Povestea celor trei sâni

Era foarte mândră de sânii ei. Erau, așa cum îi spuneau toți, perfecți. Mihai, ultimul ei prieten (era între relații acum), a zis-o cel mai bine, în stilul lui direct și fără perdea: ”Irina, dacă cineva caută perfecțiunea la țâțe, să le dai cartea de vizită”. Ea și-a făcut obiceiul ca, de fiecare dată când ieșea de la duș, să se uite în oglindă la sânii ei. Să și-i admire. Pentru că și-a dat seama cu ceva vreme în urmă (acum are 34 de ani) că face acest lucru pentru că faptul că știa că are sâni frumoși îi dă o mare încredere în sine. ”Sunt femeie, o femeie frumoasă, o femeie puternică, sunt pregătită pentru viață”, era mantra pe care și-o zicea de fiecare dată. Și funcționa mereu. Toți din jurul ei spuneau că este una din cele mai încrezătoare persoane în întreaga lor viață. Irina era o femeie fericită.

Cea mai mare comoară a Mariei sunt cei patru copii. Nu i-a programat. Adică nu a crezut niciodată că o să ajungă să aibă patru copii. A vrut mereu să fie mamă, dar gândea în clișeul cu un copil, hai maximum doi. Dar au venit patru pe lume. Comoara vieții ei. Când l-a alăptat pe primul, credea că nu mai are cum să trăiască un asemenea moment de împlinire, de parcă simțea că ăsta este rostul ei în viață. Dar apoi a venit al doilea copil. Apoi al treilea. Apoi al patrulea. Și la fiecare alăptare simțea e bine, că viața ei este așa cum trebuie să fie. Soțul ei îi spunea că ar trebui să construiască un monument în cinstea sânilor ei. Maria, însă, îl repezea râzând ”ar fi un monument prăbușit, nu vezi ce lăsați sunt?”. Căci, da, avea sâni mari și lăsați. Dar Maria era o femeie împlină.

La cei 22 de ani ai săi, Rodica își căuta rostul în viață. Era ultimul an la master și se gândea că nu prea știe ce o să facă în România cu meseria pe care și-a ales-o. ”O să fie greu, dar o să fie bine”, îi spuneau ai ei. Ea dădea din umeri. Căci ea știa mai bine. Și ce nu știau ai ei era că neîncrederea asta în forțele ei venea și din faptul că avea sânii foarte mici. Abia niște umflături, ”mai mult pretext de țâțe”, cum își spunea ea furioasă când se uita în oglindă. S-a gândit să își facă operație estetică, dar costa mult. Mă rog, ar fi făcut cumva rost de bani, dar ideea că ar fi ceva fals acolo nu îi dădea pace. Și se gândea cu groază că s-ar putea să dea o grămadă de bani pe ceva ce nu o să îi placă. Pe ceva cu care nu o să se simtă deloc bine. Rodica era o femeie tristă.

Irina, Maria și Rodica au aflat că au cancer la sân în aceeași zi. Au plâns mult. Mult. Irina când ajungea la casa, care acum părea de o singurătate oribilă. Maria seara, după ce își culca pruncii, iar soțul ei credea că e cu treabă pe la baie. Rodica în plimbările lungi prin parc, unde găsea o bancă retrasă, pe care stătea ore întregi și plângea. Zile întregi nici Irina, nici Maria, nici Rodica nu au spus celor apropiați ce se întâmplă.

Apoi au intrat pe internet. Au gasit tot felul de siteuri, de forumuri, de bloguri, cu informații care se băteau cap în cap, cu oameni care se certau de parcă ideea era să aibă unul sau altul dreptate, nu să le ajute pe femeile aflate într-o situație grea. Exista, totuși, un numitor comun la tot ce se zicea acolo: mastectomia, îndepărtarea chirurgicală a sânului. Irina, Maria și Rodica asta au înțeles din tot acel zumzet contradictoriu de pe internet, că o să rămână fără sân.

Au urmat alte zile cumplite. În care au plâns mult și s-au retras în ele. Au început și întrebările din parte celorlalți. Care nu înțelegeau ce se întâmplă. Care deveneau din ce în ce mai îngrijorați și chiar iritați de cum se comportau ele.

La birou, Irina a fost chemată de șeful ei direct și certată pentru că a ratat o tranzacție importantă. Și, în timp ce șeful îi spunea că ăsta este un avertisment pe care să îi ia în serios, Irina a simțit că ceva e pe cale să explodeze în ea. Și a început să plângă în hohote, spre uluiala șefului său. ”Am cancer la sân”, a izbutit să spună, printre lacrimi. El nu a spus nimic. A luat-o doar în brațe și i-a spus ”o să fie bine, acum că ne-ai spus, o să fie bine”.

Maria a avut o zi groaznică. Băiatul cel mare a venit și i-a spus că a luat 4 la teza la română. Fata cea mare i-a spus că a început să sângereze (îi venise primul ciclu). Cei doi mai mici (fată și băiat) aveau febră. Soțul i-a reproșat, nervos, că nu se mai ocupă de copii și i-a aruncat printre dinți ”poate ți-ai găsit pe altul și nu îți mai place cu noi”. A fost momentul în care Maria a simțit că e pe cale să explodeze ceva în ea. Și a început să plângă în hohote, spre uluiala familiei, care nu o mai văzuse niciodată într-o asemenea stare. ”Am cancer la sân”, a izbutit să spună, printre lacrimi.  Soțul a venit, a luat-o în brațe, au venit și cei doi copii mai mari și s-au lipit de ei, în timp ce cei mici spuneau ”mami, nu mai plânge, mami, că noi te iubim”. Iar băiatul cel mare i-a spus, cu capul pe pieptul ei, ”o să fie bine, acum că ne-ai spus, mami, o să fie bine”.

