Deschid discuția despre cuvinte toxice astfel: specialiștii în psihologie v-ar putea spune foarte multe despre cât de mult ne influențează cuvintele în ceea ce facem și în ceea ce suntem ca oameni. Cum eu nu sunt un specialist, tot ce pot face este să vă îndemn, dacă vă interesează subiectul, să dați pe google căutări și să studiați. Dar puteți să mă credeți pe cuvânt că puterea cuvintelor asupra noastră și asupra celorlalți este de-a dreptul uluitoare.
Nu vorbim aici despre cazuri extreme, gen boală sau alte lucruri de neoprit spre care ne împinge, din când în când, pârdalnica asta de viață. Ci vorbim despre chestiuni pe care le putem controla, vorbim despre situații în care decizia este la noi, vorbim despre momente în care dacă zici altfel decât și se spune maximum ce ți se poate întâmpla este să te dea afară șeful, gen (adică nici o tragedia în asta, absolut nici una).
Evident că ce vă spun eu aici despre aceste cuvinte toxice este o perspectivă personală (cum, de altfel sunt cele pe care le scriu acilea pe blog, de 10 ani). Adică eu cred că aceste cinci cuvinte sunt toxice. Așa cred eu. Alții s-ar putea să îmi aducă argumente solide că nu este așa și că greșesc. Ceea ce este foarte bine. Încurajez maxim discuțiile! Atâta vreme cât sunt cu argumente și cu scopul constructiv a de învățat toți câte ceva.
Și evident că vă spun despre aceste cuvinte toxice din perspectivă personală pentru că 1. le-am folosit în draci multă vreme (altfel cum aș fi putut să învăț cât de toxice sunt?) 2. le mai folosesc și acum, din când în când (de aceea le-am și scris, ca să fie ca un afiș în viața mea, la care să mă uit din când în când).
Cuvinte toxice de care să vă feriți
Trebuie. Înlocuiți-l cu ”aleg”. Ei bine, dacă suprapunerea între aceste două cuvinte este foarte mare, sunteți ok. Dacă nu se pupă de nici o culoare, este simplu: înseamnă că nu alegeți să faceți lucrul pe care trebuie să îl faceți (pentru că așa v-au spus alții; sau tradiția; sau cutuma). De unde niște disonanțe cognitive (adică niște tulburări lăuntrice) care devin mai mari și mai nașpa pe măsură ce intrați mai des în acestă luptă dintre a vă spune cineva că TREBUIE să faceți ceva, când voi știți și simțiți că nu este alegerea voastră. Și, în timp, se face o gaură mare în sufletul vostru. Uneori de nereparat…
Dar. În teatrul de improvizație, este o regulă de bază, care mie mi-a schimbat radical modul în care vorbesc cu oamenii (mulțumesc, Mihaela!): când continui o idee, mergi pe varianta ”da, și…” nu pe varianta ”da, dar…”. Pentru că acel ”dar” din exprimarea ta rupe, practic, dialogul. Pentru că orice lucru minunat pe care îl spui despre ceva devine o frecție inutilă dacă imediat după lucrul minunat pe care îl spui bagi un ”dar…”.
Iubesc. Cum să fie toxic acest cuvânt? Păi el nu este toxic, dimpotrivă. Ce este toxic este modul absolut inflaționist în care îl folosim. Spune-mi, te rog, de ce irosești un cuvânt atât de frumos, de puternic și de dătător de energie vitală într-o exprimare de genul ”iubesc să stau pe terasă”. Adică tu, domnule, iubești statul pe terasă la fel de mult cum îți iubești soția sau prietena? Adică tu, doamnă, iubești statul pe terasă la fel de mult cum îți iubești soțul sau prietenul? Sau, ce, ți-ai făcut un sistem de grade de iubire, împărțit pe 35 de trepte și folosești acest cuvânt în funcție de cum ți se ridică nivelul iubirii? Doamne, câtă depărtare pun unii între adevăratul sens al acestui superb cuvânt și ce rostesc ei… De iubit, iubim în viață. Dar cu cât iubim mai multe și mai mult cu atât, de fapt, nu iubim mai nimic.
Vedem. Ah, cât de mult rău face cuvântul ăsta… În contextul în care, atunci când aveți de programat ceva, o băgați pe asta cu ”vedem”. Practic, v-ați pus un auto-blocaj. Sau, după caz, știți că nu o să faceți sau nu o să participați la ce vi se propune, dar nu sunteți în stare să refuzați direct, așa că o lăsați atârnată cu ”vedem” (ceea ce este, oricum o dai, o mică formă de lașitate socială). Cel mai grav este ”vedem” ăsta când aveți voi de făcut ceva. Pentru că, de fiecare dată când folosiți (chiar și în gând!) cuvântul acesta, practic mai trageți o frână mentală. Și o să fie și mai greu să faceți respectiva chestiune.
Așteaptă. Nu pare foarte toxic, este? Dar folosiți-l voi des și în toate împrejurările când se așteaptă ceva de la voi. Este, practic, o variantă a lui ”vedem”, doar că în acest caz ”așteaptă” te ține într-un orizont de timp scurt, imediat chiar și se referă la amânarea luării unor decizii spontane, bazate pe intuiție. Ia gândiți-vă voi un pic de câte ori ați folosit ”așteaptă” în loc să ziceți din start ”da” sau ”facem„ sau ”mă bag” și de câte ori v-a părut rău că ați ezitat, în loc să vă aruncați? Aceasta este toxicitatea lui ”așteaptă”. Una perversă. Care nici nu pare că e mare jmekerie la prima vedere. Contra-argumentul care mă plictisește maxim este ”păi trebuie să analizăm un pic, nu putem lua decizia asta aș hop țop”. Ba da, puteți. Tocmai asta este ideea. Tocmai mersul pe intuiție, pe fler face de multe ori diferența dintre câștigători și cei care au ratat șansa de a câștiga (căci asta nu îi face dihotomic necâștigători, desigur, doar stătători pe loc, dacă vreți). Și mă refer aici inclusiv la chestiuni personale, gen iubire (și o las așa, nu insist…).
Dacă v-a plăcut ce ați citit despre cuvinte toxice, dați mai departe :)
8 thoughts on “5 cuvinte toxice din viața noastră: trebuie, dar, iubesc, vedem, așteaptă”
Sunt perfect de acord cu ceea ce spui și de câțiva ani încerc sa elimin acest trebuie, care,practic, l-am puteq folosi doar în aceste cazuri:trebuie sa mănânc, trebuie sa beau apa, trebuie sa mă „protejez”în cazul ivirii unei situații care mi-ar pune viața în pericol! În rest…reject din toate situațiile a acestui TREBUIE! !!
La capitolul”iubesc sa stau pe terasa”sau „iubesc aceasta carte”, m ai faucut sa zambesc, deoarece mă lupt sa-mi convig nepoțica sa nu mai folosească cuvântul IUBIRE în aceste situații, total deplasate ca sens…ci sa spună pur și simplu îmi place! Am constatat , de altfel, la majoritatea copiilor care vorbesc fluent limba engleza (scoala in lb engleza, citit,scris,gândit prepobderent in aceasta limba) ca aceste cuvinte le vin în mine de la englezismele”i love to to that…” și de aici derapajul. În fine, extrem de interesant este faptul ca vad, în ultima vreme, printre cunoștințele mele ca au asemenea preocupări, ceea ce face sa îmi bucure sufletul și poate in curând, vom deveni mai buni mai,spirituali, mai inteligentI emoțional! ?
Poate nu din categoria `toxic` dar de luat aminte ar fi si urmatoarele:
Nu uita –> adu-ti aminte
Sa nu intarzii –> Ne vedem la timp
Nu fa asta –> cum anume te-ai gandit sa faci
In general NU ar fi ideea. Imi place mult cat de tare il stimuleaza pe copilul meu cand pun problema fara nu :)
Faza asta cu ”NU” ar merita discutată separat. Nu aș diaboliza în asemenea hal puterea negației, dar nici nu aș pune-o printre cele sfinte :))
De acord.Încerc să evit de cîte ori pot să pun o întrebare care să înceapă cu NU cît timp doresc să primesc un acord.
Exemplu:nu vrei să mergem la plimbare? De la bun început sugerăm prin asta o negație.
de mult n-am mai vazut un site atat de urat… mai bine lasai sablonul vechi
Îmi pare rău că ți-am produs un disconfort estetic, dar o să trăiesc cu această părere de rău și o să merg înainte cu tema (așa se zice tehnic, nu șablon) pe care am ales-o. Spor la lucru!
Da. Imi place cum pui problema. Eu as vrea sa mai adaug unul. Probabil mai sunt si alte cuvinte toxice dar asta ma „doare rau” pentru ca il foloses si eu. Este vorba de fatalistul ” asta e”. Aud o multime de.romani exprimandu-se folosind „asta e. Ce sa faci?” de mai multe ori in cadrul unei conversatii. Este trist pentru ca ” asta e” este expresia unei mentalitati colective la romani.
E discutabilă treaba. Zic asta pentru că vorbești cu un fatalist autentic :D Dar, ca orice fatalist autentic, îmi accept soarta doar când am făcut tot ce era cu putință posibil să nu se întâmple. Abia atunci poți zice, liniști, asta e :D