La Gala Premiilor UNITER, din data de 25 mai 2015 se va premia „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”.
Să nu credeți cumva că a fost simplu de ales cea mai bună piesă de teatru din 2014 pentru că la asta mă voi referi în cele ce urmează:
Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, compus din criticii MARINA CONSTANTINESCU, DAN C. MIHĂILESCU şi MARIAN POPESCU, a decis să reţină în Selecţia Finală următoarele piese:
- TIMPUL NEBUNILOR de Stela Giurgeanu
- DRAGOSTE ÎN VREMEA LUI KOCH de Olga Delia Mateescu
- BLANA LEOPARDULUI de Mihai Octavian Ioana
- RINGHISPIL (CARUSEL) de Kincses Elemèr
Dintre acestea, Juriul a hotărât să desemneze câştigătoare piesa TIMPUL NEBUNILOR de Stela Giurgeanu.
Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România – UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Premiul va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER ce se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, în 25 mai 2015, iar Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.
Nu mai pot spune decât felicitări piesei câștigătoare! :)