Articol scris de Beatrice Ologeanu și înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans.

–––––––

Articolul acesta este scris de fapt în cinstea dragostei mele pentru Thailanda, cea nevizitată, nemirosită, nestrabatută prin toate coclaurile de catre mine până acum. Dar așa de mare e iubirea încât m-am apucat să scriu despre New York doar pentru a ajunge în Thailanda, deși mi-am promis că nu o să mai pun mână pe pix după ce am renunțat la redactări de articole pentru presă. Dar asta e altă poveste, una cu final foarte fericit pentru că sunt fotograf de ceva timp, nu mai scriu zilnic, și îmi pare foarte bine. La urmă urmei e mai frumos să te uiți la poze.

Nu am avut niciodată un blog, și mai bine că nu m-am apucat de el atunci când mă bătea gândul ( acum mult timp) pentru că aș fi scris numai penibilitati cel mai probabil, dar am un site pe care îmi public fotografiile de pe unde umblu, si pe cine fotografiez pentru o pâine cinstită (bocreativenomad.com).

Dacă tot apare în titlu ceva legat de New York, să va explic despre ce e vorba. M-am tot gândit despre ce loc să scriu, din cele pe care le-am vizitat și mi le amintesc cât de cât, iar New York e ceva ce nu poți să uiți ușor, și nici nu poți trăi in alta parte. Indiferent de experiența de acolo, dacă ai stat doar 2 ore la o escală în aeroport și ai băut un suc simțindu-te bine cu Alicia Keys și al ei ”New York, New York..” în căști, sau o săptămâna plimbând un șorecar în Central Park, ca mine, e ceva, să știi, e ceva în aer ce te face să o crezi pe Alicia că e o junglă mișto, iar tu ești o amazoană ce merge ca Sarah Jessica Parker pe tocuri când tu ești în adidași. Dar așa te simți, serios.

După o vară cu Work and Travel și aproape toți banii cheltuiți pe o cameră foto și plimbări bineînțeles, prin mai multe state și insule, insule cu o apa pe care sper să o mai văd în Thailanda ( cel puțin google images așa arată), am ajuns în New York în octombrie 2010 pentru a mă întoarce în țara, de acolo aveam zborul înapoi. Am stat o săptămâna, la o cunoștință care avea un apartament lângă Central Park și un șorecar. Sarcina mea zilnică era să hoinăresc prin New York și să plimb șorecarul în parc dimineața. Măcar o jumătate de oră. Și să beau un Starbucks, obligatoriu.

Pe prima nu știam de unde să o apuc, a două știam că de lesa.

În fine, în prima zi a mea în NY doamna la care stăteam, iubitoare de mâncare asiatică, m-a scos peste drum la un restaurant japonez unde am mâncat pentru prima data mâncare japoneză, și ultima, pentru că nebunia aia de mâncare, arome și gust nu le-am mai simțit nicăieri, chiar dacă am mai mâncat mâncare japoneză de atunci.

Nu știu exact ce am primit în farfurie pentru că meniul era doar în japoneză, dar știu sigur că era peste, era scump și că a plătit doamnă mea.

Am luat la pas New York-ul, și mi-am propus să văd cam toate obiectivele turistice în prea puținele zile pe care le aveam, și bineînțeles că nu am avut pasul atât de mare, că am ajuns doar la jumătate din ce îmi propusesem.

Probabil că cel mai complicat lucru mi s-a părut numerotarea straziilor și prea multe avenue-uri, deși cam toată lumea zice că e cea mai simplă, făcută ca pentru americani. Nu știu ce să zic, dar m-am rătăcit o data, bine era și noapte și ploua, și mă rog am mai orbecăit în câteva zile până să ajung la un metrou, bus etc. Dar o data ce te obișnuiești cu sistemul, pare că funcționează foarte bine.

Acum, despre ce să vezi și faci în NY, și cum să nu pierzi vremea.

