Ca să înțelegeți ce înseamnă nu neapărat brandul personal (deși și ăla contează în draci, clar!), dar mai ales testimonialele (hai să le zicem așa) din partea unor oameni în care am încredere în recomandările lor pe linie livrescă (și aici vă nominalizez direct, bre, Liviu Surugiu și Bogdan Hrib)…
Ia luați cazul lui Michael Hăulică. De care știam – cine zice că citește SF și nu a auzit de el, ar fi cazul să mai bage o fisă în tonomat și să aleagă piesa ”Silence”. Dar pe care nu îl citisem. Dar m-au convins cei doi menționați mai sus. Fiecare separat. Fără să știe unul de altul. Semn ceresc, ce să mai…
Pe scurt: nu mi-a plăcut. Chiar nu. M-a pierdut de foarte repede, încă de la primele câteva zeci de pagini. Ba chiar mai repede. De ce nu mi-a plăcut? Nu mă întrebați asta. Păi, ce, io vă întreb de ce nu vă place A Perfect Circle (mie îmi place ultimul album de foioioi. Tot fără să îmi dau seama de ce. Așa și cu ”Madia Mangalena”. Nu îmi place, dar fără să vă pot explica de ce.
Ca să revin (rotund, cum ar zice în manualul de teorie literară) la faza cu care am început. Păi aia înseamnă testimoniale ca lumea și și un brand personal corespunzător care să se pupe cu categoria potrivită (gen brandul Hăulică în categoria bere nu mi-ar spune nimic; în categoria SF îmi spune multe).
Adică deși regula mea de bază, pe care o respect cu o strictețe care deseori mă înspăimântă, este să nu mai citesc a doua carte a unui scriitor care nu mi-a plăcut, o să îi dau o zmetie decisivă acestei reguli. Și o să vreau să citesc încă o carte de Hăulică. Dap, atât de importantă sunt testimonialele astea despre care vă tot zic.
Ocazie cu care vin și vă întreb: ce carte de Michael Hăulică îmi recomandați? Hai vă pup, dreaqu de simpatici.