Am fost azi la biserică

16.02.2008 Azi am fost la biserică. Parastas după moşul soţiei. La biserica din Politehnică. Şi la un moment dat, cum stăteam acolo (noi) şi aşteptam să se termine odată slujba să putem pleca acasă (eu), intră o tânără cu o pungă transparentă, iar în pungă după cum urmează: una bucată…

PRO TV militează pentru pedeapsa cu moartea

14.02.2008 Un subiect grav. Care, la un moment dat, va ţine prima pagină şi a ziarelor noastre. Şi societatea se va împărţi între cei care susţin pedeapsa cu moartea şi cei care sunt împotrivă. Lansarea primei ştiri de la “Ştirile PRO TV” de aseară nu este altceva decât ilustrarea potenţialităţii…

Bechtel – dezamăgirea continuă… Cu PRul aferent.

14.02.2008 Vă aduceţi aminte de ce super subiect a fost Bechtel în campania din 2004? Cu revolta populară peste care sufla cu sârg pentru eternă aţâţare Băsescu? Că de ce costa autostrada aia 250 de milioane de euro, că câta şpagă s-a dat la Guvern, cu tainul aferent. Nici nu…

Vali

14.02.2008 Văd prin blogosferă tot felul de radicalizări legate de ziua asta de Sfântul Valentin. Ba că e o prostie, ba că nu e deloc şi că proşti sunt cei care zic că e o prostie, ba că e o mega-prostie, ba că sunt mega-proşti cei care zic că e…

O strategie excelentă despre cum să ajungi în blogroll la chinezu

13.02.2008 Am râs cu lacrimi. Acuma mă şterg la ochi şi vă explic ce şi cum. Ziceam mai josuc un pic că nu trebe să dau explicaţii despre blogrollul meu. Şi nici nu o fac. Doar că a venit momentul să mai bag pe cineva acolo. Se numeşte Mangaloy. Este…

Nu dau explicaţii nimănui că am pe cine am în blogroll

12.02.2008 Văd că mai nou mă interoghează unii, alţii, prin comentarii, cu o voluptate discret disimulată într-o şi mai discret disimulată sete de cunoaştere, că de ce şi că cum şi că care e treaba cu cei pe care îi am în blogroll. Pentru cei care nu s-au prins încă…

Cum se luptă CityFM şi NewsFM în chinezu din cauza lui Vlad Petreanu

12.02.2008 De multă, multă vreme recunosc că ascult City FM. Pentru excelenta muzică rock pe care o dau. Mai nou, însă, cei de la City FM au un concurent foarte, foarte serios în News FM. Tot pentru excelenta muzică rock pe care o dau. În plus, NewsFM mai are, aşa…

Cea mai ghiduşă leapşă

12.02.2008 Tovarăşu artistu nu are ce lucra şi mă loveşte cu cea mai ghiduşă leapşă din istoria chinezăriei. Şi cum între proletari nu se face să refuzi… 1. Ai ajuns acasa si iti gasesti nevasta/sotul in pat cu altu/alta,ce vei face ? Mai repede mi-aş imagina că George W. Bush…

Adrian Năstase părăseşte TVR 1 pentru YouTube

11.02.2008 Adrian Năstase nu a mai fost invitat la TVR 1 de mai mult de 1200 de zile. Dincolo de bizareria acestei situaţii (omu a fost, totuşi, cine a fost şi, vorba aia, măcar de un termopan acolo, ceva şi tot se făcea să îl bagi sub reflector în studio),…

Paralelă între turism, cărţi şi tampoane

11.02.2008 Paralela 45 este un brand consolidat pe piaţă. În special datorită agenţiei de turism cu respectivul nume. Bun, acumă că au şi editură care se numeşte la fel, hai să zici că, pe undeva, înţelegi acest lucru. Dar în momentul când vezi pe nişte tampoane de alea pe care…