Am început bine de tot aventura mea la Toamna Orădeană. Adică primul eveniment la care am participat a fost Caragiale în tramvai. Nu mai văzusem o ispravă de asta, cu teatrul adus din săli impozante în contextul firesc şi de zi cu zi al publicului (un concept de care, de altfel, am început să mă îndrăgostesc din pricini pe care o să le dezvolt cu altă ocazie). Dar mi-a plăcut foarte tare. Să le luăm pe rând.

Piesa se defăşorară într-un tramvai de linie. Adică unul care îşi face traseul obişnuit, doar că nu are călători în el, ci spectatori. De fapt, ca să o zicem pe aia dreaptă, am fost şi spectatori şi călători :)) Există zone marcate clar „pentru actori” unde nu ai voie să aşezi, în rest stai pe unde apuci. Şi începe nebunia. Căci a vedea fragmente din Caragiale printre hurducănături şi cu stat la stop şi alea alea este categoric o experienţă :)

E foarte greu să cataloghezi o astfel de iniţiativă după regulile cu care analizezi o piesă de teatru clasică (adică jucată în sala de teatru). Pentru că aici vorbim despre altceva, vorbim despre actori care au venit în mijlocul spectatorilor, nu invers. Aşa că jocul în sine este de fapt mai mult o succesiune de eforturi actoriceşti de a umple spaţiul fizic şi de a răspunde aşteptărilor spectatorilor contrariaţi oarecum de prezenţa actorilor într-un spaţiu inedit. Hai să o zic altfel: dacă cei pe care i-am văzut performând în tramvai ar fi jucat la fel şi pe o scenă clasică, aş fi strâmbat un pic din nas. Dar în acel context au făcut exact ce trebuie făcut şi au realizat performanţa de a ne face să nici nu ne dăm deama când a trecut o oră. Ocazie cu care – acum realizez – am bifat şi un record personal de mers cu tramvaiul. Dar ce călătorie… :))

De departe cel mai frumos pentru mine a fost să aud un Caragiale luat la pilă (îmi scuzaţi limbajul, dar sunt în spiritul isprăvii) şi jucat în grai ardelenesc. Cum am fost, sunt şi voi rămâne un maramureşean, fără să conteze cei aproape 20 de ani de Bucureşti pe care îi am, să aud nişte bucăţi clasice de teatru jucate în ardelenească a fost o surpriză teribil de plăcută pentru mine. E greu să povestesc cum este. Căci una este să scrii „Mnezo” şi alta este să auzi cum se rosteşte asta :)) Ca să nu mai spun că atunci când am auzit că personajul caragielesc Ionel a devenit Ionci am zis că nu creeeed aşa ceva! Dar mi-a plăcut foarte tare. Pentru că nu s-a exagerat, s-a dat doar tenta de Ardeal (maghiarismele ţin de Ardeal in my book, să fim clar înţeleşi) care m-a făcut să mă dau jos din tramvaiul cu pricina cu gura până la urechi :)

Vă mai spun doar că mă uitam cu mare drag la copiii prezenţi la spectacol, care se uitau fascinaţi la ce se întâmplă în faţa lor. Şi pentru mine reacţia lor (copiii sunt sinceri, nu au vreme de abureală cum avem noi) a fost una care mi-a confirmat faptul că nu îmi place degeaba ce văd. Iar reacţiile oamenilor din staţii, care chiar credeau că vine tramvaiul şi se pregăteau să se urce în el, reacţia lor de surpriză când vedea nişte personaje îmbrăcate ciudat care alergau prin tramvai au contribuit corespunzător la o foarte, foarte faină oră de teatru şi… oameni :)

Despre Toamna Oradeană:

Organizatori: Casa de Cultura Oradea, cu sprijinul Primariei Municipiului Oradea.

Sponsori: Ciuc, Golden Brau, Siemens, Vandana, Farmacia 3, Organique, Total Clean, Proges, Graf.

Parteneri: Digi 24, Zile si Nopti, Magic FM, Crisana, Jurnal Bihorean, Bihari Naplo, Bihor Online, Erdely Online  Living In, Impero, Zelist Monitor, Window Pub, Dreamstudio, Utopium, The 4thFloor, Standout. 

Masina oficiala: Mercedes prin ATP Exodus