Emil Călinescu a fost cel pe care – cu riscurile de rigoare, desigur :D – l-am desemnat ambasador al RCC la premiera spectacolului „Mofturi” la Teatrul Ion Creangă. Ce a înţeles el din isprava teatrală cu pricina, aveţi mai jos. Curaj! :))

La Dragoş găsiţi câteva fotografii excelente de la spectacol.

––––––

Salutare tuturor si multumesc maestrului 2.0 Chinezu pentru ocazia pe care mi-a dat-o. Ocazia de a reprezenta Republica Culturala Chinezeasca (si nu olteneasca) la o piesa de teatru. Fie ea si pentru copii.

Recunosc ca la teatrul de copii n-am mai fost demult. Adica de cand eram mic de tot si fusesem la un moment dat cu clasa (teatru de papusi a fost atunci, da nu mai stiu ce piesa). Am considerat mult timp ca a merge la un teatru de copii reprezinta o copilarie. Eu eram matur, nu-mi permiteam “luxul”. Bine, asa ziceam si de filmele de animatie pana am inceput sa le indragesc de mor.

Si daca nu era Chinezu nu as fi mers. Si n-am mers singur , ci insotit de o alta bloggerita (asa cum am promis). Si anume de Irina. Habar n-am ea cand a fost ultima oara la un teatru de copii. Dar o sa aflam cat de curand.

Ajungem noi pe Lipscani, unde e teatrul cu pricina (Sala Rapsodia – Teatrul Ion Creangă) si intram inauntru. Soc: era plin de copii. Unii pareau chiar mici. Da, copiii merg la teatru. Imbucurator. Si un lucru si mai bun: multi stiau replicile. Mai ales replicile din Domnul Goe (parea cea mai populara piesa).

Ah, da, era sa uit: au fost 3 schite de Caragiale: Un pedagog de Scoala Noua, Vizita si Domnul Goe.  Si au fost atat de bine imbinate intre ele incat ti-era mai mare dragul sa le vezi. Nu au fost 3 acte distincte (asa cum ma asteptam), ci a fost totul “dintr-o bucata”.  Si oricat am sti replicile, tot e amuzant sa le auzim. Da, am vazut la viata mea piese de Caragiale la teatru, dar schite nu vazusem pana acum. Poate pentru ca ele ruleaza doar la teatrele de copii.

E adevarat, in sala era galagie. Deh, copiii sunt copii. Ce e insa misto e ca prin sala erau niste oameni care stateau cu ochi pe copii si le faceau semn sa taca. La alte teatre nu gasesti asa ceva. Dar pe fetele celor mici se citea bucuria, o bucurie din aia sincera. Savurasera piesa. Si aplaudau sincer pe actori. Foarte tare. Iar replica din titlu, exclamata din toate puterile de invataceii pedagogului, mi s-a parut foarte tare! Si se potriveste al dracului de bine si in 2013, Nenea Iancului, chiar esti “baiat valabil” si acu’ :D

Iar daca va spun ca as mai vrea sa merg la Teatrul Ion Creanga m-ati crede? Cum era replica aia de pe twitter (la moda pe vremuri, #glumedeanultrecut): as bea o bere cu riscul de a o plati. Asa si eu: as mai merge la acest teatru, cu riscul de a da bani pe bilet. Si chiar asta o sa fac :D

Si de dus la teatru in general o sa mai merg. Incep sa dau dreptate celor care sustin ca mai bine mergi la teatru decat sa mergi la cinema: filme poti vedea si acasa, la teatru actorii sunt in fata ta. Da, chiar au dreptate.

Nu inchei fara sa ma prezint: Emil Calinescu sunt si detin urmatoarele bloguri: emilcalinescu.eu , minunat.eu si  emilstudentulminune.wordpress.com. Si multumesc inca o data Republicii Culturale Chinezesti pentru onoarea de ma face reprezentant al ei fie si pentru o seara :D

Salutari OLTENESTI tuturor!

Ps: Sa va zic si un banc cu olteni si chinezi . Asta fara legatura cu teatrul, dar in legatura cu faptul ca un oltean reprezinta China.

Asadar, vine Ministrul de Externe al Olteniei in vizita in China. Fara sa stea pe ganduri, ii zice omologului sau chinez: Vrem sa va declaram razboi. Chinezul nu stia pe unde e Oltenia si-l intreaba:

–          Da voi cate suflete sunteti?

–          Cateva milioane de suflete.

–          Bah, voi sunteti nebuni? Noi suntem peste 1 miliard!

La care olteanul se scarpina el olteneste cu mana dreapta la urechea stanga si zice adjunctului sau:

–          Ba vere, la asta nu ne gandiram: unde-i ingropam p-astia!