Later edit: Acum și filmul cu Chinezus Bericus Maximus, în care o să vedeți că am dat o tură prin cartier, am plătit cu monede de aur cafeaua de la stimabilii de la Cappuccino Story, am cumpărat fructe de la doamna Cati, de astea, de gladiator de secol XXI. Enjoy :D
–––––
Dragilor, alaltăieri a fost o zi specială pentru mine. Căci am reușit, la modul absolut aplicat, ca să zic așa, să combin pasiunea mea pentru blogging cu pasiunea mea pentru istoria Imperiului Roman. Adică m-am îmbrăcat ca un legionar roman (tot tacâmul, inclusiv caligele – sandalele – de rigoare!) și m-am plimbat un pic prin București. Și m-am botezat, cu de la mine putere, desigur Chinezus Bericus Maximus :))
Dincolo de aspectul inedit al chestiunii (nu vă spun câtă lume a vrut să facă poze cu mine, mai ales turiștii străini :D), eu m-am simțit tare mândru, ca stră-stră-strămoș al romanilor featuring daci :)) să mă preumblu prin Capitală îmbrăcat și înarmat (dap, am avut și scut și gladius – sabie) corespunzător. A fost, dacă vreți, o premieră și pentru mine: eu, chinezu de România, să reintru un pic într-o bucată de istorie :)
Toată isprava a fost pusă la cale ca parte a unei campanii de promovare pentru canalul de filme TNT, care vine cu niște filme și niște seriale noi în grilă. Dați și voi un ochi și, dacă vă surâde ceva din grilă, poate îmi faceți o recomandare. Mie mi s-a șoptit în cască (din partea unora care se pricep muuuuult mai bine la filme decât mine) că, pe partea de seriale, interesante sunt ”Profesorii trăzniți” și ”Un comportament adecvat”. Dar voi feel free să veniți cu recomandări.
Acuma, în ceea ce mă privește, eu am o relație mai specială cu filmele, ca să îi zic așa. Adică am câteva care mi-au intrat la coracon forever (câteva găsiți și în grila TNT, sunt curios dacă vă prindeți care… :D), mai pe old school, așa. Și îmi place să relaționez, din când în când, mai serios cu un personaj. Sau cu mai multe, după caz. Și să îmi imaginez ce aș fi făcut în locul lui, dacă aș fi prestat mai bine :)) Și să evadez (ca să folosesc un clișeu, dau unul perfect adevărat!) un pic din realitatea imediată, doar cât să fac o pauză de relaxare interioară, cum ar veni. Căci, la urma urmei, acesta este, după umila mea părere cel mai mare beneficiu pe care ni-l aduc filmele bune :)
Vă las cu o poză pe care mi-a făcut-o Cristian Roman (deh, cum altfel să se nimerească decât Roman :D) într-o pauză de cafea, după atâtea ”bătălii” pe care le-am dus D
2 thoughts on “De ce am devenit, pentru o zi, Chinezus Bericus Maximus :D”
Profesorii trasniti pare un serial interesant. Paote si The Detour si Wrecked, depinde de genul preferat de fiecare.
poate nu paote, scuzati :)