Hai să o spunem pe aia dreaptă, stimați și chiar dragi (unii :D) colegi, care ați fost în Michelin Tour: când am auzit la circuitul de karting (o să vă zic mâine despre cât de bine ne-am distrat acolo – n.a.) că o să mergem să vizităm ceva biserică, am strâmbat din nas mai ceva decât un urs polar vegetarian la vederea unei apetisante foci :D Dar ne-am dus, căci nu te joci cu our great leader Răzvan :D Și ce bine am făcut că ne-am dus…

Căci biserica fortificată Prejmer este absolut superbă. Mă rog, dacă îți plac chestiunile istorice, cum îmi place mie (e puțin spus ”plac” în cazul meu, așa să știți). De cum am intrat pe poarta principală am simțit o strângere de stomac (așa pățesc mereu când mă întâlnesc cu istoria, ca să zic așa…).

Nu știu ce e cu mine când pățesc de astea, cred că, în esență, este vorba despre faptul că îmi dau seama cât de neînsemnați suntem în fața vremurilor și că acolo unde pășesc eu acum, au pășit oameni din alte veacuri timp de sute de ani. Și mi se strâge stomacul. E o senzație de teamă amestecată cu respect. Și tac foarte mult în astfel de locuri. De parcă încerc să aud zidurile vorbind…

Am făcut tot posibilul să rămân câteva clipe singur în coridoarele de pe drumul strajei. Și, în obscuritatea acelui spațiu, m-am oprit, mi-am ținut respirația, am închis ochii și am mulțumit tuturor celor care au avut grijă să ne lase o asemenea superbă construcție, să ne bucurăm de ea. Le-am mulțumit pentru că prezentul lor a devenit viitor, iar viitorul lor a devenit trecutul nostru, iar trecutul nostru este ceva de la care ar trebui să învățăm că oamenii sunt făcuți să dispară, dar omenirea este făcută să trăiască pentru totdeauna…

[nggallery id=34]