Scriu aceste rânduri cu tristețe. Nu cu enervare (am trecut de ceva vreme de vârsta enervărilor din cauze de ce mi se întâmplă ca blogger în relația cu terții, ca să le zic așa. Dar, din când în când, mă apucă câte o tristețe. Care îmi trece repede, vă dați seama, nu am vreme să stau trist prea mult, ca să zic așa.
La tristețe, nu este bine să te apuci să scrii pe blog. Și nici nu o fac. De regulă. Dar nu mă pot abține (ce vreți, și bloggerii sunt oameni…) când tristețea este repetitivă. Iar când repetitivitatea asta înseamnă că pățești de 4 ori într-o săptămână așa ceva (dap, fix asta mi s-a întâmplat săptămâna asta), ei bine, deschid adminul blogului și mă apuc să scriu.
Primesc în jur de 120 de mailuri pe zi. Și răspund la aproape toate (la alea la care sunt în bcc chiar nu are rost să răspund, zic; doar că puține sunt de alea). Vă dați seama ce buget de timp îmi ia doar să răspund la mailuri. În fiecare zi. Și, totuși, o fac. Pentru că așa consider eu că trebuie să funcționez ca blogger (discuția e mai lungă, ține și de un anumit mindset).
Multe din aceste mailuri vin din zona de societate civilă. Hai să îi zice așa, generic. La care sunt extrem de deschis (există mulți care simt că deja dau din cap citind aceste rânduri) pentru că, simplu spus, sunt cetățean al acestei patrii și pentru că vreau ca România mea personală să fie un pic mai frumoasă, iar societatea civilă (cu toate bubele ei) este foarte importantă din acest punct de vedere.
Din nefericire, imensa majoritate (cu accent pe imensa…) a reprezentanților societății civile care vor într-un fel sau altul să mă folosească (putem găsi eufemisme, dar prefer să le zic direct lucrurilor pe nume) comunică foarte, foarte prost. Nu stau acum să vă zic amplu ce și cum, căci nu vreau să scriu astfel de chestiuni la tristețe, v-am spus. Dar zic, totuși, o concluzie:
Când comunici doar cu creierul niște chestiuni care țin de suflet, ceva dă cu virgulă…
Mă întristez de fiecare dată când văd așa ceva. Când văd cum niște inițiative absolut superbe mor imediat ce expeditorul a apăsat butonul send pentru că sunt extrem de prost vândute (în esență asta face cel care trimite orice mail, încearcă să vândă, puteți să strâmbați din nas cât vreți, tot aia e).
De multe ori, primesc mailuri de genul ”Bună ziua, sunt de la Asociația X și vă trimitem ce facem noi atașat. Mulțumim”. Atât. Fără să îmi zică ce vor de la mine ca blogger (acel call to action, desigur, care este decisiv în comunicarea de acest tip, firește). Lasă că dau acel text tuturor (sfântul bcc al celor săraci cu duhul comunicării…), cu rezultatele aferente, desigur. Dar fără să ceri omului ceva, fără să îi zici, practic, de ce i-ai trimis mailul ăla, o faci pur și simplu degeaba.
Mă rog, nu chiar degeaba: pe invers, de multe ori. Adică, dacă mai primesc încă două mailuri de la tine tot pe stilul ăsta, îți pun eticheta de lipsit de profesionalism. Ceea ce este nașpa. Căci greu ți-o mai dezlipesc.
Dar să lăsăm (așa cum o fac eu mereu, de unde și tristețea cu care scriu aceste rânduri) partea de cum trimiți un mail (deși de cele mai multe ori este decisivă) și să ne concentrăm pe documentele pe care mi le-ai trimis. Știți de câte ori le descarc, le deschid și încerc să înțeleg ce mama dracului vrea să zică expeditorul? Și sunt uluit de fiecare dată că nu reușesc să spună în prima propoziție, scurt:
Bună, suntem un ONG care salvăm balenele.
Sau:
Bună, suntem un ONG care instalăm contoare la săraci.
Să fie clar ce faci, măcar atât, pentru numele oricărui zeu pe care vrei sau nu să îl invoci! Asta este absolut de ABCedarul comunicării. Și nu îmi spuneți (cum au făcut-o mulți, iritați de răspunsul meu) ”păi, ce, nu se înțelege din numele organizației?”. Căci nu sunt atât de idiot încât să nu mă prind din prima că Asociația pentru Salvatul Dropiei cu Eleron se ocupă de salvatul dropiei cu eleron. Dar când te numești Asociația pentru Frumos și pentru Util în Galaxia Eternă, trust me că nu reușesc să mă prind nu doar din prima, ci nici din a doua, nici măcar din a treia.
Iar textul mailului în sine, oh, doamne… Colegii de la Kooperativa 2.0 mă aud din când în când cum încep să înjur (dap, sunt de ăsta slobod la gură) pentru că pur și simplu nu reușesc să înțeleg ce face respectivul ONG sau care-i treaba cu acțiunea despre care îmi spun că îmi zic. Pur și simplu nu înțeleg, atât de prost este scris mailul acela!
Foarte multe texte sunt luate cu copy/paste din ceva raport pe care ONG cu pricina a trebuit să îl trimită întru justificare către ceva instituție europeană sau ceva de genul. Pentru că sunt scrise într-o polocingoneză cretacico-tehnică, cu o beție de cuvinte care nu doar că nu spun nimic, dar te și încurcă în încercarea de a te strădui să te chinui să îndrăznești să înțelegi ce vor să zică. Sper, cel puțin, că au luat cu copy/paste din ceva raport și nu așa vorbesc ei, sper din tot sufletul că asta este explicația…
În esență, dragi ONGiști care mai trimiteți mailuri absolut de neînțeles pentru destinatar, chestiunea este în felul următor: te interesează să îți faci norma la trimis mailuri cantitativ sau te interesează să ai doar 5 bloggeri pe care să îi reușești să îi convingi măcar să te asculte ce ai de zis? Asta vreau să vă întrebați singuri data viitoare când vreți să trimiteți încă un mail absolut inutil, într-o polocingoneză cretacico-tehnică, cu voi la ”to” și cu toți ceilalți în ”bcc”.
Eu, pentru că sunt cum sunt și ca parte din ceea ce sunt vreau să ajut cât pot, trimit aproape întotdeauna când primesc un mail groaznic din partea unui ONG un feedback scurt, de genul ”vaaaaaai, cât de greșit comunicați…” și dau câteva detalii în funcție de fiecare caz în parte. Reacția inimoșilor oameni ONGiști care mi-au trimis acele mailuri: 80% nu îmi răspund la mail, 10% zic doar ”mulțumesc pentru feedback” și 10% se enervează și îmi răspund super dur cam pe formatul ”noi suntem niște minunați, dar lumea e tâmpită și nu înțelege asta, iar tu faci parte din lume, deci ești un tâmpit, care nu face nici cel mai mic efort să înțeleagă cât suntem noi de minunați”.
Practic, unii oameni abslut superbi din anumite ONG nu reușesc să înțeleagă că un lucru fundamental:
Există o diferență imensă dintre a face lucruri bune și a-i acuza pe ceilalți că sunt orbi că nu văd că face lucrurile astea bune.
Promit că o să scriu un material separat în urmatoarea perioadă în care voi oferi 10 sfaturi pentru ONG care vor să se miște cu talent în social media. O să fie niște chestii basic. Pentru că la nivelul basic se află, din păcate, multe ONG. Care, sunt sigur, fac o treabă grozavă, au cele mai bune intenții, alea, alea. Până atunci puteți începe să citiți ce am scris până acum din seria ”Decalogul campaniilor cu bloggeri”, multe din ce veți citi acolo vi se pot aplica lejer și acut.
Stați pe aproape, deci, dacă vă interesează subiectul.
13 thoughts on “Unele ONG sunt ca vaca fără lapte și care nu împunge. În domeniul comunicării, zic”
Buna Cristi! Eu urmaresc cu drag ce scrii dar e prima oara cand comentez la ceva scris de tine.
Ca cititor sunt de acord cu tot ce spui, dar ca ONGst in acelasi timp cunosc si partea cealalta a baricadei, in care ONG-urile sunt un grup de oameni tineri, fara experienta, cu suflet mare. Mie imi e fff greu sa gasesc oameni pe comunicare, pentru ca nu stiu de ce, oamenii de comunicare, nu sunt neaparat atrasi de munca asta sau, ca sa nu generalizez ,nu sunt atrasi de munca in ONG-uri de mediu. Dupa ce gasim un om de comunicare, se lucreaza destul de mult pana prinde flow-ul, dar dupa 1 an pleaca si o luam de la capat.
Pe mine, Teodora Palarie, presedintele Asociatiei Padurea Copiilor m-ar ajuta ENORM, daca niste oameni cu minte si suflet, ca tine, ar face niste ateliere de comunicare pentru ONG-uri. Evident nu ma refer la ceva predat, ci la ceva interactiv, o combinatie de training cu mentorat. Daca tu esti interesat sa oferi know-how-ul, noi suntem dornici sa-l primim, asa ca hai sa vedem cum facem sa se intalneasca cererea si oferta si sigur facem ceva fain!
Multumim mult pentru ca esti obiectiv si implicat!
Ani de zile am incercat sa ajut ONG-uri pe partea de comunicare, la vremea aia pe gratis. Nu pentru ca as fi vreo experta, caci si eu invat in fiecare zi cate ceva nou, ci pentru ca m-am lovit de niste chestii si pentru ca stiu sa identific niste problemute. Se mai intampla sa fiu si filolog, printre altele. Am fost data la o parte de foarte multe pentru ca eram „prea practica” si ca spuneam lucrurilor pe nume prea mult.
Acum tin ateliere de comunicare pentru un ONG care pare foarte fericit sa ma aiba prin preajma, dar e gasit cu greu si dupa ce mi-am luat cateva suturi de la altele. Nu vreau sa critic, dar poate asta ar fi o explicatie a faptului ca ONG-urile care cauta nu gasesc.
Teodora,
Mulțumesc și eu pentru că găsești ceva de urmărit la acest blog :)
Știu ce zici despre turnoverul de personal, dar să știi că așa este peste tot. Nu pot să înțeleg nici eu de ce oamenii de comunicare nu sunt mai statornici, parcă sunt mereu în căutare de altceva (nu că ar fi o trăsătură negativă, dar parcă nu tot timpul…).
Legat de partea de atelier, te-ar ajuta dacă aș face un webinar pe tema asta?
Sarah,
Am auzit despre chestiuni de astea, cu oameni incomozi pentru anumite ONG tocmai pentru că încercau să îi scoată din ”poezie”…
Bine punctat.
Dar cred că nu e specific pentru ONG-uri. În general, majoritatea organizaţiilor comunică rău prin e-mail. Eu primesc zeci de mesaje/zi din zona cultural-socială. Când organizaţia angajează o firmă de PR, e binişor. Când rezolvă pe cont propriu, adesea simt „chinuiala”. Problema e că multe organizaţii, mai ales ONG-urile, nu-şi permit un om care să se ocupe de comunicare. De obicei, o face un om care de obicei se ocupă cu alte lucruri şi care trage de el s-o facă şi p-asta. Aparent e simplu: Ce mare lucru să trimiţi un mesaj?! Dar ca să scrii un mesaj bun şi să-l personalizezi pentru o sută de destinatari, e un job în sine, nu ceva care să faci în juma de oră după ce ţi-ai terminat restul treburilor. Dacă investiţia în comunicare e mică, şi rezultatele sunt pe măsură.
Pe de altă parte, oamenii ar trebui să înveţe cum să comunice mai rapid şi eficient, dar nu neapărat pentru job, ci pentru ei. În engleză există o mulţime de cursuri şi alte materiale. În română, mai rar.
Așa este, nu este specific pentru ONG. Doar că diferența între ce are de comunicat un ONG și ce are de comunicat o fabrică de șuruburi este evidentă :) Mie aici îmi dă cu virgulă.
Despre partea cu ”nu își permit un om”, zic acum doar atât: dacă vrei cu adevărat să faci treabă, găsești resursele necesare pentru omul respectiv. Dar numai dacă intri în mindsetul potrivit, adică mai spre business, așa :)
Poate bagam in decalogul ala si sugestia de a multumi in urma unui serviciu facut. Eu am blog ne-comercial, dar scriu cu drag ori de cate ori mi se pare ca pot ajuta pe cineva cu putin din timpul si inspiratia mea. Acum un an, cineva de la un ONG absolut necunoscut m-a rugat pe e-mail sa scriu un articol despre un eveniment de-al lor. Mi-a trimis toate detaliile, scrise coerent, materiale clare etc. Am scris articolul. Data viitoare cand am auzit de ei a fost fix la un an dupa asta, cand au avut o noua editie a respectivului eveniment si m-au rugat din nou sa scriu un articol. Si atunci am realizat ca nu primisem nici macar un „multumesc” pana atunci. Si nu am mai scris nimic.
Aaaaaa, bine punctat! Practic tu vorbești despre imensa putere a unui ”mulțumesc”. Nu pentru că îl ceri tu, care ai ajutat, ci pentru că un asemenea necesar gest de mulțumire spune mult despre cel care îl face :)
Ai dreptate in 99% la suta in ceea ce zici.
As dori insa sa subliniez vreo 2 chestii:
– a spune ca „sociatetea civila” sau ONG-urile sunt x sau y e acelasi lucru ca sa spui ca societatea in ansamblu este x sau y. Practic societatea civila e oglinda societatii, cu bune si cu rele.
– ar putea reiesi nitel din text ca societatea civila s-ar ocupa doar cu chestiuni care tin de suflet. N-as vrea sa ramina cineva cu ideea asta – sunt multe chestiunii legate de creier unde societatea civila este extrem de activa – de la educatie la drepturile omului.
In rest, si noi ne confruntam cu probleme legate de cum comunicam ceea ce stim bine unul public larg. Iar simplificarea nu este neaparat o solutie (zise juristul din mine :-)
Acum incercam sa-i punem pe altii sa explice ce naiba este cu reforma copyright (deja suna complex) – si cum bine stii – am incercat de la un Chinez (https://www.youtube.com/watch?v=8unUzTbgBU8&list=PLvvb0smWcMSt3Nbl-eBZRNQGcSetsAW-l&index=3) la un profesor de filozofie (Constantin Vica) (https://www.youtube.com/watch?v=eqt0e5YnRVE&list=PLvvb0smWcMSt3Nbl-eBZRNQGcSetsAW-l&index=1) :-P
Ai dreptate în 99% din ceea ce zici, dar și eu vreau să subliniez sublinierile tale:
1. Mă urăsc profund când fac generalizări de acestea, dar este singura metodă prin care reușesc să atrag atenția asupra subiectului și să îndreptăm păcătosul, nu să îl pedepsim.
2. Față de provocările pe care le are o companie care trebuie să comunice medicamente sau servicii bancare, orice ONG este parfum de parfum :)) Altel, desigur, clipurile cu pricina ne arată că voi ați înțeles un lucru fundamental în orice înseamnă obținerea e beneficii: un pic de investiție (networking și timp și resurse să faceți filmele) este obligatoriu ca să obții ceva :)
1. Pune un disclaimer de genul ” Toate generalizarile sunt periculoase, inclusiv aceasta”. Apoi zici ce vrei. Eu asa fac. :-P
2. Dap, dar ei au bugete, majoritatea ONG-urile au doar voluntari neprofesionisti. Dar daca ar fi sa dam un premiu negativ pentru cele mai proaste comunicari (si sa generalizez in virtutea pct. 1) – eu i-as alege pe aia ca vind CRM-uri, ca niciodata nu am inteles ce vand.
Ideea Teodorei o sustin intru totul. Si acum, iarta-ma daca nu sunt la curent, este available acel webinar de care spuneai mai sus? Ca eu l-as urmari cu urechile si ochii ciuliti!
O să mai fac, promit! Doar să mă eliberez un pic, e vijelie programul meu perioada asta…