Rodica s-a trezit cu părinții ei la ușa garsonierei pe care o împărțea cu o colegă. Veniseră să îi ceară socoteală pentru purtarea ei din ultima vreme. ”De aia te ținem noi la școală, să nu ne răspunzi la telefon, să nu mai îți pese de noi, de trebuie să o întrebăm pe colega ta ce se mai întâmplă cu tine?”, o întrebau ei. Iar colega le ținea partea, pentru că nici ea nu mai știa ce să creadă la cum s-a comportat Rodica de ceva timp încoace. Rodica a simțit că e pe cale să explodeze ceva în ea. Și a început să plângă în hohote, spre uluiala părinților și a colegei. ”Am cancer la sân”, a izbutit să spună, printre lacrimi. Mama ei a venit, a luat-o în brațe. Tatăl ei s-a apropiat de ea și a început să o mângâie ușor pe creștet. Ia colega s-a așezat în genunchi în fața ei și i-a prins picioarele în brațe, începând să plângă și ea. Tatăl a tușit ușor, și-a dres vocea și a zis ”o să fie bine, acum că ne-ai spus, fată dragă, o să fie bine”.

Și a fost bine. A fost bine pentru Irina. A fost bine pentru Maria. A fost bine pentru Rodica. Au intrat în operația de mastectomie, le-a fost îndepărat sânul, au urmat tratamentul. Iar apoi au făcut o operație de reconstrucție de sân.

Irina este acum din nou fericită. Dar mai împlinită. Mult mai împlinită. Pentru că a înțeles că momentele grele te ajută să vezi că viața este mult mai frumoasă dacă alegi să te uiți mai atent la cei din jurul tău și să îi apreciezi pentru ce au mai bun în ei. Și să le întorci binele pe care ți l-au făcut.

Maria este din nou împlinită. Dar mai fericită. Mult mai fericită. Pentru că a înțeles că are o familie extraordinară, care a fost alături de ea în cel mai greu moment al vieții sale. Și că ea este pentru ei ce sunt ei pentru ea: tot ce este mai de preț în lumea asta.

Rodica este acum împlinită și fericită. Pentru că a înțeles că tristețea există doar dacă îi dai motive să existe. Și că sânii mici nu sunt în nici un caz motiv de tristețe. A ales și ce să facă în viață: este consilier pentru femeile care trec prin ce a trecut ea. Și simte că acesta este rostul ei în lume. Și, de fiecare dată când vorbește cu o femeie care se plânge că are sânii mici, îi spune, zâmbind: ”orice sân, oricât de mic, este un adevărat munte față de lipsa unui sân”.

————————-

Dragilor,

Vă rog să mă iertați pentru povestirea de mai sus. Pe care am scris-o dintr-un suflet, azi dimineață, imediat după ce am ajuns la birou. Pentru că ieri am fost la evenimentul de lansare al siteului estioinvingatoare.ro, unde am aflat multe informații despre programul național despre care vă spun mai jos. Și m-am încărcat foarte tare de poveștile pe care le-am auzit. Dacă vreți, ce am scris mai sus, a fost un fel de descărcare. Pentru că simțeam că, dacă nu scriu aceste rânduri, ceva nu este în regulă…

Vă rog să mă iertați, de asemenea, că nu insist pe informațiile pe care le puteți găsi pe site. Pentru că 1. nu sunt foarte stăpân pe subiect, așa că mai bine intrați pe site să citiți ce și cum 2. nu aș putea niciodată să vă prezint eu mai bine aceste informații decât le găsiți acolo.

estioinvingatoare.roCe vreau neapărat să vă spun este că vreau să știți că există Programul Național de Reconstrucție Mamară, prin care este subvenționată 100% de către statul român intervenția de reconstrucție mamară. M-am întrist foarte tare când am aflat cât de puține femei știu despre acest program. Și cât de multe dintre ele (imensa majoritate, de fapt…) se simt ”ciobite” (iertați-mi, vă rog, termenul, dar chiar nu știu cum să îi zic…) pentru că nu mai au un sân. Sau în unele cazuri, că nu mai au ambii sâni.

Există acest program național, este 100% subvenționat. V-aș ruga tare mult să mă ajutați să răspândim această informație. Și să promovăm siteul estioinvingatoare.ro. Unde cei interesați pot găsi informații despre cancerul la sân și despre reconstrucția mamară.

Gândiți-vă la femeile pe care le cunoașteți și care au trecut printr-o astfel de experiență teribilă. Una din opt femei din România este diagnosticată cu cancer mamar. Ceea ce este groaznic… Dar ce urmează după diagnosticare este și mai groaznic. De aceea vă cer ajutorul să promovăm acest site.

Dați o mână de ajutor. Dacă aveți blog, scrieți pe blog. Scriețe pe facebook despre site. În comentarii pe alte bloguri și pe alte siteuri sau forumuri. Pentru ca lumea să știe. Să afle că există acest program.

Și pentru că, în esență, dacă promovați estioinvingatoare.ro nu se știe niciodată cât de mult bine puteți face unei femei, care de la voi aude că există o șansă să redevină întregită.

Vă mulțumesc, să fiți iubiți :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: