Imaginează-ți faza următoare. Ai în față o prăjitură care arată într-un mare fel. O combinație ispititoare între ciocolată, nuci, cremă de cacao și frișcă, la care te uiți înghițind în sec, în timp ce ți se povestește pe scurt rețeta. Afli că e făcută în casă, că gospodina a lucrat vreo două ore doar să facă blatul (așa înțelegi cum de arată atât de bine…), că în ea se găsesc 3 tipuri de miez de nucă, fiecare pregătit în alt fel, că frișca a fost bătută cu mâna pentru că ”nu iese bine cu mixerul” și este de o pufoșenie teribilă, că întreaga glazură ce se vede încă scurgându-se pe prăjitură este o adevărată operă de artă prin meticulozitatea cu care a fost făcută, că… moment în care, ploaia din gura ta devenind furtună și pofta uragan, întrerupi vorbitorul și îi spui, uitându-te rugător, ”putem să o și gustăm?”, ”da, desigur, vai de mine”, vine repede și cu oareșce fâsticeală răspunsul.
Pui mâna pe bucata de prăjitură, nu mai ai răbdare până ți se aduce lingura, ai așteptat prea mult, o duci spre gură, dinții pătrund hulpav blatul cu glazură cu frișcă și cu toate cele care mai sunt pe acolo, o explozie de arome și de texturi te lovesc teribil, mesteci cu ochi închiși, parcă pentru a nu rate nici o milisecundă din plăcerea gustavivă pe care o simți, muști din nou și din nou și din nou și din nou, mai ceri o bucată, ți se aduce, repeți întreg circuitul, un zâmbet îți luminează chipul ”vă mulțumesc, doamnă, este cea mai bună prăjitură pe care am mâncat-o vreodată”.
Acum imaginează-ți că această prăjitură a fost făcută de Adriana, la ea acasă, în Fetești. Și că Adriana este rromă. Dacă ți-a trecut brusc pofta de prăjitură, atunci să știi că nici prăjitura, nici Adriana, nici eu nu suntem de vină. Dacă prăjitura ți se pare că nu mai are nici un gust și că, de fapt, te-ai înșelat când ai crezu că-ți place, nici eu, Cristina, nici Anne-Marie, nici Roxana nu suntem de vină. Dacă tu crezi că oamenii sunt de mai multe feluri doar pentru că tu vrei să fie de mai multe feluri, atunci nici eu, nici Ruxandra, nici Oana nu suntem de vină.
Poate nici tu nu ești de vină. Ci ”bucătăria” în care ai crescut până acum. Și în care prăjiturile nu au gust. Ele au etnie.
16 thoughts on “Despre prăjituri. Și despre oameni”
Bine puctat. Pacat ca unii fac aceasta greseala caracterizant oamenii dupa etnii. Daca cumva Adriana era romanca, bulgaroaica, austriaca marea parte dintre noi salivam in continuare citind articolul, dar daca e tiganca, clar toti intorc capul si sunt nonconformisti..
@Paul – spune
Dar de ce e reactia asta? Ca io asta nu inteleg. Doar nu suntem predeterminati genetic sa reactionam asa. Ci doar contextul in care am fost crescuti ne-a facut sa avem reactii de astea…
Pentru ca in ziua de astazi pentru a purta o discutie sau a avea o oarecare legatura cu cineva, in primul rand ne uitam la forma sociala si asta cred ca ar fi conditia care ne determina.
Când eram copil mâncam vată de zahăr făcută de o ţigancă din satul bunicilor. Nu m-am plâns nici de ea, nici de vată.
@Serban
Pai si acum, daca ai fi mancat prajitura aia, cum ai fi reactionat?
Si dacă îmi ploua in gura si sunt foarte-foarte departe de Fetesti pot sa primesc reteta?
@chinezu: Nu aş lua orice de la necunoscuţi.
Hai sa fim sinceri. Cum noi romanii suntem vazuti de catre cei din afara tarii, asa ii vedem si noi pe tigani. De ce ? Pt ca s-au scos in evidenta peste tot doar relele pe care le-au facut acesti tigani, pt ca ies in evidenta pt culoarea lor, pt tupeul lor. Cati dintre noi nu am observat diferenta intre tigani ? Acestia sunt de mai multe feluri (corturari, …), pe care nu les stiu. Sa nu-mi spune-ti ca nu ati observat diferenta mare intre unii, ca si la noi romanii. Ce poti sa vezi la ei, sunt cei mai buni comercianti, se descurca in orice situatii. Pb la noi este alta, cand auzim cuvantul tigan ne gandim deja la mizerie, la acei tigani care fura mai putin decat multi romani, la acei tigani care au mai putine omoruri decat multi romani, la acei tigani care sunt in stare sa se conformeze unei bulibase (sef din randul lor).
Da, ma feresc sa cumpar porumb fiert (in masina de spalat) nu numai de la tigani, de la orice comerciant, deoarece fff putini producatori reusesc sa-si vanda marfa lor, deoarece nu au timp sa munceasca pt ea si sa stea si la piata.
O sa ne fie greu in continuare sa-i acceptam si sa acceptam produsele facute de catre ei, deoarece am fost indoctrinati de mici „te dau la tigan”, „m-au furat tiganii”, cu lucruri rele din partea lor, nu are cine sa-i sustina si este foarte greu pt ei deoarece o mica parte din ei promoveaza lucrurile bune.
Este exact ca si cum ai vorbi de rau despre „Zolti” cu un grup de prieteni ca este un nesimtit, un nespalat, un …, iar cand grupul il vede pt prima data pe Zolti ii cam intorc spatele, iar pana il cunosc cu adevarat o sa mai treaca timp.
Daca ar fi o projitura facuta de o tiganca nu ar fi nici o problema .Cu siguranta mi-ar pieri pofta de mancare daca ar fi o prajitur facuta de o unguroaica …
Reactia se datoreaza educatiei sociale primite, dar si lor, minoritatilor. La mine la scoala generala, in Bucuresti, acum 17-18 ani, existau gasti intregi de rromi/tigani care ne jefuiau efectiv. pai cand tu ai 10-12 ani si esti hartuit in mod constant de rromi/tigani, cam ce reactie sa ai la o prajitura gatita de unul dintre ei? Nu este neaparat si cazul meu, mai gurmand din fire as fi mancat instant fara sa aiba vreo legetura cu cine a facut-o :)
sunt multi obsedati, care nu mananca si nu beau nici de la romani din casa…de parca vasele lor s-ar spala altfel fata de ale noastre….atata timp cat ti se ofera o farfurie curata si un pahar curat, indiferent ce ti se pune in ea, nu vad care e problema…
Probabil aş mai fi cerut o prăjitură. Mie îmi plac prăjiturile bine făcute :)
Pfff ce pofta!
Ce de vorbe! Spuneti, oameni buni, pe sleau, unde gasesc prajitura?
Pingback: De ce nu le voi mai spune niciodată țigani | Chinezu
„Cu siguranta mi-ar pieri pofta de mancare daca ar fi o prajitur facuta de o unguroaica …” vrei sa spui ca ti-ar veni pofta de altceva… sper :)))