Medicamentele generice – ce trebuie să știți despre ele

Scriu acest text despre medicamentele generice într-o perioadă mai ciudată din viața mea. Pentru că sunt pe revenire, ca să zic așa, după ce trei membri ai familiei mele au avut niște probleme de sănătate. Venite una după alta. De simțeam că sunt în prag de depresie sau ceva…

Doar când pățești așa ceva, adică să te lovească brusc și fără nici o avertizare, niște probleme de sănătate îți dai seama cât de ușor luăm această chestiune de-a gata, ca să zic așa. Că suntem sănătoși ni se pare de o normalitate firească, nu-i așa? Dar când ne lovesc niște momente de astea mai delicate, parcă ne uităm altfel la cei dragi din jurul nostru. Și, cumva, înțelegem că sănătatea este, așa cum zice vorba din popor (și ce vorbă mare, dragilor) este mai importantă decât toate.

Legătura dintre ce vă spun mai sus și medicamentele generice este una simplă. Mă rog, simplă pe linie logică, pentru că nimic nu este simplu când vine vorba despre sănătatea șubrezită… Ideea este că vreau să vă atrag atenția că, dacă tot sunteți puși în situația, aveți și varianta medicamentelor generice. Care, după cum o să puteți vedea mai jos, nu diferă de cele de brand (ca să le zic așa; tehnic ele se numesc inovative) decât pe denumire. Și, foarte important, sunt mai ieftine și vă aduc aceleași beneficii.

Scurtul ghid de mai jos este realizat în colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România, informații detaliate despre medicamentele generice găsiți pe siteul dedicat și pe pagina de facebook.

Ce sunt medicamentele generice

medicamentele generice compMedicamentele generice sunt echivalentele terapeutice ale medicamentelor inovative: acestea conţin aceeaşi substanţă activă ca şi medicamentele inovative, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, căii de administrare, siguranţei, eficacităţii şi indicaţiilor terapeutice.

Medicamentele generice au aceeaşi eficienţă, calitate şi siguranţă ca produsele inovative şi sunt supuse aceluiaşi control strict înainte de acordarea licenţei de producţie şi aprobarea comercializării.

Cum se fabrică medicamentele generice

Medicamentele generice intră în fabricaţie în momentul în care brevetul unui medicament inovativ expiră, în medie după 10 -15 ani. La finalul acestei perioade, orice companie îl poate produce şi dezvolta, fără însă a schimba formula substanţei active, iar produsul rezultat se numeşte medicament generic.

Medicamentele generice, la fel ca medicamentele inovative, sunt compuse din substanţă activă şi excipienţi. Substanţă activă, cea care da efectul farmacologic al unui medicament, este asimiliata în organism prin utilizarea unor substanţe auxiliare, numite excipienţi.

Toate medicamentele comercializate în Europa sunt supuse unui control strict al calităţii, eficacităţii şi siguranţei de către autorităţile europene competenţe – Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) – şi de către autorităţile naţionale competenţe – în cazul României, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

Companiile farmaceutice din Romania produc exclusiv medicamente generice. Cele aproximativ 1.500 de medicamente fabricate local acopera toate ariile terapeutice.

De ce sunt mai ieftine medicamentele generice

medicamentele generice afectiuniMedicamentele generice au un cost între 20% şi 90% mai mic deoarece, în cazul medicamentelor generice, nu mai sunt necesare studiile iniţiale de cercetare a substanţei active. În ceea ce privește România, reglementările în vigoare stabilesc că preţul unui medicament generic nu poate depăşi 65% din preţul medicamentului inovativ al cărui generic este.

Medicamentele generice sunt la fel de eficiente ca medicamentele inovative deoarece între cele două nu există diferențe din punctul de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice.

Pentru a putea fi admise pe piață, toate medicamentele generice sunt supuse studiilor de bioechivalență, care demonstrează echivalența cu medicamentul inovativ corespunzător.

Prețul scăzut al medicamentelor generice rezultat din concurența liberă dintre producatori asigură un acces extins la tratamente de calitate pentru majoritatea bolnavilor cronici din România.

De ce să cumperi medicamentele generice

În urmă cu ceva vreme vă recomandam să întrebați doctorul și/sau farmacistul despre medicamentele generice. Este dreptul vostru să știți că există și varianta aceasta.

Principalul motiv pentru care vă recomand să cumpărați medicamente generice nu este neapărat prețul. Deși, desigur, având în vedere că la bani mai puțini obții aceleași beneficii, prețul nu este deloc de neglijat. Dar focusul trebuie să fie rezolvarea problemelor de sănătate. Iar din acest punct de vedere, cum ziceam mai sus, medicamentele generice au aceleași efecte ca cele inovative.

Din punct de vedere al siguranței, medicamentele generice au trecut toate testele. Iar aceste teste, după cum probabil știți, sunt la fel de dure și de meticuloase ca în cazul medicamentelor inovative. Medicamentele generice sunt echivalente din punct de vedere al dozei, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice cu medicamentele inovative, cărora le corespund. Din punct de vedere științific, cele două produse sunt bioechivalente, adică au aceeași viteză (rată) și grad de disponibilitate biologică a substanței active în organism atunci când medicamentul este administrat în aceeași doză. Prin urmare, cele două produse sunt la fel de eficiente.

Zic și de preț. Căci, repet, medicamentele generice sunt mai ieftine cu marje cuprinse între 20%-90% din prețul medicamentelor inovative. Informați-vă despre acest aspect, mai ales dacă bugetul pentru așa ceva este unul mărișor.

Acestea fiind spuse vă urez să nu ajungeți în situația de a vă gândi la astfel de lucruri. Dar, cum știm că viața are momentele ei mai delicate, cel mai bine este să fiți informați. Ca să puteți alege în cunoștință de cauză.

Multă sănătate!

medicamentele generice grafic

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

9 thoughts on “Medicamentele generice – ce trebuie să știți despre ele”

  1. ai dreptate cristi. dar din pacate in anul 2016 de pe piata sunt programate sa dispara o sumedenie de medicamente generice. e o lista lunga, o gasesti pe net (nu dau link)

  2. Stiam de diferenta de pret dintre aceste tipuri de medicamente. Dar, ca o veche abonata a medicilor, retetelor compensate deci implicit a farmaciilor, iti spun cu responsabilitate ca medicamente cu aceeasi compozitie, produse de firme diferite nu au avut acelasi efect intotdeauna. Uneori ma impacam cu cele ieftine iar alteori reactionam la cele foarte scumpe. Nu stiu de ce, nu inteleg care e logica, daca exista una, dar nici nu are sens sa ma strofoc. Asa ca ii sfatuiesc si pe cei care se trateaza sa nu acuze imediat medicul, sa isi asculte corpul, sa isi noteze simptomele si inainte de a schimba tratamentul sa incerce acelasi produs fabricat de alta firma.

    1. Aici nu pot decât să îți dau dreptate când zici că fiecare trebuie să se analizeze cum simte după ce ia medicamente sau după ce urmează anumite tratamente. Din câte am aflat, din punct de vedere chimic, dacă vrei, nu există diferențe. Cel puțin la nivel teoretic. S-ar putea, zic, să fie vorba și despre efectul placebo în unele cazuri. Nu că ar fi ceva rău, desigur. Căci obiectivul este să ne facă să ne simțim mai bine, așa că orice e binevenit din această perspectivă :)

  3. Articol decent, informații luate la primul search pe Google . Cu toate cele de mai sus stimate domn aveți perfecta dreptate ( cum am spus, sunt lucruri de mult știute)
    Îmi permit sa va adresez o întrebare: de cuvântul EXCIPIENTI ați auzit ?? Ma tem ca nu :)
    Dar poate tot Google va ajuta !!
    Si atunci , poate, o sa înțelegeți ce înseamnă dezvoltarea , cercetarea, studiul, testarea unui medicament
    Evident, dumneavoastră aveți o sumara imagine SCUMP VS IEFTIN !! Dar e mai bine sa o țineți pt d-voastra, ca sunt multi care vorbesc despre toate si se pricep la NIMIC
    Cu stima

    1. Explicați-mi, vă rog, cu știința dumneavoastră extra-google (de prisos să vă spun că vă înșelați în ceea ce privește acest material, desigur) dacă excipienții de care ziceți intervin în ecuația pe care dumneavoastră o contestați, adică scump versus ieftin. Cu egală stimă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.