Ştiu că deja aţi aflat că Steve Vai se întoarce la Bucureşti, dar am zis ca de data asta să discutăm de un alt chitarist. Oricum, dacă vă bate gândul să mergeţi la Vai vă sfătuiesc să lăsaţi acasă sacul de aşteptări. Asta mai ales dacă aveţi aşteptări ce ţin de sufletul interpretării şi al spectacolului. Dacă tot ceea ce vedeţi este tehnică pură, e cazul să vă rezervaţi bilet încă de pe acum.
Şi-acum, Paul.
Paul Gilbert este chitaristul trupei Mr. Big. Ei bine, omul a depăşit nivelul formaţiei respective, una lâncedă din punctul meu de vedere, şi a trecut în partea de virtuozitate pe care nu o asculţi aşa de uşor. Fusion-ul său are o formă aparte, atât de prezentare cât şi de interpretare, iar când ieşi de-acolo ai senzaţia că ai asistat la o lecţie de muzică, deşi totul a fost suficient de obositor.
Paul navighează prin stilurile muzicale cu aceeaşi uşurinţă cu care am bea noi o bere. Din jazz sau blues trece subit în progresiv, aruncă sala în aer cu riff-urile sale, după care revine la fel de brusc la tema iniţială, făcând să pară că totul este exact aşa cum trebuie să fie în plină fractură a sunetului. În plus, bucuria mea, blues-ul a sunat de zile mari în mâna. Numai că Paul nu s-a oprit aici, oferindu-ne şi câteva cover-uri, exemplar interpretate. Am ascultat Rainbow, Deep Purple sau Gary Moore, „Still got the blues” răsunându-mi şi acum în cap. Peste toate acestea au fost prezente şi Led Zeppelin sau WASP, intrând în alcătuirea unor piese pe care la prima vedere nu ştiai de unde să le iei.
Una peste alta, un concert de la care am plecat fericit şi extrem de mulţumit, spre deosebire de cele ale lui Jan Akkerman, Tony MacAlpine sau Steve Vai. Şi s-a întâmplat asta pentru că Paul arată vizibil că este îndrăgostit de ceea ce face şi oferă muzicii în primul rând suflet, înainte de orice altceva.
Iar dacă nu l-aţi văzut, data viitoare nu rataţi asta.
Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare!
PS – Pentru cuvinte mai multe, completez cu ceea ce am scris pentru Rockstage.
1 thought on “Paul Gilbert, un concert excelent”
Pingback: Paul Gilbert la chinezi | BogDan