”Eu cred că cei de la Fundația Vodafone au un suflet tare bun, pentru că altfel nu aveau cum să ajute atât de mulți oameni”, au fost cuvintele care, pentru mine, au sintetizat Gala Fundației Vodafone, la care am participat, din nou, cu multă emoție.

Așa cum pățesc de fiecare dată, și acum am avut câteva momente în care a trebuit să mă dau Jean Valjean bărbat și să mă prefac preocupat de făcut poze ca să nu mi se vadă lacrimile din colțul ochiului.

Cei care mă cunoașteți, știți că sunt un tip care, la o adică, se ia la trântă și cu ursul. Așa mi-e firea, temperamental, expansiv, pe alocuri impulsiv și, din când în când, exploziv. Doar că atuni când în fața mea apare binele sub formă umană, ei bine, dragilor, devin un ursuleț de ăla flaușat, pe care poți să îl îndoi în ce fel vrei tu și cu care poți să faci ce vrei…

Și simt asta dintr-un motiv foarte simplu (dar, de fapt, atât de complicat…): respectul pentru oamenii care, din fericire, fac ceea ce noi, ceilalți, nu reuși, nu vrem sau nu putem să facem. Adică să facem bine, mult bine semenilor noștri.

Gala Fundației Vodafone, în fiecare an, este unul din momentele din viața mea unde întâlnesc binele sub formă umană.

Aici mă întâlnesc cu oameni pe care îi știu de ceva vreme și care mă emoționează teribil de fiecare dată; dar eu știți ce fac, da? îmi pun masca de miștocar, caterincos și glumeț, dar numai ca să îmi ascund fâsticeala, dacă vreți, care mă cuprinde când vorbesc cu ei, cei care fac niște lucruri absolut extraordinare, pentru care îi respect teribil.

Aici fac cunoștință cu oameni, care par – cum să vă zic eu… – absolut normali din toate punctele de vedere. Și așa îi și văd la început. Până aflu cine sunt. Și ce fac. Moment în care, ați ghicit, îmi pun din nou masca de miștocar, caterincos și glumeț, dar numai ca să îmi ascund fâsticeala… Pentru că, brusc, acești oameni absolut normali din toate punctele de vedere, devin niște uriași în ochii mei, niște coloși în sufletul meu.

Aici îmi dau seama, de fiecare dată, că se face extraordinar de mult bine în România. Doar că, din pricini pe care poate odată nu ar fi rău să le discutăm un pic, alegem de cele mai multe ori să nu ne uităm la acest bine și la cei care îl fac. Alegem să ne pese de altceva, alegem să ne implicăm în altceva, alegem, în ultimă instanță, să fim mai puțini buni decât am putea fi.

Fundația Vodafone a împlinit 20 de ani de activitate. În tot acest timp au fost finanțate 1104 proiecte, prin 761 parteneri. Iar tot acest efort extraordinar a însemnat că 2,7 milioane de români au fost ajutați. 2,7 milioane de români. Mie așa ceva mi se pare pur și simplu colosal!

M-am gândit în timpul Galei, când mă uitam la cei din Fundație, foarte emoționați și ei de ce se întâmpla acolo, exact la ce vă întreb în titlu: cum o fi să știi că faci parte dintr-o ispravă atât de frumoasă, prin care ai contribuit și tu la această reușită? Răspunsul, dragilor, îl poate da fiecare în parte… :)

Mare respect am pentru acești oameni. Imens. Pur și simplu sunt onorat că am ajuns să îi cunosc și să interacționez cu ei. Pentru că, of Doamne, mult bine fac celor cărora noi, din diverse motive, nu reușim, nu putem sau nu vrem să îi ajutăm…

RESPECT!