Înainte de a-l cunoaşte personal, îmi plăcea de el, dar în limitele dilematice, ca să zic aşa. Apoi l-am cunoscut şi mi-a rămas la inimă. Nu avea cum să fie altfel. Pentru că printre jdemiile de scorţoşi intelectuali, pentru care propria recunoaştere a propriei valori e o dogmă cu valoare de adevăr absolut, Cezar este o adevărată prospeţime.
Azi dimineaţă mi s-a făcut dor de el…
Hei, dragule, stii ca simpatia e reciproca. Iar treaba cu dorul se poate rezolva – ne vedem, pur si simplu.