Mihaela are tot dreptul din lume să spună prostii

Cam mult mişto s-a făcut de doamna Geoană. Bun, e drept că e şi greu să îţi păstrezi obiectivitatea şi să nu o dai în caterincă atunci când o auzi, cu gura semi-cascată, ce spune. Până la urmă e dreptul ei democratic, firesc şi natural de a se face de…

Sunt mai arogant decât Năstase şi Iliescu. Dar m-a luat Ciutacu…

Da, este adevărat. Cocoţat în aroganţa mea maximală de blogger căruia nu îi mai ajunge netul să îşi desfăşoare arongaţa maximală sunt unul dintre bloggerii a căror aroganţă maximală este recunoscută la nivel planetar. V-am mai spus că sunt de o aroganţă maximală? Bun, acuma că Ciutacu m-a luat la…

Legătura intrinsecă dintre dispariţia PSD şi Parcul Bordei

Nu m-am prins care e faza cu „după dispariţia PSD”. Poate e un gând ascuns al lui nea Jack Cristoiu ca social-democraţia să o ia pe mărăcini mai serios decât a luat-o deja şi să vină în locul furnicilor nişte comunişti sadea, care să contribuie decisiv la propăşirea naţiuni. Sau,…

Pierdut în ceaţa liberală, Geoană îşi asigură spatele cu Boc cel mic

Liderii PSD s-au întâlnit, pe şestache, vineri seara, cu liderii PNL să discute cum să facă şi cum să dreagă să oprească ajungerea la putere a partidului băsescian. Dar, în bună tradiţie geonistică, pentru a nu-şi lăsa deschis flancul drept de lânga stânga ideologică, Mirciulică a tras o fugă ieri…

Geoană s-a speriat de uninominalul lui Năstase

Edit: Anca ştie, normal, mai multe. Pe scurt, ca să nu plictisim lumea. La un moment dat, în istoria zbuciumată a partidului, prezidentul Geoană a făcut o promisiune: că va milita ca preşedinţii de consilii judeţene să fie şi ei aleşi prin vot uninominal. Numai că, speriat de Năstase care…

PSDişti cu bloguri şi de ce

Există, în viziunea chinezească, proprie şi personală, două categorii de PSDişti cu bloguri: cei cărora li se rupe de Geoană şi cei care sunt prea mici ca să îl sperie pe Geoană. Linia de demarcaţie este vrerea geonistică ca unii să nu aibă bloguri ca să nu îi afecteze funcţia,…

Cadoul otrăvit al lui Geoană pentru Mitrea şi Năstase

Hai să facem un scenariu (ce să facem şi noi ăştia cu blogurile decât scenarii…). Comitetul Executiv al PSD a decis astăzi ca Miron Mitrea să fie numit un fel de şef de campanie PSD pentru alegerile locale. Adrian Năstase a fost uns in charge cu redactarea ofertei electorale a…

Povestea lui Geoană care s-a sacrificat în locul lui Iliescu. Vaaaaaaaai ce frumos…

Un pic de istorie recentă. De fapt, la cum se învârte morişca politică la noi, şi ştirile de ieri sunt istorie recentă. Dar io vreau să zic de momentul măreţului Congres când Geoană a fost purtat pe aripi tovărăşeşti spre şefia partidului. În acele clipe înălţătoare, jocurile erau făcute, teoretic,…

Realitatea TV ezită între Năstase şi Iliescu

De la confundarea „forţelor de stânga” cu „forţele de dreapta” la confundarea lui Adrian Năstase cu Ion Iliescu, de toate a făcut Realitatea la ştirea de mai jos. Şi totul doar în câteva secunde. Se mai întâmplă… [youtube=