […] Vă spuneam zilele trecute că am primit un mail de la domnul Marian Dumitrescu, vicepreședinte al CNIPMMR, care îmi spunea că în 1995 a vrut să facă Partidul Săracilor. Și care mă întreba dacă nu cred că a venit acum vremea unui astfel de partid. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *