21.03.2008
Am mai mult decât vaga impresie că pitica mea Mara este supărată pe mine. Pentru că sunt plecat de 5 zile din Bucureşti, adică am plecat deşi ea mi-a spus într-un fel care mi-a sfâşiat inima „tati, nu pleca”. Aşa că minunata mea mică, în supărarea ei de 3 anişori, mă pedepseşte cum mă doare cel mai tare: nu vrea să vorbească la telefon cu mine. Singura mea consolare e gândul că, odată ajuns acasă, aşa cum s-a întâmplat şi altă dată, se va preface că nu îi pasă că m-am întors, dar după 15 minute se va lipi de mine şi nu mă va mai lăsa să plec nicăieri în casă fără ea. Iar eu o să mă topesc tot, tot de dragă ce îmi e…
Alecu, mai bărbat decât prevede statutul celor încă nu 9 ani ai lui, mă îmbărbătează la telefon: „lasă, tati, că mă ocup eu de fete cât eşti tu plecat”. Imediat după asta, însă, pentru a-şi lăsa o portiţă de scăpare, adaugă pe un ton hotărât: „binenţeles, în limita posibilităţilor”. De multe ori am impresia că piticul meu creşte mult, mult prea repede…
Mă credeţi sau nu, nici măcar nu mai pot scrie despre piticii mei acum. Pentru că mi-e un dor de ei de nu mai am chef de nimic…
0 thoughts on “Raport săptămânal despre pitici 3”
berceni. ianuarie 2008. alimentara de cartier. 1 fetitza de 3-4 ani plange. spre ea se apropie un baietel de vreo 5 anisori (frate poate?) si o intreaba afectuos: „Maria, care e slabiciunea ta? Cine te-a mahnit?”
stiu si eu cum e cu dorul asta :)
Eu cred ca ai facut bine ca te-ai mobilizat sa scrii cateva cuvinte despre familie, chiar daca n-aveai chef de nimic…Sigur se bucura cand citesc! :)
Sa fiti sanatosi cu totii! O saptamana plina de succese!
Ce tare e Chinezu cu sufleu”dezvelit”! ;)
astea sunt cele mai tari posturi…