Dacă vrei să știi cât costă o prezență decentă a unui brand în social media, hai la cursul nostru. Dar vezi că early-birdul zboară repede, să știi :D

Teatrul brazilian ajunge la București

Spectacolul „Grădina” al trupei braziliene Hiato se va juca pentru prima dată în România, la București, pe data de 11 și 12 noiembrie 2015.

Scrisă și regizată de tânărul creator brazilian Leonardo Moreira, „Grădina” este povestea a trei generații din aceeași familie aduse în scenă în același timp, într-un decor ce transformă radical spațiul de joc, oferind spectatorilor o experiență unică. „Grădina” este o meditație melancolică despre ultimul secol, așa cum este el văzut prin ochii membrilor unei familii obișnuite – din epoca interbelică și până la epoca Facebook.

Inițiativa de a aduce piesa braziliană la București aparține ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și ARPAS – Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului.

Spectacolul „Grădina”/ O Jardim este prezentat la București, în Sala Mare a Hanului Gabroveni, joi, 12 noiembrie și vineri,13 noiembrie, de la ora 19.00, în deschiderea celei de a doua ediții a Platformei Internaționale de Teatru București, cu tema familia contemporană.

Eu zic că e interesantă ideea, dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, ci să mergeți la teatru să vă convingeți. :)

P. S. Aici găsiți și bilete.

unnamed (6)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.