Top 10 campanii cu şi pentru bloggeri în 2013

Iniţial am vrut să anunţ că au început înscrierile la Webstock. Bine, oricum fac asta, după cum vedeţi. Doar că, întors cu forţe proaspete la birou, numai ce mi-a venit ideea că nu ar fi rău să vă provoc să facem un Top 10 al campaniilor cu şi pentru bloggeri derulate în 2013. În ideea că ar fi interesant să vedem cum arată topul nostru, adică al celor care – şi vă mulţumesc din nou pentru asta :) – îmi faceţi onoarea să mă citiţi, cu mine inclus ca TVA, căci, fireşte, şi eu mă citesc :))

Aş face cuvenita precizare că nu am nuş ce pretenţii metodologice, adică ce facem noi aici nu e o cercetare sociologică sau ceva de genul, ci doar un fel de micro-recensământ al părerilor voastre. Valoarea unui astfel de mini-studiu nu o fi masivă pentru restul lumii 2.0, dar pentru mine, credeţi-mă, contează enorm :)

Cum vă propun să procedăm?

1. Până pe 21 august, ora 23.59, propuneţi în comentarii, mai jos, campaniile cu şi pentru bloggeri care v-au plăcut în 2013. Pot fi campanii pe care le-aţi organizat sau la care aţi participat, nu contează, ideea este să le propuneţi. Fără falsă modestie, vă rog, nu consum acest sentiment de o falsitate perpetuă.

2. Scrieţi şi o scurtă argumentaţie de ce propuneţi campania cu pricina. Altfel, vă anunţ de pe acum, dacă băgaţi doar un link fără argumentaţie, nu va fi luată în considerare şi, după caz, comentariul va fi chiar şters.

3. Între 22 august şi 27 august voi face un sondaj în care vor intra toate campaniile propuse şi validate (conform punctelor 1 şi 2 de mai sus).

4. Iniţiatorii campaniilor care vor fi pe primele trei locuri în acest sondaj vor primi câte o campanie free of charge pe BlogalInitiative.ro.

No bun, cam asta este. Aş aprecia tare mult dacă aţi răspândi cum puteţi vestea despre acest Top 10, nu de alta, dar ar fi păcat să nu audă cât mai multă lume despre cât mai multe campanii cu şi pentru bloggeri. Pentru că, fireşte, unul din obiectivele majore pentru care mă leg la cap cu această ispravă (unii mai atenţi v-aţi prins deja :D) este să ofer prilejul, în limita posibilităţilor mele mărunte, fireşte, iniţiatorilor acestor campanii de a-şi promova ştiinţa 2.0. Numai dacă vor, desigur :)

În timp ce noi facem acest Top 10, ar fi chiar indicat să vă înscrieţi campaniile şi la Webstock. Pentru că, zic, ar fi o bună oportunitate să le testaţi şi să trageţi concluziile necesare după decizia juriului. În plus, pentru că aşa am pornit, ar fi fain să comparăm rezultatele topului pe care îl facem noi nu decizia juriului. Fără ca asta să însemne că nepotrivirea rezultatelor ar fi ceva catastrofă. Pentru că, evident, diferenţele de metodologie (termen generic) sunt imense. Dar aşa, de curioşi, măcar :D

Proiectele și campaniile pot fi înscrise în competiție gratuit în perioada 1 august31 august, într-una din cele 12 categorii ce vor fi jurizate de un grup de practicieni în marketing, comunicare, digital, social media și mobile.

Cele 12 categorii în care vă puteți înscrie proiectele și campaniile sunt: Publishing, Utility, Visual, User Generated Content (by brands), Blogging Campaigns, Special Projects (Brands), Facebook Applications, Bloggers Project, Mobile applications, Instagram (by Brands), Best Content Campaign on Facebook, Innovation. 

În competiție pot participa doar proiectele care nu au participat în cadrul edițiilor precedente Webstock Awards, iar un proiect poate fi înscris doar într-o singură categorie. Jurizarea include o etapă de preselecție, ce se va desfășura între 2-9 septembrie și notarea finală, ce va avea loc în perioada 10-20 septembrie.

Pentru mai multe detalii despre înscrierea proiectelor la Webstock Awards 2013 intraţi aici.

Vă dau şi comunicatul integral, ca să aveţi obiect de studiu intens:

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

12 thoughts on “Top 10 campanii cu şi pentru bloggeri în 2013”

  1. Anda Elena de la Iaşi desfăşoară, periodic, campanii umanitare sub denumirea de Oameni – în fiecare zi (http://saptepietre.ro/tag/oameni-in-fiecare-zi). Eu o propun cu mare drag, pentru că are un suflet imens şi pentru că ajută, efectiv, oameni care se află în dificultate. În principiu, este vorba despre copii bolnăviori, iar de două ori pe an organizează vizite la grădiniţe şi şcoli din zone defavorizate strângând bănuţi, haine şi jucării cu care să le facă fie Crăciunul, fie primăvara mai senină. Sper din suflet să găsescă sprijin şi-n cititorii tăi, Chinezule, şi să prindă un loc în top 10.

