Cum putem preveni căderea părului. Informații tehnice și două povești ilustrative

Nu știu cum sunteți voi, dar eu am un drăcușor în mine. Nu un drac de ăla mare, ci unul mic și chiar simpatic. Dar tot drăcușor este. Și, ca drăcușor ce se află, din când în când mă îndeamnă la anumite chestiuni. După cum vă exemplific mai jos, în una din cele două povestiri pe care vi le raportez.

Numitorul comun al celor două povestiri este părul. Dap, părul. Un subiect pe care chiar mă mir că nu l-am mai abordat acilea la mine pe blog, mai ales că părul meu, această coamă creță de mare angajament, face parte din brandul meu personal, ba chiar joacă unul din rolurile principale, ca să zic așa

fiole cadere parAș vrea, totuși, să înțelegeți că, în povestirile de mai jos, nu fac nici un pic de mișto de cei pentru care părul și mai ales lipsa lui constituie o problemă. Ba chiar mă consider foarte fericit că eu am părul pe care îl am de când mă știu și care face parte din brandul meu personal, care mă reprezintă. Am cunoștințe pentru care lupta cu părul (căci este o luptă…) reprezintă o bună bucată din ceea ce fac pe partea de îngrijire personală (dacă nu cumva cea mai mare bucată…). Ei sunt, de altfel, motivul pentru care am acceptat să vă povestesc despre produsele pentru prevenirea căderii părului de la Foltene Pharma. Ca un fel de ajutor pe care să îl dau celor care au nevoie de el și care, din diferite motive, nu prea au știut sau nu au vrut să îl ceară.

Subiectul este unul delicat, știu. Deși, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie. Suntem ceea ce suntem, cum suntem și cu cât acceptăm asta cu atât mai bine. Căci abia din momentul în care acceptăm că suntem cum suntem putem începe să luăm măsuri ca să îmbunătățim anumite lucruri, ca să o zic așa pe șleau. Și, după ce facem aceste lucruri, să începem să ne simțim mai bine noi cu noi, în pielea noastră :)

Vă dau mai jos informațiile pe care le-am primit de la Foltene Pharma despre soluțiile pentru căderea părului pe care ei le oferă. Nu intervin asupra informațiilor, vi le dau fix cum le-am primit, căci consider că este mai bine așa, să vă dau informația integral. După care voi decideți ce și cum. Și după care puteți să citiți cele două întâmplări despre care v-am spus la început :)

Tratamente fiole (12 fiole/pachet) – 2 variante: pentru femei și pentru bărbați; cost: aproximativ 140 lei

Formula tratamentului pentru femei are ca ingrediente active Tricalgoxyl (patent Foltene Pharma) – un extract natural din alge brune și un complex de biominerale (Calciu, Fier, Zinc, Potasiu si Magneziu) necesare organismului feminin;

Formula tratamentului pentru bărbați conține Triccosacaride – un extract biologic (patent Foltene), un complex de vitamine (A, B5, C, E, PP) și aminoacizi si Zanthin (un antioxidant de 500 ori mai puternic decât vitamina E);

Acțiunea ingredientelor active ale tratamentelor Foltene:

– Stimulează creșterea naturală a părului, normalizează durata de viață a firului de păr și întăresc rădăcina;

– Activează microcirculația la nivelul scalpului.

Modalitate de utilizare a tratamentelor Foltene:

– Durata: 3 luni, cuprinzând 2 faze: 2 luni pentru faza de atac (se aplică o fiolă la 2 zile) și 1 luna de întreținere (se aplică o fiolă la 3 zile);
– Se aplică o fiolă pe scalpul curat (preferabil după spălare sau pe scalpul curățat de produse de styling) și se masează; NU se clateste.

Șampoane împotriva căderii părului – 2 variante: pentru femei și pentru bărbați. Se utilizează complementar cu tratamentele împotriva căderii părului, sau singular ca și șampoane de întreținere

Șamponul împotriva căderii părului pentru femei conține Tricalgoxyl (patent Foltene Pharma)-un extract natural din alge brune și extract de Ginseng (energizant, tonic și revitalizant).

Șamponul împotrivă căderii părului pentru bărbați conține Triccosacaride- un extract biologic (patent Foltene) și extract de ardei roșu (bogat în vitamina A și antioxidanți; stimulează microcirculația și favorizează absorbția ingredientelor active);

NU conțin SLS (spumanți artificial cu potențial alergenic), parabeni, uleiuri minerale, silicon sau parafină;

Completează și cresc eficiența tratamentelor împotriva căderii părului;

Respectă și echilibrează ph-ul scalpului;

Eficientă maximă fără riscul recidivei;

Siguranță 100% în utilizare, fără apariția iritațiilor sau a efectelor secundare;

Mai trebuie spus că sezonalitatea tratamentelor împotriva căderii părului este primăvară și toamna, când părul se regenerează, iar organismul este în general mai slăbit cauzând adesea căderi mai masive ale părului decât cele uzuale

Acestea fiind spuse, să vă dau cele două întâmplări, cu care vă tot ameninț de la început :)

Întâmplarea 1

În perioada dintre Crăciun și Revelion (cum a fost pauza aia lungă de tot, dar și bună, de ce să zic altfel :D), mi-am zis să nu îmi mai rad barba, că doar sunt la mine acasă, cu berea de rigoare, mă doare la patină, alea, alea. Așa că, în vreo două săptămâni, mi-a crescut o barbă frumușică. Mă rog, cuvântul corect este lunguță…

Imediat după Anul Nou, mă duc la supermarket să cumpăr una, alta (a se citi bere). Și mă întâlesc cu un amic (mai hipsteraș el așa). Ăsta se uită la mine, dă din cap aprobator și zice: ”Ehe, un nou look, ai?”. La care io, mirat, îl întreb ce vrea să zică. ”Păi ești și tu lumbersexual acuma, că ți-ai lăsat barbă, e la modă”. Nu m-a lăsat sufletul să nu îi spun care era faza cu barba mea, omul a râs și ne-am văzut de treabă.

Evident că m-am gândit eu după aia cu gândul meu ”măh, chinezule, păi dacă lumea zice că a fi neras este un nou look și ești și trendy, ia fă uitat matale aparatul de ras și vedem ce iese”. Căci, desigur, fiind de o comoditate imperială, mi-am zis că o să îmi fie mai bine dacă nu execut din când în când operația de defrișare facială.

Dă-i pace. M-a mai ținut vreo 3 zile faza cu barba, după care am început să simt un disconfort enervant, drept pentru care am băgat motocositoarea în ea și am scăpat de respectiva podoabă.

Întâmplarea 2

Eram la coafor (căci nu pot să îi spun frizerie, chiar era coafor de ăla în toată regula). Eram 6 clienți: eu și 5 doamne. Îi zic fetei care a acceptat riscul de a-și înfinge foarfeca în freza mea să mă aranjeze un pic, luat din vârfuri, căci altfel nu mă mai primește nevasta în casă. În timp ce stimabila forfeca de zor, una din doamne își ia inima în dinți și mă întreabă: ”mă iertați, cum faceți de aveți un păr așa de frumos?”. Moment în care drăcușorul ăla de îl am eu în mine și care vrea să iasă în momente în care ar cam trebui să își țină gura rânjește și începe…

– Ehe, doamnă, – zic eu – este o întreagă poveste. Și nu știu dacă aveți timp și chef să o ascultați. În plus, nu aș vrea să le dranjăm pe celelalte doamne (ele în cor că nu, că vor și ele să știe).

– Vă rugăm să ne spuneți cum vă faceți părul, pentru că noi încercăm cu tot felul de soluții și tot nu arată așa frumos și creț ca al dumneavoastră – zice doamna.

– Păi fac asa – zic. Intru în duș, ud părul bine bine, dar știți cum, bine de tot, după care iau șamponul și pun nu foarte mult, așa de prima tură, dar la a doua pun cât pot ține în căușul palmei (în timpul ăsta doamnele mă urmăreau cu interes incredibil…). După care mă limpezesc bine de tot, dar știți cum, bine de tot. După care îl usc cu prosopul, dar numai un pic, adică doar cât să nu curgă apa pe jos.

După care tac. Doamnele în expectativă. Eu tac în continuare (deși groaznic de greu mi-a fost să mă abțin să nu râd…). După vreo 1 minut jumate, doamna cu inițiativă mă întreabă ușurel: ”Așa… și după aia?”. La care eu, foarte relaxat, zic: ”Gata, nu mai există după aia, atât tot”.

A fost șoc și groază. Daună totală. Căci doamnele așteptau să le spun marele secret pentru care părul meu arată cum arată. Așa că, atunci când le-am spus că tot ceea ce fac este să îl spăl, fără să îl dau cu alte soluții, doamnele au oftat adânc și și-au reluat activitatea de înfrumusețare a podoabei capilare :D

Da, știu, am fost rău. Dar, v-am spus, nu eu sunt de vină, ci drăcușorul ăla :))

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

6 thoughts on “Cum putem preveni căderea părului. Informații tehnice și două povești ilustrative”

  1. Interesant articol si chiar ca subiectul este putin delicat. Am auzit de enumarate tratamete/solutii pentru probleme de genul asta, dar am avut intotdeauna un gram de scepticism. Sper ca aceasta formula sa functioneze si sa ma bucur de rezultate vizibile.

  2. Pingback: Despre căderea părului. Fără rușine, reținere și alte alea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.