Dacă nu ați fost niciodată la o piesă de teatru pentru copii, trebuie să o faceți!

Serios, vă recomand la modul cel mai serios să mergeți să vedeți o piesă de teatru pentru copii. Pentru că este o experiență. Din toate punctele de vedere. Mă refer aici și la ce se întâmplă pe scenă (o să vedeți actori pe care i-ați considerat respectabili, cum o dau în mintea copiilor), dar mai ales la ce se întâmplă în sală. Căci ăștia mici sunt spectatorii perfecți când, ca regizor și ca actor, vrei să îți dai seama dacă ai ”tensiunea” cuvenită în piesă. Pentru că piticii nu au acea răbdare politicoasă de care noi, cei mari, dăm dovadă atunci când, din diferite pricini, ce vedem pe scenă nu ne ține cuplați corespunzător. Ei dau imediat semne de plictiseală și, cu cât sunt mai mici, încep cu ”mami, când mergem acasă?” sau ”mai ține mult?”, adică faze de astea grele, rostite în gura mare, firește, că doar nu au ei treabă cu luatul pe după șură :D

Dar, în cealaltă extremă, când ai reușit să îi prinzi cu jocul tău, apoi să te ții, frățică! Să îi vezi cât de pasionat se implică în ce se întâmplă pe scenă, cum strigă să ajute un personaj sau altul sau cum îți pun părinții să ajute și ei, să se implice în ceea ce ei, copiii, consideră că este o chestiune serioasă, nu joacă, adică nenea acela bun trebuie să știe că nenea acela rău este în spatele lui și să aibă grijă să nu pățească ceva.

Vă spun, este o experiență pe care merită să o încercați. Doar că trebuie să alegeți foarte bine piesa la care o să vă duceți. Pentru că, din punctul de vedere al adultului, este foarte important să mergeți să vedeți o piesă care are și substanță, nu doar maimuțăreală (și nu o zic în sensul rău, doar și eu fac asta la greu pentru Patricia mea cea minunată). Și, mai ales, să fie cu niște actori care au replica la ei și cărora le vine ușor să intre în diaog spontan cu piticii și să facă acele glumițe care sunt înțelese de copii într-un fel, iar de părinți în altfel, dar spre deliciul ambelor categorii.

O astfel de piesă, pe care chiar vă recomand să mergeți să o vedeți, este ”Magie într-un pahar cu apă”. Subiectul este unul extrem de enervant, ca să zic așa: lupta dintre dulciuri și un broccoli pentru sufletul unei fetițe. Desigur, am sintetizat pe caterincă ce se întâmplă acolo, dar cam despre asta este vorba. Așa că, din start, tensiunea pentru pitici este asigurată.

O să o vedeți pe Magda Catone (vezi aici ce interviu am făcut cu ea) cum se ține de text, nu zic nu, dar cum improvizează de fiecare dată când primește câte un ”stimul”. O să îi vedeți pe Lucian Ifrim sau pe Marian Râlea, depinde de distribuția din acel moment, făcând un motan foarte simpatic. O să vedeți decoruri interesante și, țin să subliniez la modul corespunzător, o să auziți o foarte bună muzică de spectacol, compusă de Dan Pârvu (vezi aici ce interviu am făcut cu el).

Eu am ajuns la această piesă (cu doamna mea, cele două fetiți din dotare și cu cumnata) pentru că Ivona Codruța Boitan este și regizor și scenarist al piesei. Iar Codruța (noi așa îi zicem) nu este altcineva decât extrem de inimoasa producătoare a prea-frumoasei emisiuni Brandu lu Chinezu, deci vă dați seama că m-am dus cu mare drag să îi văd creația :)

Una peste alta, că mergeți cu copii sau că mergeți pentru prima dată la o astfel de piesă, vă recomand să mergeți să o vedeți pe asta. Și după aia să veniți să îmi ziceți cum vi s-a părut.

Ah, încă ceva: foarte fain refăcut Teatrul de pe Lipsani, chiar foare fain! Cred că o să trag de mine să îmi fac timp să mă duc să ”trag” un material separat cu toată atmosfera de acolo…

magie in pahar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: