Se întâmplă ceva de bine pe piața de rock de la noi sau, vorba congolezului în Sumatra, is it me? Adică în ultima perioadă am fost contactat (căci faza asta cu pro-activitatea managementului unor trupe mi se pare de mare angajament) de mai multe trupe și/sau artiști (căci nu există echivalență decisivă între acești termeni, firește) pe ideea ”șefu, suntem și noi prin zonă, cum ți se pare?”. Iar mie îmi pare bine. Deși nu toate trupele mi s-au părut bine, ca să zic așa :))
Oricum, una peste alta, un astfel de trend îmi spune că, în sfârșit, trupele de pe la noi au încetat-o pe aia cu statul într-un colț să își plângă de milă ”că cât suntem de buni, că cât de bine cântăm și că cum nu ne bagă nimeni în seamă” și au început să scoată capul și să încerce să se facă remarcați. Și foarte bine fac. Pentru că – breaking news pentru cei care nu au înțeles asta – lumea în care vor ei să cânte și să încânte nu este una perfectă. Dimpotrivă, esta una strâmbă, ciudată, ofticoasă. Care trebuie curtată multă vreme până ce ea, lumea, să catadixească să accepte măcar să te lase să o scoți la un suc sau ceva.
Desigur, faptul că începi să te agiți (în sensul bun) ca să te remarce lumea nu este o garanție în sine că lucrurile o să meargă bine. Este, dacă vreți, o condiție necesară, dar nu suficientă. Altfel spus, dacă nu încerci, cum dracu o să știi dacă ai fi reușit?
Să luăm cazul celor de la Invictus. Trupă românească. De care nu auzisem până acum. Și de la care am primit un mail (mă rog, pe stilul în care mie nu îmi place, cu bcc la toată lumea, adică la limita spamului, ca să nu zic mai mult…) în care eram anuțat că pe 27 martie, la Fabrica, are loc lansarea albumului de debut. Hai să ascult cum cântă stimabilii, îmi zic. Și intru pe contul lor de youtube. Și îmi place ce aud. Așa că le dau și Like pe facebook. Și îmi propun să îi urmăresc. Pentru că au acel ”ceva” care îmi spune ”altceva” mie, rocker bătrân.
Contează că au câștigat în mine nu neapărat un fan (nu așa repede, bre, trebe să mai bobinați un pic :D), dar un blogger bătrân și pe alocuri simpatic interesat de muzica lor? Vă las pe voi să judecați asta. S-ar fi întâmplat asta dacă nu mi-ar fi trimis mailul ăsta mai la limită, așa? Cel mai probabil că nu.
Încă ceva: îmi place coperta albumului, executată de un anume Alex Boca. Și îmi place pentru că 1. este bine de tot desenată 2. nu se sforțează să arate a metal de ăla de de curge sângele prin toate găurile și crăpăturile (așa cum exagerează, din păcate, multe trupe).
Pentru conformitate, vă dau și componența trupei: Sanziana Niculae – Voce; Costi Dominteanu – Clape; Andrei “Peri” Negescu – Bas; Alex „Gomez” Dascaloiu– Tobe; Stefan Beres – Chitara; Ian Marru – Chitara.
Pe lângă clipurile alea oficiale de mai jos, cum ar veni, hai să începem cu un ”Cine iubește și lasă”. Nu de alta, dar să înțelegeți că stimabila Sânziana Niculae le bagă la strungul vocal bine de tot :D
https://youtu.be/25N6RkeNbrY