1. Dacă ești un iubitor de artă sau simplu turist asiatic cu bonețică și un DSLR, muzeul Metropolitan scrie pe ține. Prima greșeală pe care am făcut-o, a fost să îmi programez vizita la Metropolitan Museum of Art în prima zi. Adică nu am mai văzut nimic altceva în ziua respectivă, unu pentru că are o colecție de vreo 2 milioane de lucrări de artă, ceea ce e imposibil de văzut într-o zi, și doi pentru că am ieșit pe întuneric din muzeu. Deci în moderație, chiar dacă e aproape gratis de vizitat. Eu pot să mor fericită că am văzut „Răstignirea” lui Dali și nefericită că Brâncuși al nostru e francez, lucru pe care l-am aflat atunci de pe plăcută inscriptionala la ‘’Pasarea în vazduh’’.

2. Să mergi cu metroul new yorkez că să nu te mai plângi că în al nostru e jeg și miroase urât. Dar măcar al lor e mai exotic. Oricum, foarte fiabil când vine vorba de vizitat pe ici pe colo, nu în oră de vârf totuși când nu mai știi pe ce lume ești, tensiunea îți poate scădea, iar dacă ai claustrofobie nici să nu te gândești.

3. New York-ul de la înălțime e de văzut neapărat. Eu l-am văzut noaptea de pe Empire State Building pentru 25$, dar sunt mai multe locuri din care se poate vedea la fel de bine, evitând coadă de mamifere nerăbdătoare să urce în clădire. Dură vizită, pentru că am învățat un principiu: întotdeauna încărca-ți bateria la cameră/telefon când ești într-un oraș străin, mai ales NY, pentru că nu se știe dacă mai ajungi pe acolo. Mie mi s-a terminat bateria cum am ajuns sus pe terasă. Am reușit să prind câteva fotografii totuși, încălzind bateria între palme, poze pe care le-am avut ca desktop background timp de un an. Deci așa de tare m-a marcat vizită. Mă rog, poate exagerez, dar mi-a placut ce a iesit. Revin cu atenționările, dacă ești slab de înger și ți se înmoaie genunchii când ajungi la etajul 10 din bloc, clădirea are 102 etaje, 381 de metri înălțime, deci ia în considerare și pregătește-te de ceva emoții.

4. Da, Timesquare, în sfârșit Timesquare, la intersecția Manhattan-ului cu Broadway pentru că nu poți să merg în NY, ca un adevărat turist ce ești, fără să vezi cu tot puhoiul de oameni, reclamele luminate și prea frumos colorate, care te îmbie să cumperi toate prostiile de care chiar nu ai nevoie, sau te ademenesc la un spectacol de neuitat pe Broadway. Bineînțeles, toată frenezia asta vine la pachet cu un ghiveci de mii te turiști care se fotografiază lângă ține, (eu fiind singură, nu am nici o poză cu nebunia), cu topping de ciudați îmbrăcați în cowboy și la bustul gol care încearcă   să ia de la  tine un dolar, cu mai stiu eu ce dresori de pisici, yoghini, dar neapărat la bustul gol. The American Dream.

5. Dar nu e niciun cinci, pentru că în rest am hoinărit pe străzi, m-am uitat la oameni care mai de care mai grăbiți sau îmbrăcați ciudat, pentru că deh, ești în NY iar visul tău de a întoarce toate capetele se poate realiza aici cu mare succes, am vorbit cu necunoscuți, am băut bubble tee prin Brooklyn, Soho, Chinatown, unde am  mâncat niște dumplings  surprinzător de bune pentru cum arăta localul, am mâncat  sandvișuri cu șorecarul întinși cu burta la soare în Central Park,  și că tot veni vorba de mâncare, am încercat  un foie gras cu brânzeturi artizanale și un vin de m-a făcut să  îmi placă vinul, toate astea la un magazin artizanal din inima Manhattanului.  Cât despre street food, am luat un singur pretzel de la un Street Cart, din acela cum apare în filmul ”Suits’’ mereu, dar mi-au plăcut mai mult cei de la Luca. În fine, New York te  face să te  gândești măcar pentru o secundă, cum ar fi  locuiești acolo, cum ar fi  cum ar fi. Am zis  că o să mă  întorc, dar data viitoare sper  nu mai prind ploaie în fiecare zi,  să nu mai  încerc să văd  tot muzeul Metopolitan și să văd Tailanda înainte.  Ăsta este The American Dream.

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans