În urmă cu ceva vreme, am văzut un film. Cam tâmpituț, gen american de ăla, dar amuzant pe alocuri. Se numea, parcă ”Paul, un extraterestru simpatic”. Paul era chiar un extraterestru, capturat de pământeni și ținut prizonier. Ăsta scapă la un moment dat și se înhăitează cu doi dilimandroși, care promit să îl ducă în nuș ce loc, ca să vină o navă să îl ia să îl ducă acasă la mămica lui extraterestră.

Pe drum, cei trei se întâlnesc, într-un parc de rulote, cu o creștină de aia talibană. Asta, când îl vede pe Paul (extraterestu de ăla clasic, gen mic și verde și cu ochii mari, de pluș), leșină. Când se trezește, Paul începe să îi explice că Universul nu a fost făcut de Dumnezeu, aduce tot felul de argumente științifice să îi explice tutei că treaba e mai matematică decât știe ea. Asta, cu frica Domnului în sinele intrinsec, îi răspunde la orice cu citate din Biblie, de alea șablonate și degeaba.

Așa că, la un moment dat, Paul, exasperat și înfrânt, răbufnește: ”You can not win with this people!”. Cumva, a sintetizat, ca un extraterestru simpatic ce era, cam ce se întâmplă de fiecare dată când discuți cu un taliban îndoctrinat, indiferent că este vorba despre religie, despre depeșari versus metaliști (pe vremuri) sau despre Steaua contra Dinamo. Nu poți câștiga cu oamenii ăștia!

La fel, dacă îmi permiteți, se întâmplă cu talibanii contra mersului la vot. Este foarte greu ca tu, om care propovăduiește mersul la vot ca formă democratică de exprimare a dreptului tău de a decide cine să te conducă, să câștigi cu oamenii ăștia. Pentru că, dincolo de orice închistare a lor în șabloane clișeistice contra votului, faza este că au dreptate…

Au dreptate când spun că nu au între cine și cine să aleagă. Pentru că este foarte greu să alegi un politician din toată spuma flegmaistică și cufurită care este politica. Ce să le zici? Ce argumente să aduci când ei ți le bagă pe alea cu ”mă lași, măh, păi X ăla este corupt” sau ”pe dobitocuțul ăla vrei să îl votez?!”. Și tu simți că ăla e corupt și că ăla e dobitoc. Tot ce poți să faci este să le spui, la fel de clișeistic, să aleagă răul cel mai mic. Pentru că, printr-o simplă punere în context, răul cel mic este bunul cel mare. Mai mult de atât nu ai ce să le zici…

Au dreptate când spun că democrația a ajuns un fel de bâlci, în care cretinii, proștii, nesimțiții și jegoșii performează la scenă publică și dintre ei trebuie să alegem cine să ne conducă. Ce să le zici? Ce argumente poți să aduci când și tu știi că așa este, că ți se strânge stomacul când vezi că strădania de a alege rațional pe cine să alegi se face fărâme când vezi putregaiul tututor candidaților? Tot ce poți să faci este să le spui, clișeistic, desigur, că fiecare vot pe care nu îl dai înseamnă un vot pe care ei, putregaii, pot să și-l dea singuri. Mai mult de atât nu ai ce să le zici…

Au dreptate când spun că ”tot un căcat pe cine alegem, după ce ajunge în funcție fix trânta o să facă”. Ce să le zici? Ce argumente poți să aduci când și tu, ca om ce propovăduiește mersul la vot, ai fost dezamăgit mereu și mereu și mereu de fiecare alegere pe care ai făcut-o? Tot ce poți să faci este să tragi de tine să găsești rerurse să le explici că trebuie să rămână încrezători că, la un moment dat, cineva ales prin vot democratic nu o să ne dezamăgească atât de tare ca ceilalți dinainte. Să speri îngrozitor de tare asta. Pentru că altfel te-ai strica de cap. Mai mult de atât nu ai ce să le zici…

După cum văd eu lucrurile, orice vot presupune, în esență, alegerea între două supărări. Pe de o parte, supărarea că cel ales (răul cel mic, firește) o să fie tot de căcat, așa cum au fost ceilalți dinainte. Iar de partea cealaltă este supărarea că votul tău ar fi putut schimba ceva, dar tu nu te-ai dus la vot.

Dintre cele două supărări, cea de-a doua mi se pare mai civică, dacă îmi permiteți această forțare. Și mai de folos. Și mai democratică. Pentru că abia când tu, ca cetățean, nu simți nici un milimetru din această a doua supărare, ei bine, abia atunci putem spune că ne-au învins putregaii.

Abia când ai ajuns în starea asta, când nici măcar nu știi că ar trebui să simți această a doua supărare, nu mai ești cetățean, nu mai faci parte din popor, din națiune, ci ești doar o parte din populație, o statistică mică, mică, cât o aia de furnică.

Ești doar o mică balegă din compostul fost civic din care putregaii politici își trag seva puturoasă ca să se cațere pe ceea ce a mai rămas din sufletul acestei nații.