Peste doi ani o să împlinesc 40 de ani. O spun doar ca o constatare,  nimic mai mult. Şi pentru a vă da de înţeles că am trecut prin ceva experienţe în viaţa asta. Şi rele, dar şi bune, aşa cum este bine să ţi se întâmple ca să tragi linie la final de an şi să vezi că ai măcar cu puţintel mai multă minte decât anul ce a trecut şi că – extrem de important in my book – vrei ca la anul să fie şi mai bine.

Ştiţi ce am învăţat eu despre oameni în tot aceşti ani? Că nu vei reuşi niciodată să înţelegi oamenii. Doar frânturi din ei. Dar asta nu numai că nu e o problemă, ci e exact cum trebuie să fie lumea asta că să poate merge înainte. Hai să v-o spun altfel: imaginaţi-vă că aţi ajuns la stadiul în care cunoaşteţi absolut tot despre o persoană, că îi ştiţi gândurile, că vă uitaţi în sufletul ei ca într-un acvariu. Cam scoate poezia din ecuaţia ontlogică, dacă îmi permiteţi, nu-i aşa? :)

Am acceptat propunerea de a scrie ceva despre Tazovsky Vodka doar când am citit despre ceea ce spunea Arsenitch, creatorul acestei băuturi: „Vodka este ca oamenii. Trebuie distilată ca să îşi arate adevăratele calităţi”. Mi-a plăcut foarte tare vorba asta. Pentru că am văzut-o ca pe o provocare. Căci mi-am spus în gândul meu „tovarăşe chinezu, ia să te văd cum o să reuşeşti tu să scrii despre paralela asta dintre oameni şi vodka fără să stârneşti nişte zâmbete”. Drept pentru care, ia uitaţi-vă la mine cum încerc să fac asta :) Aştept, evident, să daţi cu mine de toţi pereţii 2.0 sau, dacă vă lasă sufletul, să ziceţi un „mdea, e ok…”.

Am aflat că Tazovsky Vodka trece prin 7 etape de distilare până ajunge pe buzele noastre, ca să zic aşa. Aşa că mi-am dat singur temă de casă să găsesc şi eu 7 etape de „distilare” prin care trebuie să treacă un om până ajunge să – iertaţi-mi poezia pe care nici eu nu reuşesc să mi-o explic decât parţial… – să sărute pe furiş buzele unei vieţi împlinite. Nu ştiu dacă greşesc. Nu ştiu dacă zic bine ce zic. Dar tocmai asta este frumuseţea :) Şi nu o să mă refer la etape fiziologice, dacă vreţi. Ci la altceva. La cu totul altceva…

Etapa 1 – Prima dezamăgire. Care poate veni oricând, la orice vârstă. Şi doar tu ştii care este. Chiar dacă celor din jur li se pare ridicol ca tu să suferi pentru aşa ceva, sufletul tău este răvăşit de o asemenea întâmplare. Şi poate că nu dezamăgirea suferită e atât de mare, cât nevoia sufletului de a primi o lovitură, ca un fel de vaccin profilactic. Căci – ţi s-a întâmplat şi ţie, sunt convins de asta – după aceea ai avut dezamăgiri şi mai mari, dar erai cumva pregătit, ştiai la ce să te aştepţi :) Să-i zicem acestei etape distilarea prin întristare.

Etapa 2 – Prima izbucnire necontrolată. Cea de care ţi s-a făcut ruşine imediat după ce ţi-ai dat seama de ce ai făcut. Dar, în acelaşi timp, ai simţit o mândrie teribilă că ai reuşit să dezlănţui bestia din tine. Care altfel te-ar fi ros pe dinăuntru şi ţi-ar fi făcut sufletul franjuri. O combinaţie de sentimente contradictorii care te-au făcut să înţelegi, poate pentru prima dată, că eşti o fiinţă unică, dar complexă. Să-i zicem acestei etape distilarea prin mânie.

Etapa 3 – Prima înfrângere. Este decisivă pentru cea va urma să se întâmple cu tine. Pentru că viaţa este o serie de bătălii. Pe unele le pierzi, pe altele le câştigi. Şi oricât de important este câştigul, cum pierzi şi, mai ales, cum te ridici după o înfrângere determină colosal de mult ce fel de om vei fi în viaţă. Prima înfrângere trebuie gustată din toţi porii, să-i simţi amăreala şi să încerci să nu o mai simţi niciodată. Şi să înţelegi că adversarul trebuie respectat nu pentru că te-a înfrânt, ci pentru că ţi-a dat o lecţie din care ai de înţeles enorm, pentru că te-a doborât tocmai ca să ai de unde să te ridici şi să nu mai vrei să cazi. Să-i zicem acestei etape distilarea prin ridicarea frunţii.

Etapa 4 – Prima victorie. Am văzut oameni care au învins în una din bătăliile vieţii lor, dar au pierdut învingând. Pentru că au fost nişte învingători dezgustători, pentru că nu au avut decenţa victoriei, care înseamnă să te bucuri imens de izbândă, dar să îl laşi pe cel învins să îşi păstreze demnitatea. Pentru că atunci când victoria ta înseamnă distrugere, pentru că atunci când izbânda ta înseamnă zdrobit de suflete, pentru că atunci când victoria ta înseamnă lacrimi care nu ar fi trebuit plânse niciodată, atunci tu eşti cel care pierzi, chiar în timp ce te bucuri de victorie. Să-i zicem acestei etape distilarea prin respectarea celuilalt.

Etapa 5 – Prima iubire. E de prisos să mai spun ceva aici. Abia ce aţi citit aceste două cuvinte şi deja aţi simţit cum vi s-a încălzit inima :) Orice altceva aş spune nu îşi are rostul :) Să-i zicem aceste etape aşa cum trebuie să îi zicem: distilarea prin iubire.

Etapa 6 – Prima moarte. Atunci când îţi moare cineva drag, moare o parte din tine. Şi rămâi o fiinţă ciobită, care toată viaţa încearcă să umple cu un lut imposibil partea lipsă. Şi înţelegi că viaţa e nedreaptă, că eşti atât de mic în marele mers al lucrurilor. Şi vrei să te bucuri de viaţă, ca un gest de iubire faţă de acea fiinţă dragă pe care nu mai ai cum să o ţii niciodată în braţe. Să-i zicem acestei etape distilarea prin rămânerea în viaţă.

Etapa 7 – Primul tu. Este acel moment unic işi irepetabil în viaţă când faci, pentru prima dată, cunoştinţă cu tine însuţi. Când ştii că aşa cum te vezi în acel moment aşa te vei vedea pe vecie. Este acea clipă în care te uiţi în ochii celui din faţa ta şi te vezi pe tine nu aşa cum credeai că eşti, ci aşa cum vrei să fii. Este acea frântură de existenţă când tu vei decide pentru tine dacă vrei ca tu să trăieşti viaţa sau vei lăsa viaţa să te trăiască pe tine. Să-i zicem acestei etape distilarea prin adevăratul curaj.

Cam asta este ce am avut a vă spune. Am recitit ce am scris până aici şi mi-am dat seama că nu am scris un asemenea text niciodată. De ce m-a apucat dăruirea să îl scriu acum, în contextul participării la o campanie pentru un brand? Nu ştiu. Dar, după cum vă spuneam la început, cine să ne mai înţeleagă pe noi, oamenii? :)