În cele câteva luni de când execut exerciţiul auto-impus al renunţării la mersul cu maşina, am descoperit lumea (de fapt lumile) din metroul bucureştean. Şi e absolut fascinant… Dar numai dacă alegi să priveşti această lume, să o analizezi, nu doar să pui barba în piept şi să nu te mai intereseze nimic.
O specie foarte interesantă în această lume sunt cei pe care eu i-am numit, din lipsă de inspiraţie, desigur, cartelarii. Adică cei care fac din simplul exerciţiu al cumpărării unei cartele de metrou un adevărat spectacol, dar numai în contextul necesar: să fie public.
Un astfel de cartelar, privit la de distanţă, se comportă absolut firesc dacă nu e nimeni prin preajmă. Adică cere cartela, întinde banii, o ia, eventual şi restul şi pleacă. Pentru că nu îl vede nimeni, pentru că nu are în faţa cui să performeze. Impersonalitatea doamnei din cuşca Metrorex nu o califică drept public…
Dar dacă în spatele cartelarului mai sunt câţiva oameni la coadă, atunci începe showul. Deşi se află în faţa ghişeului şi ar trebui să comande o cartelă (ce dracu, doar ştie, probabil că şi-a petrecut mai mult de jumate din viaţă prin metrou), se opreşte să studieze cu un aer foarte preocupat lista cu preţurile la cartele, prinsă cu scotch pe interiorul geamului cuştii doameni casiere. Prima care cedează e chiar doamna din cuşcă: „Ce doriţi?” sau „Lăsaţi pe altcineva până vă hotărâţi”. Urmează un gest de altrusim suprem al cartelarului, care catadicseşte să spună, molcom şi uitându-se fugitiv în spate, să vadă dacă cei de la coadă îi urmăresc prestaţia, „cu două călătorii, vă rog”.
Urmează momentul căutării portofelului, apoi al scoaterii banilor din el, moment cretin pentru toţi ceilalţi, dar absolut savuros pentru cartelar. Căci acesta este momentul în care simte că întreaga atenţie este îndreptată înspre el, că a ajuns la acel prag în care toată lumea care stă la coada ce s-a lungit între timp, face din el, din cartelar, centrul universului lor. Nu îl interesează absolut deloc că toată lumea aia se uită la el de parcă ar vrea să îl ucidă. Nu îi pasă. Tot ce ştie el, tot ce simte este că acum, în faţa tuturor, e în centrul atenţiei, este important.
Plăteşte. Primeşte cartela şi restul. Aranjează frumos banii, îi pune molcom la loc în portofel. Ia cartela, îşi mai primeneşte niţeluş ţinuta şi porneşte agale către turnicheţi. The show is over…
De cele mai multe ori lumea îndură aceste minute enervante. Pentru că de cele mai multe ori aceşti cartelari sunt nişte bătrânei. Şi cred că toţi cei care stăm la coadă ştim, pe undeva prin sufleutl nostru, că o să ajungem cândva ca şi ei. Şi atunci tăcem stingheri, devenind exact ceea ce vrea cartelarul să devenim, spectatori involuntari la o dramă cu un singur personaj…
11 thoughts on “Cartelarul. Dramă cu un singur personaj”
Welcome to my world. Un lucru e clar pentru mersul cu metroul trebuie sa fii dotat cu un grad ridicat de toleranta. Altfel innebunesti :))
ho ho cita atentie se poate aduna la banca unde se aduna lumea la achitat facturile pentru comunale
cum am abonament, deci am contact cu ghişeul o dată pe lună, nu am observat spectacolul descris mai sus. însă pare veridic :)
Cel mai fain e cand pierzi metroul asteptandu-l pe cartelar, in conditiile in care deja erai in intarziere. Dar mie si mai impresionante mi se par moacele oamenilor care merg cu metroul, strambe, schimonosite, triste. De-asta mereu imi luam cate o carte cu mine.
O clipă de triumf din netrăirea unor vieţi şterse…. Felicitări, ai un spirit de observaţie, monşer, de groază…
în metrou toţi îşi fac un titlu de glorie de a privi oriunde altundeva afară de ochii celor din jur
Pingback: Der letzte Tropfen « Ioan Usca
cred ca faci parte dintre cei care stapanesc lumea…in sensul ca umbli prin oras dupa ora 11…dupa ce vin trenurile sau autobuzele din provincie…
la metrou,un astfel de comportament nu-l poate avea decat cel ce nu merge cu metroul!d’aia nu stie cat costa si nici nu stie ce vrea.de fapt ii e frica sa mearga cu metroul!e greu sa intelegi asta?omului ii e frica si nu vrea sa se vada asta,omul nu stie …si nu vrea sa se vada asta si asa se face ca afiseaza o gogmanie perfecta,care ii reuseste pentru ca tu il crezi doar ca se da mare.imi pare rau ,dar vezi,ai luat plasa,crezi ca omul cartelar cum ii zici,e din bucuresti!
ai dreptate :)) dar nu numai la metrou se intampla. si la magazin,supermarket,etc
Sa nu uitam proastele de toate varstele care blocheaza o trecere ca sa-si caute cartela in geanta prea mare. Pur si simplu se pune in fata turnichetilor ca sa-si puna geanta acolo pe aparat sa caute. Si de obicei blocheaza tocmai trecerea cea mai apropiata de intrare in loc sa se duca undeva unde nu deranjeaza lumea.
propun infiintarea unui nou ghiseu pentru cartelari. In care sa functioneze si un centru de consiliere.