O leapșă despre principii de viață… Greu de răspuns la așa ceva. Nu pentru că nu le-aș avea, dă-i pace, că încă am și prea multe, fi-mi-ar feelingul moral să-mi fie. Ci pentru că trăim într-o perioadă și o lume când a vorbi despre principii este desuet și, desigur, de un gherțoism pe invers, intelectualicesc și elitist. În fine…
Cred că v-am mai spus pe acilea pe la mine că sfântul principiu după care mă ghidez masiv în viață este unul extrem de simplu: fii tu însuți. Citit pe repede înainte, nu înseamnă nimic pentru unii. Dar, ca orice mare adevăr, simplitatea sa este complexitatea rezolvată, ca să îl citez pe unul din marii nebuni frumoși ai frumosului :)
E important să fi tu însuți. E decisiv chiar. Pentru că lumea, într-un final, interacționează cu adevărat doar cu cel care ești cu adevărat. Cu cât te ascunzi mai mult și te complaci în prefăcătorie, cu atât durează mai mult până lumea ajunge să te cunoască și cu cât durează mai mult toată această tragi-comedie, cu atât dezamăgirile și frustrările legate de așteptările pe care lumea le avea față de tine sunt mai acute, odată ce lumea te vede așa cum ești.
Hai să luăm cazul simplu, dar fundamental în viața noastră: dragostea. Aici chiar nu poți fenta. Dacă în anumite cercuri sociale, prefăcătoria ta funcționează la anumite niveluri superficiale, atunci când îți cauți iubirea, a merge pe varianta asta de a te arăta mai Gigi Duru decât ești este o prostie pe care, dacă persiști în ea, o meriți și te merită. Eu unul sunt absolut convins că undeva există jumătatea potrivită pentru fiecare. Dar pentru acel ”fiecare” adevăratul, care nu se ascunde sub tot felul de tertipuri. Cine știe câte întâlniri cu jumătatea ta minunată ai ratat pentru că în loc să fi tu însuți ai ales să fi altceva…
Nu e ușor să fi tu însuți. Celor mai mulți dintre noi nu le iese din prima :) E nevoie de antrenament serios ca să ne simțim bine în pielea noastră. Dar în momentul în care vom simți că nu ne mai mințim noi pe noi, atunci vom constata cu surpriză că lumea din jurul nostru abia din acel moment începe cu adevărat să ne asculte :)
Succes, ca sa zic așa :)
17 thoughts on “Principiile de viață ca un gherțoism pe invers”
bai, dar nimeni nu zice nimic pe faza cu gramatica? :))))))))))))))
Vrei să zic?
Jos chinezii agramatzi :P
să fii altceva, bre !
cum mai am fix 2 zile pana la un muuuult asteptat concediu de 2 saptamani, nu m-am putut abtine sa nu ma joc :D
numai ca, daca vad ca nu m-ati tras de urechi, exista urmatoarele variante:
– nu ma cititi asa cum trebe :D
– va este jena sa imi ziceti ca gresesc
– nu stiti gramatica :))))))))))
da, stiu, sunt un magar, dar va multumesc ca ma indurati asa cum sunt :D
money is only used only for those elected last sus.luan timisoarean Valeriu camp has spent over 8000 euros just for protocol. this money would have been useful for pensioners. me and him are many, that almost all parliamentarians.
Apoi treaba cu i-urile mi-au sarit in ochi…eh defect :)))
cu un I se scrie doar la negativ imperativ :))
@Stefy
pai si de ce nu ai zis nimic de prima data? :D
sa nu mai FIIII asa rusinoasa aici la mine pe blog ca nu mai avem ce discuta :)))))))))))))
Băi, sincer! La cât îs de rea mă gândisem: „Iaca, frate, mari (sic!) noştrii (sic!) blogări”. Da’ nu-mi prea venea a crede…
M-ai luat la faza asta :))
:))))) Pai daca nu am fost asa matinala sa citesc postul =))
atata timp cat tu scrie cum sunt mai bine pentru toti..eu nu vedem unde sunt problema…poti fi :P cum doreste tu…si apoi esti chinez, voi nu sta bine cu limbile noastre:))))
@Iulia Musat
ma bucur ca ai gustat mica mea glumita mai de prost gust, recunosc :D
dar, cum zic mereu, daca cu blogul nu ma joc, atunci cand? :))
@Chinezu
Joacă-te, bre, cu Mara-cea-minunată, nu ne mai da palpităţii!
Hai, fie cum vrei tu, ţinene alerţii!
:))
@chinezu noua la examen =)) pentru fiecare I uitat, ratat etc ne scadea 0.5 :)) deci da-ti seama ca au fost destui picati :)))) (ehm…gramatica normativa adica) si erau faze de genul propriii-i copii si mi-i/m-i sau zurliii profesori si alte chestii de genul =))
A greşi e omeneşte ziceau strămoşii noştri romani. Iar dacă ai făcut-o intenţionat de ce să-ţi stricăm plăcerea jocului?… :) Şi la urma urmei că ai păpat un i cred că e o greşeală minoră pe lângă „succesurile” lu EBA despre care am putea să „vorbesc” mult şi bine… :))
Sa fii tu insuti, ca altfel te ia naiba de la atata regie ce-ar tre’i mereu gestionata… si n-ai nici convingerea ca-ti iese show cu succes macar la vreo „nisa” de oameni, nu? :))
Hai cu principiile, oameni buni, ca nu-i de trait in dorul lelii!
Multumesc frumos, Chinez lacom de I-uri :)
Deci eu ti-am zis, da? Si cred ca am fost prima. Deci te citesc cum trebuie :P
Atunci cand esti tu insuti ai surpriza sa constati ca esti apreciat la adevarata ta valoare , fara fatarnicie sau alte lucruri de acest gen