Declar irefutabil: Steaua a jucat mizerabil, mizerabil

De regulă, nu abordez subiecte de astea mai hot acilea pe blog. Am io raţiunile mele, care ţin de diferenţa între comunitatea pe care mi-o doresc şi traficul pe care nu mi-l doresc (ar trebui cândva să scriu despre diferenţa asta între cele două…). Iar subiectele hot aduc trafic, desigur.…

Bre, cum adică UNARTE joacă în Liga 1?

Pentru cei ce nu ştiţi, UNARTE înseamnă Universitatea Naţională de Arte. Care anul acesta face 150 de la înfiinţare. Ocazie cu care a realizat – trag concluzia firească după ce am văzut panoul de mai jos – o campanie de promovare a acestei etăţi. Urez la mulţi ani şi eu…

Oare pe ce televizoare o să vedem CM 2018?

Habar nu aveţi cât de tare mă bucur că au câştigat nemţii Campionatul Mondial! Şi pentru că m-am dus pe mâna lor (ok, recunosc, favoriţii mei au fost olandezii primii, nemţii pe locul II), dar şi pentru că Argentina – de la peluză spus – nu merita să câştige. Nu…

Legătura dintre sex şi Campionatul Mondial de Fotbal

Ştiţi scuza celebră cu „vaaaai, ce mă doare capul…” pe care o rostesc nu doar femeile, staţi liniştiţi, ci şi bărbaţii când vine vorba despre fentat partenerul pe teme de hâţa-hâţa, dacă îmi permiteţi să spun aşa şi ştiu că îmi permiteţi :D Iniţial am vrut să scriu „poanta cu”,…

Bărbaţii şi florile, ca Brazilia şi Germania =))

Ok, mă iertaţi că fac generalizări. Titlul politically correct ar fi fost „Unii bărbaţi şi florile cam ca Brazilia şi Germania”. Dar mi-am permis generalizarea din fix două motive: 1. pentru că e pe sistem de caterincă 2. pentru că aşa este =)) Să ştiţi că am dat florile, aşa…