Până să dau o fugă, cum ar veni, pe Insula Zahărului Brun, habar nu aveam că zahărul brun Mărgăritar vine din Mauritius. Căci, nu-i așa, unele produse le luăm de-a gata, ne plac, le consumăm și în rest ne doare la bască :)) Desigur, mă știți, le zic de la peluză, căci de acolo mi se pare mie că se vede cel mai frumos ”meciul vieții” :D

M-am bucurat corespunzător că am fost o (mică) parte din campania care s-a finalizat cu trei mașini câștigate de aceia dintre voi care 1. ați urmărit traseul mașinilor prin GPS (foarte tare ideea, de altfel!) 2. ați avut noroc :)) (căci câștigătorii au fost desemnați prin tragere la sorți). Chiar mi-a plăcut să văd astfel de activări, care a presupun o combinație de online și offline dragă coraconului meu de blogger.

Despre campanie puteți să vedeți mai multe în infografic. Eu vreau să vă spun mai multe despre Mauritius. Colea mai jos. Pentru că – eh, așa se întâmplă în tumultoasa mea aventură 2.0… :D – odată cu implicarea mea în această campanie, uite că Mauritius mi-a stârnit interesul. Și pofta. Și e pe lista mea de deplasări. Când o fi să fie :)

O să vedeți în documentarea de mai jos lucruri pe care le știați, așa, pe partea de cultură generală, dacă vreți, dar pe care nu le-ați asociat cu Mauritius. Par egzamplă, pasărea Dodo. Dap, are ”buletin” de Mauritius. Mă rog, avea… Enjoy! Ah, să nu uit: vă recomand să mergeți la Cezar pe blog ca să vedeți mai multe despre Mauritius. Eu de acolo am luat câteva poze, întru ilustrare…

Zahărul Mărgăritar Brun de Mauritius este un produs natural provenit din plantațiile de trestie de zahăr cultivate de sute de ani în insula Mauritius din Oceanul Indian.

Cunoscuta si ca Republica Mauritius (denumirea oficiala) insula se afla la aproximativ 2.000 de km de coasta continentului African. Aceasta minunata insula este faimoasa si datorita pasarii Dodo, care a existat doar in acest colt de paradis, cat si pentru elementele distinctive ramase in urma anilor de colonizare. Insusi Mark Twain a zis candva „Mauritius a fost creat primul si abia apoi Raiul, iar Raiul a fost copiat dupa Mauritius”.

Parcul National Cheile Raului Negru poate fi considerat cu usurinta regiunea cea mai spectaculoasa a insulei Mauritius. Ocupand aproximativ 2% din suprafata intregii insule, Parcul National gazduieste cea mai mare varietate de plante, animale si pasari specifice regiunii Mauritius.

Aceasta insula a Oceanului Indian gazduieste temple hinduse, cat si biserici, datorita anilor de colonizare. Maheswarath, templul dedicat zeitatilor indiene, este un superb monument arhitectural, construit in anii 1850. De asemenea, langa lacul Ganga Talaose afla un templu dedicat zeului Shiva, locul fiind considerat cel mai sacru spatiu hindus de pe insula. Un lucru ce ar trebui mentionat este faptul ca o vizita la acest templu presupune de obicei si o intalnire cu maimutele de pe insula, de aceea este bine sa ai pregatita o gustare pentru acestea.

Cultivarea trestiei de zahăr și industria zahărului au avut un rol major în dezvoltarea și stabilitatea statului, în special în zonele rurale. Trestia de zahăr a fost adusă pe insulă în 1639, din Batavia, de către guvernatorul olandez Van der Stel. În 1696 s-a fabricat pentru prima dată zahăr în Mauritius.

Olandezii au pus bazele unei mici colonii aici în 1638, dar în 1710 au abandonat teritoriul, care a fost preluat de francezi, în 1715, și apoi cucerit de britanici, în 1810.

Sclavia a fost abolită în 1835, iar proprietarii de plantații au primit compensații de două milioane de lire sterline pentru pierderea sclavilor importați din Africa și Madagascar, în timpul ocupației franceze. După această transformare, cu impact major asupra economiei din Mauritius, proprietarii plantațiilor au adus lucrători ucenici din India pentru a lucra pe câmpurile de trestie de zahăr.