    1. Ştiu ce face Anda si sunt mare fan! Doar ca ce ai propus tu este un concept, nu o campanie. Si, fireste, sunt nuante :) Ar fi ideal daca din toate actiunile Andei ai propune o campanie, una singura (sau mai multe, daca vrei), care sa implice bloggerii. Ca sa respectam regulamentul. Merci :)

  2. Domnu’ China, pentru ca mi-e cam greu sa fac o clasificare, voi face un top ;)
    1. Hai la Fotogenica 2013 (pentru ca mi-s fan Canon, si chiar daca am castigat, ma oftic rau ca nu am putut ajunge)
    2. Cum se face iaurtul Danone (pentru ca desi consum, si aveam reticente, si mai am, dar… a clarificat unele chestii nemaivazute si nemaiauzite)
    3. Fii #iron blogger si lupta pentru cauza ta (a oferit prilejul ca sa se auda de niste campanii bune de pus la rana, chiar si la rana lui Tony Stark)
    4. Bloggerii spun Nu violentei impotriva copiilor (asta ar trebui sa fie in permanenta, pe orice platforma)
    5. Cautam 2 bloggeri pt Thassos (daca nu ar fi fost asa dubioasa treaba cu jurizarea, ar fi fost frumos conceptul si propunerea)
    6. Transmite un mesaj jucatorilor nationalei inaitea meciului cu Olanda (pentru ca i-am putut motiva la maxim prin toate mijloacele cunoscute, si inventate, si tot ne-am luat-o, nu stiu ce am mai putea face. poate o selectionata a bloggerilor)
    7. Consultant in Electronomie (mi-a placut ideea cu Eco, in toate aspectele si a fost fun, racoritor, de vara)
    8. Ce ai zice daca masina ta ar comunica ( aplicatie misto si premiul pe masura, pentru cei cu masini si smartphone la purtator)
    9. Cum a fost prima data (pentru ca toti au luat-o razna)
    10. Iti doresti o imprimanta care sa printeze de pe smartphone? (pentru ca io chiar mi-am dorit asa ceva :))
    „end of stori” numa’ de bine sa fie si de acum incolo!

  3. 1 Michelin – campanie educativa realizata pe 4 sectiuni distincte
    2 Cora – interesanta pentru un review de site
    3 CNDD – campanie de constientizare a patrimoniului national
    4 Brand de tara – utila pentru revigorarea brandului de tara
    5 3M – sustinerea inovatiei
    6 7 Drive – aplicatie utila conducatorilor auto
    7 Zorile Store – o campanie interesanta pentru toti bloggerii
    8 Sport local – promovarea sportului local
    9 Arctic – interesanta prin noua abordare a tehnologiei TET
    10 BEKO – simpatica pentru provocarea de a gati

  4. O campanie interesanta mi s-a parut :
    1.http://blogalinitiative.ro/studiu-de-caz/cum-putem-folosi-psihologia-pentru-a-ne-imbunatati-viata
    Un caz de forta si utilitate in formarea individuala si nu numai. Si in alta ordine de idei s-ar fi putut cataloga drept un studiu sau echivalentul unui examen psihologic…
    2.http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggeri-pentru-brandul-de-tara-al-romaniei
    Deci suntem romani, deci trebuie sa aducem in lumina cate ceva despre cum ar trebui sa functionam, nu ?
    3.http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggerii-spun-nu-violentei-impotriva-copiilor
    Aici este mai delicat. Cred ca emotiile i-au patruns pe toti cei care au scris despre aceasta campanie, inclusiv pe mine ca si parinte… As spune ca astfel de campanii ar trebui facute direct in strada…
    4.http://blogalinitiative.ro/campanii/chinezu-eu-isi-cauta-coleg-de-blog
    Nu vreau sa perii, dar mi-ar fi placut…

  5. Topul meu arata asa:
    1.http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggerii-spun-nu-violentei-impotriva-copiilor
    Cred ca aceasta campanie nu mai are nevoie de nici un argument,deoarece prin reactiile pe care le-a generat a dovedit ca inca ne pasa de copii si de viitorul nostru.
    2.http://blogalinitiative.ro/campanii/implica-te-in-premiaza-inovatia
    Am invatat in aceasta campanie foarte multe lucruri despre marii nostri inventatori,cei care ne-au facut sa fim cine suntem azi si pe care tindem sa-i uitam.
    3.http://blogalinitiative.ro/campanii/fii-ironblogger-si-lupta-pentru-cauza-ta
    O campanie care ne indemna sa ne sustinem cauzele in care credem ,si am facut-o cu convingere zic eu. Cu atat mai laudabila cu cat sunt tot mai putini cei care fac asta.
    4.http://blogalinitiative.ro/campanii/luca-are-nevoie-de-bloggerul-brains-not-looks
    Luca, ne-a oferit un job pe care orice roman si-l doreste si la castigat cea mai buna dintre noi:)
    5.http://blogalinitiative.ro/campanii/atentie-se-cauta-purtatori-de-pantofi
    A fost o campanie inedita, in care sau inscris foarte multi iar premiu era mai mult decat tentant:ti se dadeau papucii!
    6.http://www.blogawards.ro/fii-ambasadoarea-blogosferei-la-evenimentul-carpisa-de-miercuri-26-iunie-2013/
    Daca esti femeie si iti place moda, asta e un eveniment la care cu siguranta ai fi vrut sa fi prezenta.
    7.http://www.blogawards.ro/castiga-2-invitatii-la-fotogenica/
    Concediu platit, o experienta de vis, ce iti puteai dori mai mult?
    8.http://www.blogawards.ro/castiga-2-bilete-la-concertul-sting-din-31-iulie-2013-si-4-vouchere-in-valoare-de-cate-100-lei-de-la-floraria-cu-povesti/
    Fanii lui Sting au fost mai mult decat incantati de campanie:)
    9.http://www.blogawards.ro/castigatorii-campaniei-castiga-premii-in-bani-in-valoare-de-500-lei-de-la-ferestre-de-mansarda/
    Mi-a placut campania pentru ca a scos poetesa din mine si am fost printre castigatori!Asa ca am ramas cu amintiri frumoase!
    10.http://www.blogawards.ro/castiga-200-lei-cu-un-articol-despre-fotografia-de-nunta/
    Imi place aceasta campanie din doua motive:1.Longevitatea ei
    2.Subiectul abordat.

  6. Foarte mult am apreciat urmatoarele campanii:

    1. http://blogalinitiative.ro/campanii/fii-ironblogger-si-lupta-pentru-cauza-ta
    Faptul ca fiecare a avut posibilitatea sa sustina o anumita cauza, sa scrie despre ea, invitand si lumea la film, mi-a placut.

    2. http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggerii-spun-nu-violentei-impotriva-copiilor
    Una dintre cele mai utile campanii pe care le-am vazut prin blogosfera. Implicare mare, cauza nobila, totul a fost foarte bine gandit.

    3. http://blogalinitiative.ro/campanii/cum-putem-folosi-psihologia-pentru-a-ne-imbunatati-viata
    Imi place psihologia si multe dintre subiectele pe care le tratez pe blog se invart in jurul acestei idei. Imbunatatirea vietii cu ajutorul psihologiei.

    4. http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggeri-pentru-brandul-de-tara-al-romaniei
    Am avut ocazia sa citesc foarte multe pareri legate de Romania. Sincere si directe. Am aflat ca romanii / bloggerii nu au o parere asa de neagra precum credeam. O campanie foarte buna.

    5. http://blogalinitiative.ro/campanii/fii-si-tu-un-consultant-in-electronomie
    Mi-a placut faptul ca se promoveaza economisirea si eco-ul. Am scris cu mare placere despre produsele din noul val.

  7. http://blogalinitiative.ro/campanii/fii-ironblogger-si-lupta-pentru-cauza-ta
    Pentru ca fiecare indiferent de varsta, a avut ocazia sa se exprime si sa se implice intr-o cauza nobila, punanduse in postura respectiva, in ceea ce ar dori ei sa faca pentru umanitate si cu ce ar ramane in memoria acestia
    2. Campania de testare Zorile Store: nu am participat ins atare rau mi-a parut ca asa ceva nu prea gasesti, apoi sunt foarte multe persoane care nu e vorba de pretentie, ci este vorba despre faptul ca nu suporta piciorul acestora orice papuc, sau nu sunt convinsi de caitatea unui papuc la 2 milioae sa zicem, ce arata ca unul luat din oras la 20 ron(am dat un exemplu)
    3.http://blogalinitiative.ro/campanii/luca-are-nevoie-de-bloggerul-brains-not-looks deoarece intr-adevar se pune mult accent la noi in tara pe aspect nu pe gandire, ceea ce e foartefirme gresit si pacat pentru adevaratii oameni care vor din toata inima sa munceasca si au sansa de a oferi mare satisfactie unei firme
    http://blogalinitiative.ro/campanii/bloggerii-spun-nu-violentei-impotriva-copiilor: chiar daca nu am participat consider ca a fost o campanie excelenta datorita faptului ca intr-adevar in ziua de azi copiii traiesc intr-o lume plina de violenta. Ajungem sa ne uimim si sa ne strambam la crimele si violentele de pe internet, ziare, televizor, insa oare nu ne gandim copilului nostru, copiilor din jur ce le facem? Sunt multi care jicnesc verbal sau psihic copiii, ce sa devina ei cand cresc mari? Cum sa devina oameni buni si sa ne prospere tara daca noi o distrugem? Bataia si injuraturile nu mi se par o optiune. Nu scrie pe copii:”saci de box”, „saci de revarsat nervii”, „saci de bataie de joc”, chiar daca au o varsta mai frageda sau sunt mai mari.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.