Ioan Bocşa – dincolo de interpretul de muzică populară

Ioan Bocșa împlinește 70 de ani pe 13 decembrie. Vă spun asta pentru că surpriza pe care am avut-o când, într-o discuție cu un amic, i-am aflat vârsta a fost una majoră. Pentru că, în mintea mea (așa cum se întâmplă pe zona asta artistică, dacă vreți, cu anumite branduri majore, care mi-au transmis, în timp, câte ceva), domnia sa îmi părea mult mai tânăr…

De fapt, adevărul despre Ioan Bocșa – acum, că am aflat multe lucruri despre dânsul, mult mai multe decât faptul că este un interpret foarte bun de muzic populară – este acesta:

Ioan Bocșa nu are vârstă. Pentru că moștenirea pe care ne-o lasă nu poate fi calculată în ani umani.

Dacă ați ridicat sprânceana când ați auzit-o pe asta cu ”moștenire”, să vă explic ce și cum. Și să vă provoc să găsiți voi alt cuvânt. Căci mie ăsta mi-a venit. Căci, dacă vă uitați la informațiile de mai jos (primite de la echipa de organizare a turneului Trans-Transilvania, motiv pentru care le mulțumesc la modul corespunzător), o să vedeți că e greu să îi zici altfel activității maestrului pe zona de folclor.

Apropo de turneul Trans-Transilvania, vă recomand măcar să analizați varianta de a merge să vedeți un spectacol complex și complet. Dar să analizați repede. Căci biletele se vând ca pâinea caldă :)

Despre profesorul Ioan Bocșa

IOAN BOCŞA este prof.univ.dr. în cadrul Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, conducând Modulul de Muzică Vocală Tradiţională şi Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane”. Personalitate marcantă a culturii româneşti, mentor a mai multor generaţii de interpreţi şi cercetători preocupaţi de studierea folclorului muzical românesc, Ioan Bocşa a adus contribuţii semnificative etnomuzicologiei româneşti prin culegeri de folclor efectuate în judeţele Alba, Hunedoara, Sălaj, salvând din teren peste 3500 de producţii muzicale folclorice, prin organizarea unei arhive/fonoteci digitalizate şi elaborarea unor cursuri de specialitate.

În anul 2002 a obţinut titlul de Doctor în Muzică cu teza: Colinda de pe Valea Mureşului Mijlociu (coordonator ştiinţific prof.univ.dr. Ileana Szenik). Munca în domeniul cercetării ştiinţifice s-a concretizat prin editarea mai multor lucrări: 1484 Colinde cu text şi melodie (1999)- 2 volume; Colinde Româneşti (2003) – 2 volume (pentru acestea, în anul 2005 s-a acordat Premiul Ciprian Porumbescu pentru Muzicologie de către Academia Română); Muzică vocală tradiţională din Sălaj (2009) – 2 volume; Colinda în Transilvania – Catalog tipologic muzical (2011) autori Ileana Szenik, Ioan Bocşa – 2 volume; Muzică vocală tradiţională din Munţii Apuseni (2013). A scris și două cărți, una cu impresii de călătorie – Cu cântecul în jurul lumii și una de eseuri – Alfabetul gândurilor mele.

În paralel cu munca de cercetare ştiinţifică, profesorul Ioan Bocşa s-a dedicat şi activităţii artistice alături de Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane”, manifestând o preocupare permanentă pentru dezvoltarea calităţilor vocale şi interpretative ale tinerilor studenţi şi pentru înţelegerea stilului de interpretare caracteristic diferitelor teritorii dialectale. Spectacolele susţinute şi înregistrările realizate cu Ansamblul „Icoane” constituie o modalitate practică de restaurare sonoră şi restituire către marele public a patrimoniului tradiţional imaterial.

Este totodată un interpret vocal de excepţie a folclorului muzical românesc, susţinând sute de concerte în ţară şi străinătate (Europa, America, Asia şi Australia).

ANSAMBLUL DE MUZICĂ TRADIŢIONALĂ ROMÂNEASCĂ ICOANE al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca a fost înfiinţat în anul 1995, din dorinţa de a reînvia şi promova valorile spirituale tradiţionale româneşti, constituind în acest sens un model la nivel naţional. Ansamblul, instruit şi condus de către prof.univ.dr. Ioan Bocşa şi lect.univ.dr. Alina Stan, este format din studenţi şi absolvenţi, având ca liant pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie populară.

În cadrul spectacolelor susţinute, Ansamblul „Icoane“ (grup vocal fete, grup vocal băieţi, grup mixt, trio transilvan şi interpreţi individuali) îşi propune restaurarea sonoră a unor producţii muzicale tradiţionale arhaice, preluate din colecţii şi fonoteci sau culese direct din teren, din zone ale ţării unde încă folclorul se mai practică după ritualuri străvechi.
Repertoriul abordat acoperă tot ciclul vieţii, cuprinzând cântece rituale ce însoţesc cele mai importante praguri – evenimente ale trecerii omului prin viaţă: naştere, cătănie, căsătorie, muncă şi moarte. Ponderea cea mai mare o ocupă colinda, cel mai important gen muzical din cadrul Sărbătorilor de Iarnă, având o bogăţie şi varietate unică.

Prin modalităţile de preluare ale cântecelor, prin emisia vocală specific folclorică şi prin formula instrumentală tipică muzicii ţărăneşti transilvănene, Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” îşi doreşte atingerea firescului şi adesea a dramatismului ritualurilor folclorice şi reconstituirea unei atmosfere proprii satului românesc de acum câteva sute de ani.

Discografie:
• „Colinde transilvane I” (1998)
• „Colinde transilvane II” (2000)
• „Colinde transilvane III” (2004)
• „Praguri”- I şi II (2007)
• „Praguri – Muzică vocală tradiţională din Sălaj” (2009)
• „Colinde transilvane IV” (2011)
• Muzică tradiţională din Munţii Apuseni (2014)

Ce ne spune Ioan Bocșa despre activitatea sa

Colinda tradițională românească reprezintă un adevărat univers de o frumusețe tulburătoare, cu origini precreștine. Inițial, colinda avea funcție rituală, de urare înaltă întru rodire și fertilitate, omul sperând că în această perioadă de tranziție, cum este începutul de an, poate influența în bine, prin anumite practici, ciclul naturii și principalele evenimente ce vor urma.

Personal, mi-am dedicat câțiva zeci de ani cercetării colindei: am cules din teren peste 2000 de colinde; am coordonat editarea a două volume Colinde Românești, cuprinzând aproximativ 1500 de colinde, pentru care am primit Premiul Academiei Române; am editat împreună cu cercetătoarea Ileana Szenik două volume cu caracter antologic Colinda în Transilvania – catalog tipologic muzical (ediție bilingvă, română – engleză), în care sunt catalogate peste 7500 de colinde; am editat volumele Muzică vocală tradițională din Sălaj și Muzică vocală tradițională din Munții Apuseni, care la rândul lor cuprind aproape 1000 de colinde; împreună cu Ansamblul de Muzică Tradițională Românească ICOANE am susținut zeci de spectacole în țară și străinătate și am înregistrat 4 CD-uri, Colinde Transilvane. Toate acestea le considerăm acțiuni de restituire către cei de la care am cules colindele și către publicul larg.

Prin aducerea colindelor pe marile scene (Ateneul Român, Teatrul Național București, Filarmonica din Chișinău, precum și majoritatea sălilor de teatru sau operă din capitalele de județ), le dăm acestora șansa la o nouă viață.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “Ioan Bocşa – dincolo de interpretul de muzică populară”

  1. Într-adevăr, este unul dintre marii reprezentanţi ai muzicii populare şi timpul pare să ţină cu el.
    Spunea cineva că : „Glasul lui nu şi-a pierdut „chemările” şi vigoarea, iar fălnicia i-a rămas neatinsă”. Este un artist care a ştiut să rămână el însuşi, frate de cruce cu bucuria de a trăi.
    Şi mă bucur că vine şi la Iaşi, imediat încerc să fac rost de bilete.
    Mulţumesc

    1. Bună seara. Din păcate este o greşeală pe afişul de mai sus deoareve la Iaşi nu o să ajungem cu colinda :(. Sperăm la anu’. Sărbători fericite

    1. Felicitari Cristian ! Iata o fateta a ta pe care nu o banuiam!
      Sunt o mare admiratoare a lui Ioan Bocsa si recunosc ca am aflat lucruri pe care nu le stiam.
      Imi pare rau ca nu are spectacol si in orasul nostru.
      Geo

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.