Între 1834 și 1921, aproape jumătate de milion de lucrători au ajuns pe insulă. În plus, britanicii au adus 8.740 de soldați indieni. ComplexulAapravasi Ghat situat într-un golf din Port Louis, acum inclus în patrimoniul UNESCO, a servit drept centru de recepție pentru lucrătorii ucenici pe plantațiile britanice.

Anii 1910 au reprezentat o perioadă de agitație politică pentru insulă. Clasa de mijloc, formată din medici, avocați și profesori, începea să se facă auzită în fața puterii politice a magnaților, proprietari de plantații.

În 1919, s-a înființat Sindicatul Zahărului din Mauritius, care îngloba 70% din producătorii de zahăr. La finalul anilor ’60, sectorul trestiei de zahăr contribuia cu peste 90% la exporturile anuale și la veniturile din schimburi comerciale internaționale. O proporție de aproximativ 50% din suprafața insulei, reprezentând peste 90% din terenul cultivat, era acoperită de trestie de zahăr. Totodată, industria zahărului era, în acea perioadă, cel mai mare angajator, cumulând peste 30% din totalul forței de muncă.

Industria zahărului a reprezentat pilonul economiei naționale până la mijlocul anilor ’70, când Mauritius a început dezvoltarea turismului și a sectorului textilelor.

În ultimele decenii, pe fondul diversificării domeniilor de activitate, statul a trecut de la o economie de tip monocultură la una industrializată. Totuși, industria zahărului și-a păstrat rolul esențial: sectorul corporativ al zahărului numără peste 5.000 de angajați direcți, iar industria aduce venituri unui număr de peste 60.000 de familii, inclusiv 30.000 de cultivatori mici.

Cultivarea extinsă a zahărului pe insulă reprezintă, în prezent, un factor major de prevenire a eroziunii solului, jucând un rol important în ecologia țării. Trestia de zahăr este recunoscută pentru rolul de convertor al energiei solare și al dioxidului de carbon în biomasă, prin intermediul procesului de fotosinteză. Astfel, contribuie la reducerea emisiei de gaze cu efect de seră. În același timp, trestia de zahăr este și o sursă de energie verde și regenerabilă. Pasta obținută după procesarea zahărului pentru extragerea sucului este arsă în centrale pentru producerea electricității.

Și câte ceva despre celebra pasare Dodo

Prima apariţie atestată documentar a păsării Dodo a fost în secolul al cincisprezecelea. Aceasta a fost descoperită de către exploratorii olandezi în Insulele Mauritius, aflate la aproximativ 805 kilometri distanţă de Madagascar.

Mediul în care pasările Dodo trăiau era lipsit de prădători, până să apară în peisaj oamenii.

Asemenea păsării Kiwi, pasărea Dodo nu putea să zboare. Desigur, acest lucru făcea ca să fie o pradă uşoară.

Pasărea Dodo este mascota oficială a Insulelor Mauritius.

Fosilele găsite de către diverşi exploratori au arătat că pasărea Dodo nu avea mai mult de un metru înălţime, cântărind între zece şi optsprezece kilograme. Legat de comportament şi despre habitatul ei, nu se cunosc prea multe date.

Informaţiile privind înfăţişarea păsării Dodo au fost păstrate doar în desene, picturi şi însemnări datând din secolul al şaptesprezecelea. Penajul păsării Dodo era format din pene gri-maro, picioare galbene, având un smoc de pene albe ca şi coadă, ciocul având culorile galben, negru şi verde.

Se presupune că pasărea Dodo a devenit, în timp, nezburătoare datorită lipsei de prădători şi datorită hranei abundente din Insulele Mauritius.

Unele persoane cred că pasărea Dodo a fost o creatură mistică, fiindcă nu există foarte multe date despre aceasta. Ultimul Dodo a fost văzut în anul 1662.

Anatomic vorbind, s-a constat că pasărea Dodo se asemăna extrem de mult cu porumbeii.

Apariţia sa ca personaj în cartea lui Lewis Carroll’s „Alice’s Adventures in Wonderland” i-a adus păsării Dodo şi mai multă popularitate, cercetătorii căutând să ştie mai multe despre această creatură dispărută.